Toma Necredinciosul - Această zi îi este dedicată celui mai controversat dintre toţi apostolii Mântuitorului, şi anume, Toma zis şi Necredinciosul.
Toma Necred...
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - În fiecare an, în vinerea de după Sărbătoarea Paştelui, ortodocşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Este una dintre cele mai i...
Alături de religie (ortodoxă, catolică, musulmană etc), poporul român acordă o mare importanţă superstiţiilor, pe care le ridică, uneori, la un rang atât de îna...
Slujba de înviere - În unele regiuni ale ţării, mai ales în zona Transilvaniei, se păstrează din vremuri străvechi, obiceiul de a aprinde focuri pe dealuri, num...
Joia Mare, numită şi Joia Patimilor sau Joia Neagră, este ultima joi din postul Paştelui. Ea este considerată o zi binefăcătoare şi apărătoare a morţilor.
Se...
Săptămâna Patimilor – Tradiţii
În marea majoritate a regiunilor din ţară, mai ales în zonele de sat, există unele tradiţii şi superstiţii, legate de această ...
Coloana vertebrală mai este numită şi segmentul axial al scheletului trunchiului şi este alcătuită din 33-34 vertebre. Vertebrele sunt dispuse metameric, adică ...
Noi suntem diferiţi, pentru că suntem unici, am fost creaţi cu o individualitate diferită, cu o personalitate diferită, iar reacţiile noastre sunt, evident, dif...
Respiraţia are problemele ei. Să încercăm să o înţelegem!
Respiraţia este cea mai importantă funcţie a organismului nostru, este cea care face diferenţa între ...
Când vorbim despre sistemul nervos, ne referim, în general, la la sistemul nervos central, cel care coordonează toate mişcările pe care le facem zilnic (chiar ş...
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, avem tot mai multe gânduri care ne invadează atât momentele fericite, cât şi în momentele grele. Aceste gânduri vin ca urmare a...
Dintre toate problemele pe care le putem avea, de departe, bolile şi durerea asociată lor sunt cel mai greu de suportat şi cu impactul cel mai puternic asupra n...
Pancreasul are rolul de a echilibra contribuţia de glucoză (adică de zahăr) în sânge. Dacă o persoană consumă de obicei prea mult zahăr şi dulciuri, acestea pro...
Cum şi de ce avem probleme cu pielea ? Vei descoperi în rândurile de mai jos...
Acneea este o dermatoză care se manifestă prin inflamarea foliculilor firului d...
Tumorile canceroase, sunt, de fapt, ţesuturi în care a avut loc o înmulţire celulară anarhică, ce se dezvoltă într-o anumită parte a organismului, acolo unde a ...
Adenomul trădează o „dezordine” în emoţii
Un adenom este o tumoră benignă care se dezvoltă în ţesutul glandular. Această tumoră poate afecta cea mai mare parte...
Conform dicţionarului explicativ, nasul este un organ al corpului omenesc ce serveşte la respiraţie şi la detectarea mirosului.
Respiraţia este funcţia primord...
Există o expresie, pe care mulţi o folosim, aceea că „mă doare în cot de tine (sau de alţii)”, ceea ce semnifică faptul că „nu ţin cont de opinia ta şi a celorl...
Degetele de la picioare sunt, de fapt, extremităţile fine ale membrelor inferioare, sunt detaliile şi punctul de final, cum am putea spune, al convingerilor noa...
Vitiligo este o boală a pielii şi a mucoaselor ce se caracterizează prin prezenţa unor pete albe, care seamănă cu desene de cretă şi care devin automat, în cont...
Coloana noastră vertebrală este compusă, după cum ştim deja, din vertebre. Există cinci vertebre sacrale, cinci lombare, 12 dorsale şi şapte cervicale. Fiecare ...