Mihai, ești absolut sigur de asta?
— Mamă…
— Înțelegi că ea este doar cu tine pentru bani, nu-i așa?
Mihai suspină ușor.
— Mamă, te înșeli, dar nu o să mă cert cu tine, pentru că nu are sens. Poți să gândești cum vrei tu. Nu ne dorim o nuntă luxoasă.
— Mihai, destul! Sunt sigură că te folosește. Știi și tu asta. Fata asta…
— Mamă, te rog, nu continua. Eu și Elena ne cunoaștem de peste cinci ani și am luat această decizie după ce am gândit-o cu atenție.
— Vreau doar să înțelegi un lucru: indiferent de ce se întâmplă, ești un bărbat foarte eligibil. Oricare femeie ar veni pentru tine. Știi statutul nostru.
Mihai își închide ochii, obosit.
— Mamă, ce este mai important pentru tine — statutul nostru sau fericirea mea?
Ana se uită neajutorată la soțul ei.
— Ionuț, de ce taci?
Ionuț, lăsând la o parte ziarul, zâmbește.
— Ana, ai o trăsătură: îți amintești de mine doar când dai de o impasă. În rest, tu iei toate deciziile de una singură, de 27 de ani încoace. Apropo, când deciziile tale duc la probleme, mereu mă dai pe mine vina.
Ana închide ochii cu furie.
— Ai terminat? Acum spune ceva relevant.
— Mihai este un bărbat adult și rațional. Nu văd de ce ar trebui să-i blocăm căsătoria cu Elena. Ea pare destul de decentă.
— Ce vrei să spui, decentă! Nu pot exista oameni decenți fără bani azi.
— Nici voi nu ați avut mereu bani, te-ai gândit vreodată la asta?
Ana era clar pe cale să explodeze.
— Ionuț, ești iresponsabil! Fiul nostru este pe cale să își distrugă viața!
— Calmă-te. Nu se întâmplă nimic groaznic. El va continua tratamentele, și poate că tânăra lui soție va avea chiar o influență pozitivă asupra lui. Nu înțeleg de ce ești atât de supărată.
Ana iese furioasă din cameră, iar Mihai se ridică cu greu în picioare.
— Mulțumesc, tată.
— Cum te simți?
— Bine, nu-ți face griji.
Când Mihai avea 17 ani, s-a întâmplat ceva ciudat cu el, iar medicii nu au putut pune un diagnostic precis. Au schimbat ipotezele, dar tratamentul a ajutat doar parțial. Cum a spus un profesor:
— Se pare că fiul tău a pierdut capacitatea de a rezista bolilor. Dacă ar fi fost acum o sută de ani, aș fi spus că e o blestemă. Dar trăim în lumea modernă, așa că tot ce putem face este să ridicăm din umeri și să privim.
Ionuț știa că nu toate problemele pot fi rezolvate cu bani, dar totuși cheltuia sume mari pe tratamente în cele mai bune clinici, până când Mihai a întrebat:
— Te rog, lasă-mă să mă odihnesc. Am uitat cum arată casa noastră și când am dormit ultima dată în patul meu.
Surprinzător, mama lui, care insistase pentru diverse tratamente, i-a sprijinit fiul:
— Ionuț, poate că ar trebui să-l lăsăm pe Mihai să se odihnească? Vom urma recomandările medicilor.
Ionuț a dat din mână, va discuta dacă ar vedea o minimă îmbunătățire. Dar nu a fost nicio îmbunătățire. Acasă, Mihai chiar se simțea mai bine: i-a revenit apetitul și a mai luat puțin în greutate.
De atunci, era internat de două ori pe an pentru controale, apoi se întorcea acasă cu noi recomandări medicale.
Mihai a terminat, în final, universitatea, în mare parte datorită sprijinului financiar al tatălui său. Nu că ar fi fost un student slab, dar absențele frecvente nu erau bine văzute și sănătatea lui îl ținea adesea departe.
El și Elena s-au cunoscut în timpul anilor de facultate. Fuseseră prieteni tot timpul acesta, și doar recent Elena își mărturisise sentimentele, ceea ce l-a făcut pe Mihai să simtă că i-au crescut aripi.
Așa cum se aștepta, nunta s-a dovedit a fi chiar mai luxoasă decât ar fi putut imagina cineva. Mama lui organizase o petrecere de o asemenea amploare încât părea că întregul oraș a fost invitat. Elena zâmbea toată seara, încercând să nu acorde prea multă atenție atmosferei tensionate.
Relațiile dintre mama Elenei, Gabriela, și Ana nu au început bine. Ana credea că Gabriela, fără statut și bani, ar fi trebuit să se încline în fața familiei lor. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, iar Gabriela a încercat să țină o distanță față de părinții mirelui.
Culminarea serii a fost la momentul darurilor. Când mama Elenei a anunțat că le dă tinerelor cuplu o mică casă care a aparținut bunicului ei, situată într-o zonă de rezervă naturală, Ana nu s-a putut abține:
— Doamne, cum poți să prezinți o colibă pe marginea pământului ca cel mai mare dar?
Mihai s-a uitat la mama sa:
— Destul, mamă.
— Ce vrei să spui, destul, Mihai? Acum nu mai putem schimba nimic!
După ce Gabriela a plecat, Ana s-a întors imediat spre soțul ei:
— Uite la ea! Nu e nimic, dar are atât de multă mândrie.
La câteva zile după nuntă, Mihai le-a spus părinților:
— Mamă, tată, Elena și cu mine am decis să trăim în casa pe care ne-a dat-o Gabriela.
Ana aproape că a leșinat:
— Ești nebun?! Elena te influențează astfel? Vrea să te îndepărteze de tratamente ca să mori mai repede și să ia moștenirea!
Ionuț a încruntat din sprâncene:
— Ce spui, Ana? Ai înnebunit?
Ana a izbucnit:
— Eu cred destul de rațional! Știi că Mihai trebuie să fie sub supraveghere medicală constantă. El vrea să se mute în mijlocul pustietății! Nu voi permite asta!
— Avem deja biletele, — a răspuns calm Mihai.
— Ei bine, — a spus Ana rece, — în acest caz, nu mai veni la mine pentru ajutor. Lasă-ți noua familie să te îngrijească.
— Mihai, nu te supăra pe mamă, știi cum este. Va veni înapoi. Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă, te voi ajuta cum pot.
— Mulțumesc, tată.
— Îmi poți spune de ce ai decis să mergi acolo? Mama are dreptate într-un lucru — este foarte izolat.
Mihai zâmbi ironic:
— Tată, probabil că nu vei crede asta, dar acolo sunt izvoare curative. Elena și cu mama ei sunt sigure că acest loc mă va ajuta să mă fac bine. Sincer, eu nu prea cred în asta, dar de ce să nu încerc?
— Ești prea sceptic. Uneori, ceea ce nu poate fi explicat chiar funcționează. Mult noroc amândurora.
Când au ajuns la casă, Mihai a fost surprins:
— Aici totul e înverzit.
Elena zâmbi:
— Păi, desigur, nu a mai locuit nimeni aici de cinci ani. Nu-ți face griji, vom odihni și apoi ne apucăm de treabă.
Elena deschise ușa și au intrat. Casa era primitoare, aproape fără praf, ceea ce i se părea ciudat lui Mihai. Era atât de obosit încât s-a așezat pe canapea și a adormit în câteva minute.
Pentru prima dată, Elena a pus casa în ordine, iar Mihai a ajutat cât a putut. Surprinzător, a început să se simtă mai bine, ca și cum ar avea mai multă energie. O săptămână mai târziu, Mihai, pentru prima dată după mult timp, a terminat întreaga masă și a rămas uimit:
— Nu înțeleg cum, dar am reușit să mănânc tot!
Elena zâmbi:
— Crede-mă, miracolele se întâmplă în aceste locuri.
Mihai o privi curioasă:
— De ce spui asta?
— Veneam adesea aici când eram copil și am văzut multe lucruri neobișnuite.
— Probabil băieții din sat alergau după tine!
— Hai, lasă, — râse Elena. — Apropo, te așteaptă o surpriză mâine!
A doua zi, Mihai se trezi devreme, simțindu-se mai odihnit decât oricând. Se ridică din pat și privi pe fereastră. Soarele strălucea printre ramurile copacilor, iar aerul curat îi umplea plămânii. Era un sentiment ciudat, dar plăcut. Se simțea viu, mult mai bine decât în ultimele luni.
Elena pregătea micul dejun în bucătărie, iar Mihai se îndreptă spre ea, încă nedumerit de schimbările ce aveau loc în viața lui.
— Bună dimineața, — spuse el cu un zâmbet timid.
Elena se întoarse, zâmbind la rândul ei:
— Bună dimineața! Cum te simți azi?
— Mai bine. Mult mai bine. Nu știu ce să spun, dar cred că locul ăsta chiar face minuni.
— Mă bucur că te simți așa. Dar știi ce? Astăzi o să fie o zi specială, vei vedea. Te așteaptă o surpriză.
— O surpriză? — întrebă Mihai, curios. — De la cine?
— De la mine. Dar nu îți spun mai multe. Ai răbdare. Va fi ceva ce te va ajuta mult.
Mihai ridică din umeri și se așeză la masă, gustând din mic dejunul pe care Elena îl preparase cu grijă. În timp ce mânca, nu putea să nu observe cât de mult se schimbase totul în jurul lui. În acel loc, departe de agitația orașului și de presiunile constante, totul părea mai simplu, mai clar. A început să simtă că își regăsește echilibrul.
După ce termină de mâncat, Elena îl luă de mână și îl duse afară, către o mică potecă ce se pierdea între copaci.
— Haide, te rog, urmărim acest drum împreună.
Mihai o urmase fără să pună prea multe întrebări. Își dorea să fie în preajma ei și să înțeleagă ce vrea să spună prin „surpriza” de care vorbea.
Pe măsură ce mergeau pe poteca străjuită de arbori, ajunseră la o mică fântână de piatră. Elena se opri în fața ei și îi spuse, privindu-l cu ochi plini de seriozitate:
— Aici este locul. Îți aduci aminte de ce îți spuneam despre locul acesta? Aici am petrecut mult timp în copilărie. Se spune că fântâna asta are puterea de a aduce sănătate celor care cred în ea.
Mihai privi fântâna, nedumerit.
— Crezi în asemenea lucruri?
Elena ridică din umeri:
— Poate că nu știu exact cum funcționează, dar sunt convinsă că ceva se întâmplă. Oamenii de aici au tot felul de povești despre locul ăsta.
Mihai zâmbi și se așeză pe o piatră de lângă fântână, gândindu-se la cuvintele Elenei. În acea clipă, se simțea mai bine decât oricând. Poate că era doar o perioadă de optimism temporar, dar totuși, simțea că există un ceva diferit în aer.
— Eu cred în tine, Elena, — spuse el sincer. — Poate că nu sunt sigur de miracolele astea, dar te cred pe tine. Dacă tu crezi că acest loc are puterea de a mă ajuta, atunci voi încerca. Vreau să fiu bine.
Elena se așeză lângă el, zâmbind cald.
— Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să te văd fericit și sănătos. Vreau să fim împreună, să avem o viață frumoasă, fără griji.
Mihai o privi cu ochii plini de recunoștință. Era în sfârșit alături de cineva care credea în el, cineva care îl sprijinea necondiționat. Poate că nu avea toate răspunsurile, dar simțea că Elena era persoana potrivită alături de el, în ciuda tuturor greutăților.
Apoi, într-o liniște plăcută, Elena scoase din geantă un mic pachet învelit într-un material simplu, dar elegant.
— Asta e pentru tine, Mihai. O mică surpriză.
Mihai ridică sprâncenele, curios. Desfăcu pachetul cu atenție, iar când văzu ce era înăuntru, ochii i se lărgiră ușor de surpriză: era un lănțișor de argint cu o mică piatră albastră, o piatră care semăna cu o piatră prețioasă pe care o văzuse într-un muzeu când era mai tânăr.
— Elena… de ce…?
— Aceasta este o piatră specială, Mihai. Se spune că aduce sănătate și protecție. E un dar simbolic. Poate că nu crezi în puterea ei, dar îți promit că o vei simți. Poate că nu e un miracol, dar te va însoți mereu și îți va da putere.
Mihai o privi adânc în ochi. Un val de emoție îl cuprinse. Știa că, indiferent de ce va aduce viitorul, Elena era acolo pentru el, și acest lucru însemna mai mult decât orice tratament sau procedură medicală. A simțit o căldură în suflet, o liniște pe care nu o mai experimentase de mult timp.
— Îți mulțumesc, Elena. Sunt norocos că te am în viața mea.
Elena îl îmbrățișă, iar Mihai se lăsă purtat de această senzație de confort și iubire. În acel moment, chiar dacă lumea din jurul lor părea complicată, totul părea simplu și perfect. Ei doi, într-un colț de lume liniștit, aveau tot ce le trebuia pentru a merge mai departe împreună.