Era o familie evlavioasa ce avea noua copii. Sotul era foarte evlavios si plin de zel in cele duhovnicesti. Literalmente voia sa le faca pe toate ca un calugar.
Sotia lui se plangea staretului ca este foarte obosita si ca are nevoie de ajutor. Seara, venea toata familia la manastire. Sotia ramanea impreuna cu copiii care plangeau si tipau ca vor una, ca vor alta. Coplesita de oboseala, plangea si ea la randul ei. De alta parte, sotul mergea intr-un paraclis al Sfintilor Doctori fara de arginti, facea metanii, se ruga cu metanierul si priveghea.
Avea dreptate sotia sa se planga staretului…
In urmatoarea zi, staretul, doar ce i-a vazut in curte impreuna, a inteles ca ceva se intamplase si ca intervenise o cearta intre ei. Ii vorbi femeii triste si obosite, folosind cuvinte dulci pentru a o mangaia, iar tatalui, cu discretie si cu un zambet, ii spuse: „M-am bucurat pentru tine, aseara. Ai cantat toata noaptea si te-ai rugat. Bine ai facut! Dar ai fi avut o mai mare binecuvantare si rasplata daca stateai macar jumatate de ora, si nu trei ore, aproape de sotia ta si o ajutai pentru a-i hrani si culca pe copii.
Pentru ca pentru voi, cei casatoriti, metanierele si metaniile sunt copiii vostri. Cand vor creste, veti avea timp sa faceti celelalte lucruri… «Frate ajutat de frate este ca o cetate tare si inalta si are putere ca o imparatie intemeiata» (Pilde 18, 19). Sa fiti totdeauna de comun acord in toate”.
Ref: altarulcredintei.md, Traducere si adaptare: Pr. Elisei Roncea