Când nora ei a lovit mașina în miez de noapte, Sandra a crezut că ce era mai rău trecuse. Apoi, un telefon șocant a dezvăluit o trădare și mai profundă. Ceea ce a început ca o dimineață frustrantă s-a transformat rapid într-o descoperire care avea să schimbe viitorul familiei ei pentru totdeauna.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că ziua mea va începe așa. Am 57 de ani, sunt văduvă și locuiesc într-un cartier liniștit. Fiul meu, Derek, de 28 de ani, și soția lui, Lindsay, s-au mutat cu mine anul trecut. Ar fi trebuit să fie ceva temporar, doar până își găseau propria locuință.
Dar iată-ne aici, împărțind încă același acoperiș. Derek e un băiat bun, mereu a fost. Muncește din greu, are grijă de familia lui și încearcă să mențină pacea. Lindsay, pe de altă parte, e o poveste diferită. Niciodată nu ne-am înțeles prea bine.
Derek a plecat într-o călătorie de afaceri acum două zile, lăsându-mă singură cu Lindsay. Se vedea clar că nici ea nu era încântată de situație. Întotdeauna e o tensiune între noi, de parcă mergem pe coji de ouă. Am încercat să o evit cât de mult posibil, să-mi urmez rutina și să o las să-și vadă de ale ei.
În această dimineață, m-am trezit în urma unui zgomot puternic afară. Inima mi-a sărit o bătaie. Mi-am tras halatul pe mine și am fugit la ușă. Acolo, în alee, era mașina mea, săraca mea mașină veche, cu bara din față îndoită și farurile sparte. Surpriza cea mare era chiar lângă ea: una dintre oglinzile laterale era zdrobită pe asfalt.
— Ce naiba? am exclamat, alergând spre mașină. Mâinile îmi tremurau în timp ce atingeam metalul mototolit. Cum s-a întâmplat asta? Noaptea trecută era perfect întreagă când am verificat-o. Cine ar fi putut face asta?
Chiar atunci am auzit ușa de la intrare scârțâind în spatele meu. M-am întors și am văzut-o pe Lindsay sorbindu-și cafeaua cu nonșalanță, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
— Oh, bună dimineața, a spus ea, pe același ton indiferent ca întotdeauna.
— Dimineața? Uită-te la mașina mea, Lindsay! E distrusă! Nu-mi venea să cred cât de calmă era.
Ea a aruncat o privire fugitivă spre mașină, apoi s-a uitat din nou la mine.
— Da, am observat.
— Ai observat? Cum adică ai observat? Știi ce s-a întâmplat?
Lindsay a ridicat din umeri și a mai luat o înghițitură de cafea.
— Am luat-o aseară. Frânele nu prea mergeau bine. Probabil de-aia s-a lovit.
— Ai luat mașina mea? Simțeam cum îmi crește tensiunea. — Fără să-mi ceri voie?
— Ei bine, tu nu o foloseai. Și aveam unde să merg, a răspuns ea, complet nepăsătoare.
— Unde să mergi? La ora aia? Unde ai fi putut avea nevoie să ajungi în mijlocul nopții?
Ochii ei s-au îngustat, iar vocea i-a devenit rece.
— Asta nu e treaba ta, a spus scurt. — Și să nu începi cu banii. Nu plătesc nimic doar pentru că hârbul tău de mașină s-a stricat.
Am privit-o, încercând să-mi păstrez cumpătul, dar simțeam cum furia clocotea în mine.
— Lindsay, nu poți să iei pur și simplu mașina cuiva fără permisiune. Nu așa funcționează lucrurile!
Ea a dat ochii peste cap, clar dezinteresată de ce aveam de spus.
— Vai, te rog, nu mai face atâta caz. E doar o mașină. Și, cum am spus, nu plătesc nimic. E mașina ta, problema ta.
— Problema mea? am repetat, cu vocea tremurândă. — Tu ai avariat-o! Ar trebui să fii responsabilă și să o repari.
Lindsay și-a încrucișat brațele, privirea ei devenind și mai sfidătoare.
— Nu se va întâmpla. Nu-mi cheltui banii pe vechitura aia.
În acel moment, am vrut să țip, să urlu la ea pentru cât de lipsită de respect era. Dar mi-am amintit ce-mi spusese Derek înainte să plece: „Nu te certa cu ea, mamă. Nu merită. O să rezolv eu când mă întorc.”
Am tras adânc aer în piept, încercând să mă calmez.
— Lindsay, trebuie să înțelegi că ceea ce ai făcut e greșit. Nu poți pur și simplu… —
Înainte să apuc să termin fraza, telefonul meu a sunat. Am băgat mâna în buzunar și am văzut numele lui Derek pe ecran. Un val de ușurare m-a cuprins. Poate că el ar putea să-i bage mințile în cap.
— Alo, Derek? am răspuns, încercând să-mi păstrez vocea calmă.
— Mamă, ce se întâmplă? Lindsay tocmai mi-a trimis un mesaj spunând că îi faci probleme.
— Derek, ea mi-a luat mașina fără să-mi ceară voie și a făcut accident cu ea. Iar acum refuză să plătească reparațiile! am spus, fără să-mi mai pot reține frustrarea.
— Mamă, calmează-te, a oftat Derek, cu o voce obosită. — Uite, o să rezolv eu când mă întorc, bine? Doar… nu te certa cu ea. Te rog.
— Dar Derek, ea…
— Știu, mamă. Știu. Dar lasă așa deocamdată. Mă ocup eu.
Am oftat, simțindu-mă învinsă.
— Bine, Derek. Dar trebuie făcut ceva.
— Îți promit, mamă. Doar ai răbdare.
Apelul s-a încheiat, iar inima îmi bătea nebunește. Ce ascundea? Gândurile îmi alergau în minte, fiecare variantă mai rea decât cealaltă. Orice ar fi fost, era clar că punea ceva la cale pe la spatele lui Derek. Și nici cu mine nu era sinceră.
Trebuia să fac ceva, dar nu voiam să trag concluzii pripite. Aveam nevoie de dovezi. Deși mă durea să aștept, am decis să fiu atentă și să văd dacă va mai face vreo greșeală.
Și răbdarea mi-a fost răsplătită mai repede decât mă așteptam. În acea seară, Lindsay a plecat de acasă, spunând că merge „să se vadă cu o prietenă.” Nu am crezut-o nicio secundă. De îndată ce a ieșit pe ușă, am pus mâna pe telefon și l-am sunat din nou pe Derek.
— Derek, ceva nu e în regulă, i-am spus imediat ce a răspuns. — Lindsay se comportă ciudat. Mai devreme am surprins-o vorbind la telefon și nu suna deloc bine.
— Ce vrei să spui cu „ciudat”? a întrebat Derek, părând îngrijorat.
— Nu știu sigur, dar părea că ascunde ceva de noi. Și acum a plecat, spunând că se vede cu o prietenă. Derek, nu am încredere în ea.
Derek a oftat adânc la celălalt capăt al firului.
— Mamă, nu știu ce să spun. Și eu am simțit uneori ceva… ciudat la ea, dar nu am vrut să cred ce e mai rău. Crezi că ea…?
Nu voiam să duc gândul până la capăt, dar știam ce insinua.
— Nu știu, Derek. Dar ceva nu e în regulă și cred că trebuie să aflăm ce.
— Bine, să nu tragem concluzii pripite, a spus Derek, încercând să fie rațional. — Dar fii cu ochii pe ea. Mă întorc mâine seară. O să vorbim atunci.
— În regulă, Derek. O să fiu atentă.
Am închis apelul, dar nu reușeam să scap de sentimentul de neliniște care mă cuprinsese. Am petrecut restul serii plimbându-mă prin casă, așteptând ca Lindsay să se întoarcă. Când, în sfârșit, a ajuns acasă, era târziu, iar expresia de surpriză de pe chipul ei când m-a văzut așteptând în sufragerie mi-a spus tot ce trebuia să știu.
— Ești încă trează? a întrebat, încercând să pară relaxată.
— N-am putut dormi, i-am răspuns, privindu-o atent. — Cum a fost seara ta?
— A fost bine, a spus repede, evitându-mi privirea. — M-am întâlnit cu o prietenă.
— Ce prietenă? am întrebat, fără să cedez.
Lindsay a ezitat o clipă, și atunci am știut că mințea.
— Doar… o colegă de la muncă.
Nu am mai insistat, dar știam că sunt pe drumul cel bun. Lindsay s-a grăbit spre camera ei, vizibil incomodată de privirea mea scrutătoare. Tensiunea din aer era mai apăsătoare ca niciodată.
A doua zi, Derek m-a sunat din nou, de data aceasta cu urgență în voce.
— Mamă, am nevoie să faci ceva pentru mine. Tocmai am primit un apel de la un coleg. Mi-a spus că aseară s-a întâmplat ceva ciudat. O fată de pe un site de întâlniri trebuia să se vadă cu el, dar a anulat în ultimul moment, spunând că a avut un accident.
Inima mi-a stat în loc.
— Derek, ce încerci să spui?
— Mamă, fata pe care a descris-o suna exact ca Lindsay. El nu știa că era ea, dar din ce mi-a spus, sunt aproape sigur. Lindsay mă înșela.
Sângele mi s-a răcit. Totul a căpătat sens — ieșirile târzii în noapte, apelurile misterioase, accidentul de mașină. Nu fusese doar un simplu accident; era o piesă dintr-un puzzle mult mai mare.
— Derek, ce facem? am întrebat, cu vocea tremurândă.
— Mamă, vreau să-i împachetezi lucrurile și să le scoți afară. Când ajung diseară, trebuie să fie plecată. M-am săturat de minciunile ei.
Știam că era decizia corectă, dar inima mea suferea pentru Derek. Nu merita o astfel de trădare. În timp ce îi împachetam lucrurile lui Lindsay, nu puteam să nu mă gândesc la cât de repede scăpase lucrurile de sub control. Era timpul să punem capăt acestui coșmar și să-mi protejez fiul de mai multă suferință.
Ușa a scârțâit când Lindsay a intrat în cameră. Ochii i s-au mărit de șoc când m-a văzut făcând bagajele. Am rămas pe poziție, pregătită pentru orice.
— Ce faci? a exclamat.
— Te dau afară. Gata cu minciunile tale, i-am spus, încrucișându-mi brațele.
— O să plătești pentru asta, a mormăit Lindsay. — Îl sun pe Derek chiar acum!
Nu știu ce i-a spus Derek la telefon, dar când apelul s-a terminat, Lindsay a plecat. Am simțit un amestec de ușurare și tristețe. Derek s-a întors acasă, iar după o conversație scurtă, dar dureroasă, a decis să înainteze divorțul. Nu a fost ușor, dar știa că era alegerea corectă. Trădarea fusese prea adâncă, iar cale de întoarcere nu mai exista.