"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Conform dicţionarului explicativ, nasul este un organ al corpului omenesc ce serveşte la respiraţie şi la detectarea mirosului.

Respiraţia este funcţia primordială a unui corp, fie uman, fie de origine animală, plante sau microorganisme. Nicio vietate nu poate trăi fără să respire oxigen, cu excepţia unor microorganisme care sunt anaerobe. Prin urmare, importanţa unei respiraţii corecte nu are nevoie de demonstraţii în plus. Organul care face posibilă intrarea oxigenului în corp este nasul.

Evident, nu minimalizăm în nici un fel importanţa vitală a întregului aparat respirator, adică a plămânilor şi organelor care ajută la funcţionarea lor. Ne ocupăm, deci, doar de partea prin care intră oxigenul în corpul nostru.

Respirăm prin nas, deci lăsăm să intre în noi energia aerului, a suflului, simbolizat prin Cer. Nivelul de asimilare a energiilor este deci mai „fin” decât cel al gurii, dar el se află în strânsă relaţie cu aceasta prin miros, care este asociat cu gustul. Asocierea dintre cele două simţuri, adică al gustului şi mirosului, este la fel de importantă ca a celor doi ochi.

Problemele nasului ne duc cu gândul la temerile noastre

Suferinţele nasului sunt legate de o anumită frică, o teamă profundă de a lăsa să intre în corpul nostru dimensiunile delicate ale vieţii, atât în raport cu noi înşine, cât şi în raport cu ceilalţi. Vorbim, deci, despre relaţia cu intimitatea noastră, cu identitatea, vorbim, aşadar, despre acceptarea unui anumit tip de informaţii subtile care ne „invadează” pacea lăuntrică.

Sunt greu de detectat aceste disfuncţionalităţi, însă, odată cu experienţe neplăcute legate de funcţionarea corectă a nasului, ele ni se pot revela în momentele de meditaţie. Pur şi simplu, primim informaţii din „neant”, deosebit de importante. Trebuie să le percepem şi să le înţelegem.

Sinuzita, nasul înfundat şi pierderea mirosului sunt semne ale dificultăţii de a accepta mesajele „intime” care ne parvin

Când avem nasul înfundat, respiraţia este defectuoasă, mirosul poate să dispară, deci partea pe care nu o acceptăm ne „blochează” pentru a ne forţa să o vedem sau măcar să îi acordăm puţină atenţie, atât cât să înţelegem că ceva este pe cale de a se petrece cu intimitatea noastră.

Ce anume nu putem accepta sau ce nu mai putem simţi? Mirosurile grele, toxice, de mucegai, de excremente, de multe alte lucruri urât mirositoare… Dar parfumul unei flori îl mai putem simţi? Ce este urât în viaţa noastră, ce anume ne dă senzaţia de învechit sau putrezit?

Nu cumva suntem depăşiţi de vremea pe care o trăim, nu cumva trecutul încă ne apasă umerii, fără să lase libertate vieţii care urmează? Poate că avem şi gânduri de răzbunare pentru ceea ce s-a întâmplat cândva…

Sunt multe întrebări şi mai multe răspunsuri, însă tot ceea ce sădim aia şi culegem. Dacă lăsăm trecutul să plece, odată cu el, vor pleca şi convingerile distructive. Începând să cultivăm gânduri armonioase, de pace, de linişte, de iubire pentru noi înşine şi pentru ceilalţi, lucrurile reintră în normal.

Cum spunea Charles Beaudelaire în „Les fleurs du mal”, repulsia şi suferinţa trebuie să devină pentru fiecare dintre noi, un exerciţiu spiritual de fiecare zi.

Cum poți trata în mod natural sinuzita!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]