Pentru a fi fericit de Crăciun nu ai nevoie de bogății, ci de oameni dragi aproape.
Nu îți trebuie palate, ci liniște.
Nu ai nevoie de mese îmbelșugate, ci de sănătate și pace în suflet.
Și totuși, oamenii spun că vor să fie fericiți…
dar se trezesc în fiecare dimineață supărați pe viață.
Supărați pe lumina care intră pe geam, pe ceasul care sună prea devreme, pe ziua care începe și pe drumul pe care trebuie să-l ia din nou de la capăt.
Oamenii vor să fie fericiți, dar îmbracă haine închise la culoare, merg cu privirea în pământ, salută în grabă și cu jumătate de glas. Văd mai întâi gropile din drum decât cerul de deasupra lor.
Oamenii vor să fie fericiți, dar intră la muncă încărcați de stres, grăbiți să judece, să compare, să dea vina. Își aruncă nemulțumirile asupra colegilor, asupra șefilor, asupra lumii, fără să-și dea seama că își poartă propria povară în suflet.
Oamenii vor să fie fericiți, dar se întorc acasă obosiți și aduc cu ei tensiunile zilei. Le împrăștie în cuvinte grele, în tăceri reci, în gesturi care dor mai mult decât cred.
Oamenii vor să fie fericiți, dar uneori copilul li se pare o grijă în plus, iar joaca lui – o pierdere de timp, nu o binecuvântare.
Oamenii vor să fie fericiți, dar se lipesc de ecrane. Privesc știri care sperie, emisiuni care înfurie, filme care agită. Își umplu mintea de zgomot și apoi se miră că nu mai găsesc liniștea.
Oamenii vor să fie fericiți, dar seara trag jaluzelele, închid cerul afară și aprind neliniștea înăuntru. Își răscolesc gândurile, se tem de ziua de mâine și dau vina pe viață pentru nopțile fără somn.
Oamenii vor să fie fericiți, dar tăcerea li se pare apăsătoare. Reflecția – timp pierdut. Rugăciunea – ceva demodat. Liniștea – greu de suportat.
Oamenii vor să fie fericiți, dar nu mai au timp pentru ei.
Oamenii vor să fie fericiți, dar spun mereu că nu au timp de fericire.
Și uită că fericirea nu se caută departe.
Este în ei.
În cerul dimineții.
Într-un „bună ziua” spus din inimă.
În privirea unui coleg.
În râsul copilului.
În liniștea casei.
În stelele care încă mai strălucesc pe cer.
În rugăciunea spusă încet, înainte de culcare.
De Crăciun nu ni se cere mai mult.
Doar să ne oprim puțin.
Să respirăm.
Să fim recunoscători.
Și să ne amintim ce contează cu adevărat.
Fă, Doamne, ca oamenii să învețe să fie fericiți.