Icoana Maicii Domnului nu lipsește din casa niciunui creștin, cu siguranță, aceasta are puterea de a proteja, de a ocroti și de a aduce iubire, alinând durerile oamenilor.
Icoana Maicii Domnului nu trebuie adusă în casă, dacă nu este sfințită, așa că dacă ai cumpărat o astfel de icoană, mergi la biserică, într-o zi de sărbătoare și roagă-l pe părinte să o sfințească în altar.
Acum să aflăm unde trebuie ținută icoana Maicii Domnului
Icoana este un element sfânt, în casa noastră, așa că încearcă, în primul rând să găsești un perete spre răsărit.
Icoana trebuie să fie cuprinsă de lumina soarelui, dar dacă nu este posibil, aprinde cel puțin o candelă, lângă!
Icoana Maicii Domnului trebuie ținută în cea mai luminoasă cameră din casă sau chiar în dormitorul copiilor, spre fereastră, pe partea cu răsăritul.
Cum ne apără icoana Maicii Domnului
Mântuirea și ajutorul pe care îl primim prin rugăciunile noastre vine de la răsărit, așa că atunci când te rogi trebuie să stai mereu cu fața către răsărit. Așa primești toată binefacerea pe care o aduce în casa ta icoana.
Icoana Maicii Domnului este ocrotitoarea casei și a familiei, a mamei și a copiilor, oferindu-ne speranță, putere și alină suferințele celor care sunt bolnavi.
În fața icoanei trebuie să fie în permanență o lumină, mai ales atunci când te rogi. Această lumină simbolizează cinstirea harului pe care îl primești de la Maica Domnului. Dacă lumina arde cu ulei, aceasta este primită ca o jertfă și ca o rugă mută adusă Sfintei Marii.
Pune în fața icoanei și o crenguță de busuioc sfințit, pe care o iei de la biserică, de Florii sau cu prilejul altor sărbători.
Spune în fiecare zi această rugăciune, în fața icoanei Maicii Domnului:
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Amin!”





