Există perioade în care omul simte că Dumnezeu este foarte aproape.
Rugăciunea vine mai ușor, sufletul se liniștește, mintea pare mai limpede și lucrurile care până atunci ne apăsau devin parcă mai ușor de purtat.
Și tocmai atunci se poate întâmpla ceva neașteptat: apare o încercare.
O veste rea, o ceartă, o tulburare, o ispită, o nedreptate sau o problemă despre care credeam că a rămas în urmă.
De ce?
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul, unul dintre marii părinți duhovnicești ai secolului XX, vorbește tocmai despre această legătură dintre har, încercare, răbdare și creșterea duhovnicească.
„Cel care cere Har de la Dumnezeu este dator să îndure ispite”
Sfântului Iosif Isihastul îi sunt atribuite aceste cuvinte:
„Cel care cere Har de la Dumnezeu este dator să îndure ispite și necazuri indiferent în ce fel ar veni la el. Iar dacă în timp de ispită te răzvrătești și nu arăți destulă răbdare, nici Har suficient nu va veni, nici virtute nu se va desăvârși, nici de harismă nu te vei învrednici.”
Este o învățătură aspră la prima vedere.
Dar ea nu spune că trebuie să căutăm suferința și nici că fiecare necaz reprezintă o pedeapsă trimisă de Dumnezeu.
Mesajul este altul: viața duhovnicească nu poate fi despărțită de răbdare.
Este ușor să avem credință atunci când totul merge bine. Mult mai greu este să păstrăm aceeași nădejde atunci când rugăciunea pare fără răspuns, când oamenii ne rănesc sau când viața nu urmează drumul pe care ni l-am imaginat.
Tocmai în astfel de momente se vede cât de adânc s-a așezat credința în suflet.
„Harul merge înaintea ispitei”
Una dintre cele mai puternice idei întâlnite în scrierile Sfântului Iosif este aceasta:
„Întotdeauna Harul merge înaintea ispitei…”
Sfântul continuă cu un avertisment duhovnicesc:
„Când vezi mângâiere în inima ta, luminare în mintea ta și vedere duhovnicească, îndată pregătește-te, fii gata!”
Cu alte cuvinte, omul nu trebuie să creadă că o perioadă de pace înseamnă că lupta sa duhovnicească s-a încheiat.
Dimpotrivă.
Mângâierea primită poate deveni întărire pentru ceea ce urmează.
De ce îngăduie Dumnezeu încercările?
Este una dintre întrebările pe care oamenii și le pun de mii de ani:
„Dacă Dumnezeu mă iubește, de ce îngăduie să trec prin aceasta?”
Nu există un răspuns simplu care să explice fiecare suferință.
Și ar fi greșit să spunem că orice boală, pierdere sau nenorocire apare pentru că omul a făcut ceva rău ori pentru că Dumnezeu vrea să-l pedepsească.
Însă tradiția creștină vorbește despre posibilitatea ca omul să crească duhovnicește chiar și prin încercările pe care nu le-a ales.
Uneori descoperim prin ele cât de fragili suntem.
Alteori învățăm răbdarea.
Uneori ne desprind de lucruri de care eram prea legați.
Iar alteori ne fac să ne întoarcem la rugăciune după multă vreme în care am uitat de ea.
Încercarea nu este neapărat dovada că Dumnezeu S-a îndepărtat de noi.
Nu lăsa încercarea să-ți fure ceea ce ai primit în vreme de pace
Aici învățătura Sfântului Iosif devine foarte actuală.
Când avem liniște, spunem:
„Doamne, Îți mulțumesc.”
Când apare necazul, întrebăm:
„Doamne, unde ești?”
Dar credința nu poate exista numai în zilele bune.
Dacă ai primit pace, păstreaz-o.
Dacă ai primit luminare, nu o risipi.
Dacă ai început să te rogi, nu abandona rugăciunea tocmai când vine încercarea.
Pentru că atunci avem poate cea mai mare nevoie de ea.
„Încarcă-ți armele tale”
Sfântul Iosif folosește o imagine foarte puternică atunci când vorbește despre pregătirea pentru lupta duhovnicească:
„Încarcă-ți armele tale, lacrimile, postul, privegherea și rugăciunile…”
Nu este vorba despre o luptă împotriva oamenilor.
Creștinul este chemat, înainte de toate, să lupte cu ceea ce se întâmplă în propria inimă.
Cu mânia.
Cu judecarea celuilalt.
Cu deznădejdea.
Cu orgoliul.
Cu dorința de răzbunare.
Cu patimile care revin tocmai atunci când credeam că le-am biruit.
De aceea, una dintre cele mai importante „arme” rămâne rugăciunea.
Uneori ispita vine chiar prin oameni
Sfântul Iosif întreabă:
„În ce fel, oare, va veni lupta? De la demoni? Sau de la oameni? Sau de la propria fire?”
Este o întrebare care merită păstrată.
Pentru că uneori ne concentrăm atât de mult asupra celui care ne-a supărat, încât uităm să privim ce se întâmplă în interiorul nostru.
Poate nu putem controla ceea ce spune altcineva despre noi.
Dar putem lupta să nu răspundem răului cu rău.
Nu putem împiedica orice nedreptate.
Dar putem încerca să nu lăsăm nedreptatea să ne umple inima de ură.
Nu putem controla toate încercările vieții.
Putem însă alege cum trecem prin ele.
Când după o perioadă bună apare din nou necazul
Poate tocmai acesta este lucrul pe care ar trebui să ni-l amintim din cuvintele Sfântului Iosif Isihastul.
Dacă după o perioadă de pace apare din nou o încercare, nu te grăbi să crezi că ai pierdut tot ceea ce ai dobândit.
Nu abandona rugăciunea.
Nu te întoarce imediat la vechile obiceiuri.
Nu lăsa o zi grea să distrugă luni întregi în care ai încercat să te apropii de Dumnezeu.
Și mai ales, nu transforma necazul într-un motiv de deznădejde.
Poate că nu vei înțelege imediat de ce ai ajuns într-o anumită situație.
Unele răspunsuri vin mult mai târziu.
Altele poate nu vin niciodată așa cum ne-am dori.
Dar omul credincios poate spune chiar și atunci:
„Doamne, nu înțeleg ce se întâmplă, dar ajută-mă să nu mă îndepărtez de Tine.”
O rugăciune pentru vreme de ispită și necaz
Doamne Iisuse Hristoase, când încercările vin peste mine, nu mă lăsa să-mi pierd credința.
Dă-mi răbdare când nu înțeleg, liniște când sufletul meu este tulburat și putere atunci când simt că nu mai pot.
Păzește-mi mintea de gândurile rele, inima de mânie și sufletul de deznădejde.
Ajută-mă să nu răspund răului cu rău și să nu uit în vremea necazului toate binefacerile pe care le-am primit de la Tine.
Iar dacă această încercare poate deveni pentru mine prilej de îndreptare și apropiere de Tine, dă-mi înțelepciunea să o trec fără să-mi pierd nădejdea.
Rămâi cu mine, Doamne, în zilele bune și în zilele grele și călăuzește-mi pașii. Amin.
Învățătura pe care să o păstrăm
Cuvintele Sfântului Iosif Isihastul nu ne spun să trăim așteptând speriați următorul necaz.
Ele ne îndeamnă mai degrabă să nu devenim nepăsători atunci când avem pace și să nu deznădăjduim atunci când vine încercarea.
Să folosim vremea liniștii pentru rugăciune.
Să folosim vremea încercării pentru răbdare.
Și să nu confundăm niciodată o perioadă grea cu părăsirea lui Dumnezeu.
Pentru că uneori tocmai când omul crede că este singur începe cea mai adâncă luptă a sufletului său.
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă și nu mă lăsa să-mi pierd credința în vreme de încercare.”
🙏 Sfinte Cuvioase Iosif Isihastul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!