În fiecare an, la data de 20 decembrie, românii marchează una dintre cele mai puternice tradiții ale iernii: Ignatul, ziua dedicată exclusiv tăierii porcului și pregătirii bucatelor care vor umple mesele de Crăciun. În credința populară, nimic altceva nu trebuie făcut în această zi, pentru că Ignatul nu îngăduie abatere de la rânduială.
Numele sărbătorii vine de la Sfântul Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei și unul dintre marii martiri ai creștinismului timpuriu. Pentru că nu și-a lepădat credința în Hristos, a fost condamnat la moarte și sfâșiat de fiare în arena romană, în jurul anului 110, pe vremea împăratului Traian. Fragmente din moaștele sale se păstrează astăzi în mai multe lăcașuri de cult din România, printre care Catedrala din Galați, Schitul Darvari din București și Mănăstirea Tismana.
Legenda porcului care își visează sfârșitul
Din bătrâni se spune că, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, porcii care urmează să fie sacrificați își „văd” soarta în vis. Apar cu mărgele roșii la gât, semn că Ignatul le-a fost vestit și că timpul lor a sosit. Această credință populară a adâncit, de-a lungul timpului, respectul față de ritual și solemnitatea momentului.
Rânduiala tăierii porcului
Sacrificarea porcului era, în mod tradițional, responsabilitatea bărbaților. Se credea că cel care face acest lucru trebuie să fie un om curat sufletește, spovedit și împăcat cu Dumnezeu. În unele sate, gospodăria era chiar sfințită înainte, pentru ca tot ce urma să se întâmple să fie sub protecție divină.
Femeile nu aveau voie să fie de față la sacrificiu, nici măcar pentru a servi băutură, pentru că mila lor ar fi putut prelungi chinul animalului. Rolul lor începea mai târziu, în bucătărie, unde carnea era sortată, spălată și transformată în bunătăți.
Grâul, binecuvântarea și protecția casei
În ajunul Ignatului, în multe gospodării se fierbe grâu sau arpacaș. Capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează, apoi este mâncat de toți ai casei, cu miere și nuci. O parte se păstrează pentru dimineața următoare și se aruncă păsărilor din curte sau cerului, cu credința că, așa cum dispar boabele, vor dispărea și necazurile ori bolile din anul ce vine.
Se mai spune că în această noapte umblă forțe nevăzute care pot lua belșugul casei. De aceea, oamenii presară mei și sareîn jurul gospodăriei, al grajdului și al hambarelor, ca formă de protecție.
Ziua în care nu se muncește
Tradiția este foarte clară: de Ignat nu se lucrează nimic altceva. Spălatul rufelor, cusutul, torsul, măturatul – toate sunt interzise. Se credea că cei care încalcă această rânduială vor atrage boli sau necazuri asupra lor.
În momentul sacrificării, cei de față rostesc cu glas tare:
„Doamne ajută, să-l mâncăm sănătoși!”
Aceasta este considerată o rugăciune de iertare pentru viața luată, adresată lui Dumnezeu și Sfântului Ignatie.
Tradiții și credințe legate de Ignat
• În seara de 19 decembrie, se ia un dovleac, i se taie codița și se păstrează, fiind considerat leac pentru „bubele dulci” ale copiilor.
• Se crede că Ignatul vindecă porcii de boli și tot el este cel care le vestește moartea.
• Porcul care nu este tăiat până la Ignat nu se mai îngrașă, pentru că „își visează cuțitul”.
• Este bine să vezi sânge în ziua de Ignat, ca să fii sănătos tot anul. Cine nu are porc, taie măcar o pasăre.
• Copiii sunt unși cu sânge pe frunte, ca să fie rumeni și viguroși.
• Hainele cusute în această zi se spune că aduc junghiuri celui care le poartă.
• În unele zone, stăpânul casei face cu sânge o cruce pe fruntea copiilor pentru sănătate și noroc.
• În casă se aduce mai întâi capul porcului, cu râtul înainte, ca să meargă bine gospodăria.
• Între Ignat și Crăciun, femeile nu torc, ci pisează grâu pentru sărbători.
• Femeile însărcinate trebuie să țină sărbătoarea cu mare grijă, pentru a avea copii sănătoși la trup și la minte.