Cu toții avem câte un prieten care întârzie mereu sau altul care se plânge tot timpul cât de greu îi este să slăbească. Nu cred că există cineva care să nu aibă un prieten „prea ocupat” ca să se întâlnească cu familia și apropiații!
Când căutăm scuze, ne sustragem practic dintr-o situație. Nu ar fi oare mai bine să ne confruntăm cu realitatea și să rezolvăm problemele într-un mod matur? Dacă alegem să ne confruntăm cu situațiile din care ne scuzăm, am putea duce vieți mai liniștite și mai împlinite, așa că de ce este atât de tentant să invocăm scuze?
Când abandonăm o sarcină sau un obiect foarte dificil, descărcarea pe care o simțim pe moment ne face să credem că scuzarea a fost o decizie oportună. Scuzele pe care le invocăm ne consolează, ne fac să ne simțim ușurați, căpătând astfel justificare și făcându-ne să apelăm mai des la astfel de comportamente de retragere.
Singurul mod de a întrerupe această alimentare involuntară a inventării de scuze constă în înțelegerea metalimbajului din spatele scuzelor pe care le rostim și să facem un efort conștient de a schimba acest comportament.
3 tipuri de scuze
O lucrare științifică publicată în 2011 de psihologii Tara Thatcher și Donald Bailis de la Universitatea Manitoba clarifică motivele fundamentale pentru care apelăm la scuze.
Se pare că majoritatea scuzelor sunt alimentate de teama de eșec. Invocarea de scuze ne distanțează de perspectiva eșecului și ne protejează imaginea. Thatcher și Bailis au identificat trei tipuri de scuze:
1. Prescrierea identitară (PI), care are loc atunci când individual nici nu se obosește să încerce să îndeplinească sarcina care i-a revenit.
De exemplu: „Nu era sarcina mea să…”
2. Identitatea de circumstanță (IE), atunci când un individ nu a avut control asupra deznodământului unui eveniment.
De exemplu: „N-am putut să fac nimic.”
3. Prescrierea circumstanțială (PE), atunci când sunt blamate circumstanțele și nu individul.
De exemplu: „Nimeni nu mi-a spus ce trebuia să fac.”
Iată metalimbajul din spatele celor mai invocate scuze:
„Scuze că am întârziat!”
Evident că nu îți pare rău cu adevărat, altfel ai fi făcut un efort să ajungi la timp. Dacă lipsa de punctualitate este o problemă constantă, folosirea acestei scuze se poate datora mai multor motive.
Nu prețuiești timpul acordat de ceilalți și te consideri mai presus de acele persoane. Consideri că nu se vor supăra dacă așteaptă după tine.
Nu îți asumi responsabilitatea pentru felul în care îți gestionezi timpul. Nu durează chiar atât de mult să te ridici dimineața din pat și să estimezi cât de aglomerat va fi traficul rutier în drumul către serviciu.
Lipsa de punctualitate este o dovadă de imaturitate. Devino mai responsabil și tratează situațiile de viață cu mai multă maturitate.
„Sunt pur și simplu prea ocupat.”
Cu toții ducem vieți aglomerate, și totuși mulți ne facem timp pentru toate.
Dacă te consideri în permanență foarte ocupat, le comunici involuntar persoanelor din jurul tău că ai un statut social special. În timp ce alții își găsesc timp să se relaxeze, tu afirmi că ai atâtea responsabilități pe cap încât nu-ți poți permite nicio clipă de liniște.
Ceea ce trebuie să înțelegi este că, în prezent, persoanele ocupate nu mai impresionează pe nimeni. Toți oamenii sunt munciți, obosiți și stresați, dar asta nu înseamnă că nu își fac timp și pentru cei dragi.
„Nu sunt suficient de bun.”
Fiecare dintre noi se simte nesigur în anumite situații de viață, dar unii oameni invocă acest pretext ca să scape de îndatoriri. Dacă vocea interioară îți tot repetă că ești incapabil, nu uita că face parte din tine și că poți schimba monologul într-unul constructiv.
Chiar dacă la început nu o să sune foarte convingător, rostește mereu afirmații încurajatoare până ce acestea se întipăresc în mintea subconștientă și produc schimbări pozitive.
„Nu tu ești de vină, ci eu.”
Este o scuză pe care mulți oameni o invocă la despărțirea de partenerul/partenera de viață. Prin asumarea falsă a vinei, se speră că perechea va primi mai ușor vestea despărțirii.
Doar că această practică, atunci când nu trece drept un simplu pretext, îi face o mare defavoare persoanei de care cauți să te îndepărtezi. Cel mai înțelept este să îi spui franc partenerului/partenerei care sunt problemele ce au condus la situația respectivă pentru ca acesta/această să-și poată corecta comportamentul și să traverseze încheierea relației într-o manieră mai constructivă.
„Nu sunt pregătit.”
Mulți perfecționiști se agață de această replică pentru a amâna la nesfârșit obiectivele propuse. Invocarea acestui pretext poate indica totodată ezitarea de a ne aventura într-o direcție care ne provoacă frică. Dar dacă alungi mereu orice oportunitate de schimbare, riști să te lași guvernat de frică și să stagnezi pe toate planurile.
Citește care sunt cele 11 scuze stupide de a nu economisi bani.
Schimbarea poate fi o sursă de neliniște și teamă, dar, mai devreme sau mai târziu, tot se petrece, așa că trebuie să învățăm să ne adaptăm la ceea ce aduce în loc să ne ferim de ea.
„O să mă ocup mai târziu de asta…”
De ce n-ai putea acum? Este din cauză că te temi că vei da greș? Ți se întâmplă mereu să aștepți momentul „oportun” pentru a începe sau a încheia o etapă ceva mai problematică?
Părinții pot confirma, de exemplu, că nu există un moment „ideal” pentru a întemeia o familie. Niciodată nu vei fi îndeajuns de bogat sau îndeajuns de protejat de piedici financiare ca să te căsătorești și să ai copii, de exemplu. Uneori, trebuie să mai riști.
Cum să încetezi să mai găsești scuze:
Identifică sursa exactă a scuzelor invocate. Sunt oare alimentate de teama de necunoscut, de dificultatea mare a obiectivelor propuse, sau de îndoială?
Trebuie să realizezi că orice om apelează la scuze în anumite conjuncturi, dar nu trebuie să lași aceste scuze repetate să te împiedice să îți îndeplinești obiectivele și să îți trăiești viața.