Uneori lumea pare un mediu crud, în care nu ai vrea să trăiești. În loc să te plângi de aceste lucruri sau să te asemeni persoanelor care fac rău gratuit, trăiește-ți viața prin bunătate și împrăștie iubire peste tot în jurul tău.
Te consideri un om bun? Dacă da, probabil că ţi-e greu să trăieşti în lumea de azi. Din moment ce Biblia spune că bunătatea face parte dintre „roadele spiritului“, de ce este această calitate atât de rară chiar şi în ţările aşa-zis creştine? Putem spune că lumea se aseamănă cu conducătorul ei, iar tu poți deveni conducătorul propriei tale vieți.
Cu cât ne concentrăm mai tare pe negativism și răutate, cu atât ne adâncim mai tare în energia malefică a lumii actuale. Putem încerca să devenim mai pozitivi, astfel vom reuși să evoluăm.
Dacă vrei să trăiești într-o lume mai bună, începe prin a fi tu mai bun. Fericirea nu poate înflori din teamă și nesiguranță, conflicte interumane, frustrare și descurajare, întreținute în mod special de materialism și competiție. Cu toţii suferim atunci când nu suntem trataţi cu bunătate. Lucrul acesta se poate întâmpla când avem de-a face cu vecini răutăcioşi, cu necunoscuţi lipsiţi de amabilitate sau chiar cu prieteni sau membri ai familiei care, uneori, acţionează nechibzuit. Adesea, când suntem nevoiţi să fim în preajma unor oameni răi, care ţipă şi aduc injurii, ne putem demoraliza. Este posibil să devenim ostili, fiind tentaţi să răspundem cu aceeaşi monedă.
Unul dintre citatele mele favorite este „Omul cu adevărat bun este cel care ar fi putut fi rău, dar nu a fost”. Ca fiecare fiinţă umană, am avut momente în care am găsit puterea de a nu răspunde cu aceeaşi monedă persoanelor care o meritau dar, totodată, uneori s-a întâmplat şi să cedez în faţa presiunii şi să mă comport cum nu mi-ar fi plăcut s-o fac, după care am observat că mi-am făcut mai mult rău mie, căci ceilalți erau obișnuiți cu răutatea.
Ce înseamnă să fii bun?
A fi bun înseamnă să fii atent la nevoile celorlați , sensibil , blând , darnic , amabil , gata să oferi ajutor în orice circumstanțe , binevoitor , pur și simplu să fii bun cu cineva. O persoană cu adevărat bună nu așteaptă nici un fel de recompense niciodată. Și dacă așteptăm ceva în schimb, nu avem bunătate autentică, încercăm să manipulăm.
Fii bun chiar dacă ceilalți sunt răi!
Este ușor să te enervezi, să faci rău, să te răzbuni. Asta poate face orice om. Nu uita de următorul aspect, cum îi vom trata pe cei din jur, așa vom fi tratați de karma. Deci, dacă vrem să nu mai existe răutate, bunătatea trebuie izvorâtă din suflet. Trebuie să ne înfrânăm dorința de răzbunare, căci ea are de multe ori o putere mai mare decât bunătatea.
Găsește umorul în supărări și răutăți
Este ușor să te scoată cei din jur din sărite. Mai greu este să rămâi calm și să interpretezi lucrurile cu pozitivism. Există o putere atât de mare a pozitivismului, încât dacă am fi conștienți de ea, nu am mai lăsa-o niciodată să ne scape.
Cineva te critică? Amuză-te pe seama ta și, dacă e nevoie să schimbi ceva cu tine fă-o, însă doar dacă simți tu asta. Ai greșit? Râzi de asta și mergi mai departe, fără să mai repeți greșeala. Lucrurile sunt simple, noi le complicăm.
Învață să ierți
Când cineva ne greșește, putem resimți supărare, furie, dorința iminentă de răzbunare. Un trio puternic care ne macină profund gândurile și ne poate influența radical deciziile. Aceste sentimente își pun amprenta asupra psihicului nostru, dar și asupra fizicului, iar fără să-ți dai seama afli că tu ești, de fapt, victima propriei uri, nu persoana care te-a trădat. Iertarea este următorul pas firesc.
Găsește lumina în cei din jur
Lumina puternică îi face pe oameni să fie oneşti, altruişti, mai puţin egoişti şi îi determină să adopte un comportament etic, iar această lumină puternică izvorăște din ei. Nu toți oamenii sunt răi intenționat. Uneori se găsește chiar în ei lumina, însă aceasta trebuie descoperită, iar focul întreținut. Dacă noi suntem buni, îi putem ajuta și pe ei să devină. Dacă noi avem lumină, îi putem face și pe ei să lumineze din interior.
Bunătatea constă în a oferi
Bunătatea este un comportament generos, ce aduce beneficii atât autorului, cât și destinatarului. Pe de-o parte, noi, ca autori, vom fi mai multumiți de noi înșine, mai satisfăcuți că putem aduce bucurie în viața celor din jur, ne vom simți conectați cu aceștia. Numeroase studii arată că cel care dăruiește experimentează, de fapt, un sentiment mai profund de fericire decât cel ce primește. În același timp, desigur, bunătatea noastră va aduce bucurie în viața celor față de care o manifestăm.





