Vitiligo este o boală a pielii şi a mucoaselor ce se caracterizează prin prezenţa unor pete albe, care seamănă cu desene de cretă şi care devin automat, în contrast cu pielea de culoare normală din jur. Se mai numeşte şi boala pielii de leopard.
Melanina, care este un pigment care reacţionează la soare şi colorează pielea, nu mai este metabolizată corect. Soarele agravează vitiligo pentru că închide la culoare restul pielii, crescând diferenţa de nuanţă cu zona depigmentată, care devine rozalie.
La nivel planetar, câteva zeci de milioane de oameni suferă de vitiligo
Cercetătorii estimează că 1% din populaţie este afectată de vitiligo la nivel mondial. Atât femeile cât şi bărbaţii au acelaşi risc de a face boala, iar la aproape jumătate dintre pacienţi, debutul este precoce, adică înaintea vârstei de 20 de ani.
Deşi nu ameninţă viaţa şi nici nu afectează capacitatea de muncă, vitiligo este percepută ca o afecţiune cu mare impact psihosocial, produce complexe de inferioritate şi stigmatizează persoană bolnavă care se simte diferită. Din păcate, cu acesta maladie este cu atât mai greu de trăit pentru că nu există metode alopate de vindecare a ei. Doar acceptarea ei poate ajuta cu adevărat.
Ne putem îmbolnăvi dacă suntem abandonaţi
Punctul de vedere al bioenergoterapeuţilor, dincolo de sensul global de apărare asociat pielii, este legat de ideea că ne avem pe noi înşine. Această experienţă poate fi legată de o respingere, de un abandon, de o atitudine de nerespect a celorlalţi faţă de noi înşine.
Poate fi legată şi de schimbarea atitudinii celui de lângă noi, care pleacă şi nu mai acceptă o relaţie simbolică, de exemplu. În orice caz, din atitudinea sa, celălalt nu ne-a creat o bună imagine de sine. Dar această degradare a imaginii s-a tradus în noi prin ideea (datorită acestei imagini urâte) că nu avem dreptul la fericire sau la reuşită.
Vindecarea poate veni prin efortul de a recâştiga imaginea de sine
Am putea rezuma simbolic vitiligo prin expresia bucuriile nu sunt pentru mine, eu nu pot şi nu am dreptul să fiu fericit. Nimic mai fals! Trebuie luptat pentru a recâştiga imaginea de sine, de a recâştiga puterea interioară, de a schimba mentalitatea din învins în învingător.
Avem dreptul de a reuşi, de a dobândi şi păstra fericirea. E necesar să încetăm să-l mai facem vinovat pe celălalt de imaginea noastră şi să acceptăm că depinde doar de noi să o recolorăm. Prin urmare, printr-o acceptare profundă a situaţiei şi a celuilalt, aşa cum este el, începe vindecarea energetică.
Avem dreptul să fim fericiţi şi este la îndemâna noastră să luptăm pentru a reuşi, indiferent ce fac sau ce zic cei de lângă noi.