"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Farmecele sunt de mai multe feluri. Farmecele se fac pentru a destrăma o familie, pentru a despărţi un cuplu, pentru ca un anumit cuplu să nu poată avea copii sau pur şi simplu pentru ca persoana respectivă să se îmbolnăvească.

“În mod obişnuit, simptomele pe care le prezintă oamenii suferinzi din pricina magiei sunt următoarele: dureri groaznice de cap, fie în spatele capului, fie la frunte, fie între ochi. Palpitaţii, amorţelile inimii, mâinilor sau extremităţilor de jos, nemulţumiri în familie pentru lucruri neînsemnate, să nu poată sta omul în casa lui, să aibă capul greu, să fie indispus, să lenevească, să nu vrea să gătească sau să cureţe casa, să simtă că îl sugrumă ceva de gât, să simtă o greutate pe piept, să simtă că ceva umblă în trupul lui cu mare viteză, să se îmbolnăvească şi să sufere în timp ce medicii nu-i găsesc nimic, să aibă neputinte trupeşti, în timp ce mănâncă normal să piardă din greutate, să aibă temeri, să sufere de melancolie, etc.

Acestea sunt câteva dintre simptomele din care cel căruia i-au fost făcute vrăji poate să înţeleagă dacă l-au atins”.

PUBLICITATE

Simptome pentru cei care au farmece

Simptomele prezentate nu trebuie considerate efecte precise ale farmecelor. “Dacă cineva are capul greu sau dacă simte o apăsare pe piept nu trebuie să se gândească imediat că i s-au făcut farmece. Tot aşa cum unii nu vor să creadă nici în ruptul capului că li s-au făcut farmece (deşi găsesc pe pragul uşii diferite urme–broaşte moarte sau alte semne), tot aşa alţii sunt obsedaţi că li s-au făcut farmece, şi confundă stările de oboseală, sau rău fizic, cu manifestări ale farmecelor. Numai preoţii care păstrează dreapta-credinţă sunt în măsură să spună dacă cineva este sau nu sub influenţa farmecelor (ceilalti preoţi, care deschid cartea sau fac alte practici magice, încearcă să convingă oamenii că au farmece numai pentru a-şi mări numărul de clienţi)”.

Cine dezleagă farmecele

Singurul mijloc de desfacere a vrăjilor şi de vindecare a demonizării este întoarcerea noastră sinceră la Hristos, prin spovedanie, pocăinţă, sfânta împărtăşanie şi toate cele pe care le recomandă preoţii bisericii lui Hristos.

PUBLICITATE

“Nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios. Şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine”, spunea Sfântul Nicodim Aghioritul.

Pentru a fi dezlegate vrăjile tale, trebuie să intre cu adevărat în inima și în casa ta Hristos, și atunci va veni preotul să-ți sfințească casa, citind exorcismele Bisericii, ale Marelui Vasile, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt scrise în Molitfelnicul Bisericii noastre.

Cum se dezleagă farmecele

Cei cărora preotul le-a descoperit că au farmece făcute nu trebuie să meargă la descântător, vrăjitor sau ghicitor, etc., deoarece situaţia se va înrăutăţi. Dezlegarea de farmece se face prin:

PUBLICITATE

– Spovedanie curată şi generală din anii copilăriei până în prezent.
– Spovedanie la fiecare 40–50 de zile sau de fiecare dată când se îngreunează sufletul.
– Să vă împărtăşiti cât de des se poate, dacă vă îngăduie duhovnicul.
– Să mergeţi în mod obligatoriu în fiecare Duminică la Biserică
– În fiecare dimineată veţi mânca puţină anafură şi veţi bea agheasmă.

– Veţi posti miercurile, vinerile şi marile posturi de peste an.
– Să faceţi în casa dumneavoastră sfeştanie şi să se citească dezlegările Marelui Vasile.
– Să stropiţi zilnic cu această agheasmă toată casa dumneavoastră.
– Să faceţi dimineaţa şi seara rugăciuni.
– Să tămâiaţi în fiecare zi şi să aprindeţi candela.
– Să citiţi zilnic un capitol din Noul Testament.
– Să-i iertaţi din inimă pe cei care v-au făcut vrăjile şi v-au distrus.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]