Fără apă, viaţa nu poate exista. Puterea vindecătoare a apei a fost cunoscută încă din Antichitate.
Continuăm prezentarea leacurilor universale, cu apă…
Înfăşurarea gambelor pentru scăderea febrei
Aveţi nevoie de două şervete de in, pe care le înmuiaţi în apă la temperatura camerei, apoi le stoarceţi.
Le înfăşuraţi apoi în jurul gambelor şi le acoperiţi cu un prosop uscat.
În aproximativ zece minute, pâza de in se încălzeşte şi trebuie îndepărtată.
Procedura se repetă până la scăderea febrei şi este important ca apa să nu fie prea rece.
Înfăşurarea caldă pentru problemele muşchilor
În acest caz, şervetul se introduce în apă caldă, se stoarce şi se pune pe zona aflată în suferinţă.
Acest înfăşurări sunt utile mai ales pentru întinderile musculare.
Înfăşurarea contra durerilor în gât
În această situaţie se asociază apa cu sarea.
Dizolvaţi o linguriţă de sare marină în 250 ml apă rece, introduceţi un şervet în soluţia salină, stoarceţi şi aplicaţi pe partea anterioară a gâtului, lăsând coloana vertebrală liberă.
Acoperiţi cu un prosop uscat şi ţineţi înfăşurat timp de 15 minute, după care puteţi desface.
Băile de picioare
Băile alternative alungă migrenele şi durerile de cap, cele cu temperatură crescătoare vindecă bronşitele, inflamaţiile amigdalelor şi durerile reumatice.
Băile contra durerilor de cap
Se pun două ligheane, unul cu apă fierbinte, unul cu apă rece şi se schimbă picioarele din unul în altul.
Băi la începutul răcelii
Se pun picioarele într-un lighean sau într-o cadă, umplute cu apă la 35 de grade Celsius.
Treptat, se adaugă apă fierbinte, până la 40 de grade.
Durata băii este de 15 minute şi este interzisă în cazul varicelor.
ALIANŢA CU PLANTE
Băile cu plante sunt foarte folosite în medicina altenativă.
În trecut, nu existau căzi şi apă curentă, dar existau ciubere de lemn, în care oamenii se îmbăiau adăugând plantele aflate la îndemână.
Orice plante cu acţiune terapeutică sunt potrivite. Iată două sugestii:
Băile cu roiniţă contra nervozităţii
Se pun o sută de grame roiniţă într-un litru de apă şi se lasă 20 de minute la infuzat.
Se strecoară şi se adaugă în apa de baie, la temperatura corpului.
Baia durează maxim 15 minute.
Are efect calmant şi favorizeză somnul.
Inhalaţii contra răcelii
Se recomandă inhalaţii cu aburi de muşeţel, gălbenele, apă sărată.
Metoda este clasică – se lasă la infuzat, se adaugă într-un lighean sau oală cu apă fierbinte, ne aşezăm deasupra cu capul acoperit de un prosop.
Preventiv, contra răcelii sau a stării de nas înfundat se lasă, pur şi simplu, să curgă apă rece în pumni şi se trage pe nas.
CUM ŞTIŢI DACĂ RINICHII FILTREAZĂ LIMFA
Un articol de Mihaela Iliescu