"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Toate sunt apreciate de Dumnezeu în felul Lui divin – nu în fel omenesc – pentru că Dumnezeu nu răsplătește fapta și rezultatul ei, ci străduința ta.

În fața lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduința, o intensitate în străduință, pentru că toți ne străduim într-un fel. Dacă te străduiești să faci o rugăciune și n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primește silința ta. Dacă te străduiești să faci un bine cuiva și dai foarte puțin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu prețuiește aceasta.

Dacă postești, Dumnezeu apreciază acest efort al tău, chiar dacă adeseori mai calci postul. Toate sunt apreciate de Dumnezeu în felul Lui divin – nu în fel omenesc – pentru că Dumnezeu nu răsplătește fapta și rezultatul ei, ci străduința ta.

Adeseori vedem că un om care face un efort mai mic primește o răsplată duhovnicească mai mare și un om care face un efort mai mare primește o răsplată mai mică, pentru că Dumnezeu cunoaște adâncul inimii noastre mai bine decât noi înșine.

(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, p. 65)

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.