O trădare devastatoare i-a distrus entuziasmul Mariei de a se muta în apartamentul visurilor sale. Părinții ei împrumutaseră, în secret, bani pe numele ei, lăsând-o cu datorii copleșitoare. Când a descoperit unde fuseseră folosiți banii, s-a simțit obligată să ia o decizie dificilă.
Numele meu este Maria și vreau să împărtășesc o poveste care mi-a răsturnat viața. Nu am crezut niciodată că voi trăi o astfel de trădare, cu atât mai puțin că voi vorbi despre ea. Dar iată-mă aici.
Am terminat recent al treilea an de facultate și am găsit un apartament adorabil aproape de campus. Avea tot ce mi-am dorit: ferestre mari, un colț confortabil pentru citit și o atmosferă care se simțea ca acasă. Eram în al nouălea cer și abia așteptam să le spun părinților mei.
Într-o după-amiază însorită, m-am așezat cu ei în sufragerie, nu mai reușind să-mi țin entuziasmul.
„Mami, tati, ghici ce?”
Ei s-au uitat la mine de peste ziarele lor, aruncându-mi o privire curioasă.
„Am găsit apartamentul perfect! E aproape de facultate și absolut perfect! În sfârșit voi avea propriul meu spațiu.”
Tatăl meu și-a împăturit ziarul și l-a pus pe masă. „Maria, trebuie să vorbim despre asta”, a început el, cu un ton grav.
Mama a dat din cap, fața îi era strânsă de îngrijorare. „Nu credem că ar fi o idee bună să te muți acum. E o risipă de bani. Ar trebui să stai acasă și să economisești.”
M-am uitat la ei, iar entuziasmul meu s-a stins ca un balon spart. „Ce? De ce? Asta este ceva ce îmi doresc de mult. Ce se întâmplă?”
Tatăl meu a suspinat adânc. „Nu este momentul potrivit, Maria. Crede-ne pe cuvânt.”
Simțindu-mă frustrată și confuză, m-am întors către Andrei, prietenul meu, care fusese sprijinul meu constant în căutarea acestui apartament. Stătea la ușă, privind scena.
„Andrei, susține-mă, te rog,” am spus.
Andrei a făcut un pas înainte, cu calmul său caracteristic. „Domnule și doamnă Popescu, cu tot respectul, cred că Maria merită să aibă propriul ei spațiu.”
Dar părinții mei nu erau dispuși să cedeze. „Andrei, nu este atât de simplu,” a spus mama, un aer ciudat trecându-i fața. „Sunt lucruri pe care nu le înțelegi.”
„Ce anume?” am întrebat, cu vocea ridicată. „Ce nu îmi spuneți?”
S-au privit unul pe celălalt și am simțit o ezitare din partea lor. În cele din urmă, tatăl meu a vorbit. „Noi… am împrumutat bani de la bancă pe numele tău.”
Am clipit, încercând să procesez cuvintele lui. „Ce vrei să spui, tată? Cum ați putut face asta?”
Ochii mamei s-au umplut de lacrimi. „Am avut nevoie de bani pentru nunta Loredanei. Era foarte important pentru ea.”
Gura mi s-a deschis larg. „Ați luat bani pentru a finanța nunta Loredanei? Cea cu Ionuț, fostul meu iubit care m-a înșelat cu ea? Nu pot să cred!”
Ei au dat din cap, cu vinovăție pe fețele lor. „Nu am vrut să te împovărăm cu asta,” a spus tatăl meu, pe un ton moale. „Dar nu aveam altă alegere.”
Am simțit cum pământul se mișcă sub picioarele mele. „Realizați că ați folosit banii pentru a plăti nunta bărbatului care m-a trădat și a surorii care mi-a frânt inima?”
Mama a întins mâna să îmi atingă brațul, dar m-am retras. „Maria, ne pare rău. Nu am vrut să afli așa.”
„Cât?” am întrebat, cu vocea abia un șoaptă. „Cât ați luat?”
„Cam 40.000 de lei,” a mărturisit tatăl meu, uitându-se în altă parte.
Am răsuflat uimită. „Patruzeci de mii de lei? Sunteți nebuni? Cum ați putut să faceți asta?”
Andrei s-a apropiat, punându-mi o mână de mângâiere pe umăr. „Maria, hai să vorbim despre asta calm.”
„Calm?” am răspuns iritată. „Sunt complet distrusă aici, Andrei! Iartă-mă, dar nu pot să mă abțin! Mi-au distrus tot!”
Tatăl meu s-a ridicat, încercând să se apropie de mine. „Am făcut-o din dragoste pentru sora ta. Am crezut că este ceea ce trebuie să facem.”
„Spui că asta este dragoste?” am spus, furioasă. „Să-ți lași fiica în datorii? Să acționezi pe ascuns? Asta nu e nimic altceva decât egoism, tată! Te rog, lasă-mă!”
Lacrimile mamei au început să curgă acum. „Te rugăm, Maria. Încearcă să înțelegi și punctul nostru de vedere. Suntem încă părinții tăi. Nu am vrut să te rănim.”
„Dar m-ați rănit,” am șoptit, simțind greutatea trădării lor apăsându-mă.
Andrei m-a tras într-o îmbrățișare, brațele lui fiind singurul lucru care mă mai ținea pe picioare. Dar, uitându-mă peste umărul lui la părinții mei, am realizat că nimic nu va mai fi la fel. Oamenii în care aveam cea mai mare încredere mă trădaseră în cel mai urât mod posibil. Și nu aveam nici cea mai mică idee cum să merg mai departe.
Știind că orice altă discuție ar fi fost inutilă, m-am dus în camera mea după ce Andrei a plecat, gândurile răsucindu-se în mintea mea ca un vârtej. De îndată ce am închis ușa, am sunat-o pe mătușa Flori. Era sora mamei mele, întotdeauna vocea rațiunii în familia noastră haotică.
„Maria, draga mea, ce s-a întâmplat?” a întrebat mătușa , cu o voce plină de îngrijorare.
„Mătușă , pot să vin să stau la tine pentru o vreme? Trebuie să ies de aici,” am spus, încercând să-mi mențin vocea calmă.
„Desigur, poți veni. Ce s-a întâmplat, draga mea?”
Mi-am făcut bagajul cu esențialele într-o valiză mică, mâinile tremurând. „Este o poveste lungă. O să-ți explic totul când ajung acolo.”
Când am ajuns la mătușa , m-a primit cu o îmbrățișare caldă. Casa ei confortabilă, plină de mirosul de prăjituri proaspăt coapte, se simțea ca un refugiu sigur. Ne-am așezat în sufragerie și m-a ascultat cu atenție în timp ce îmi vărsa inima.
„Nu pot să cred că ți-au făcut asta,” a spus ea, clătinând din cap. „Părinții tăi chiar au depășit orice limită de data asta.”
„Nu știu ce să fac, mătușă. Mă simt atât de pierdută.”
Mătușa Flori mi-a arătat mai multe postări online despre părinți care își distrug viitorul copiilor.
„Nu ești singură în asta, Maria. Mulți oameni au trecut prin situații asemănătoare și au găsit modalități de a se apăra.”
„Dar ce pot să fac? M-au lăsat cu această datorie imensă.”
„Ei bine, ai putea să contactezi poliția,” mi-a sugerat ea cu prudență.
M-am uitat la ea, șocată. „Poliția? Chiar așa?”
„Da, Maria. Ce au făcut este ilegal. Au comis fraudă. Ai tot dreptul să-i denunți.”
A doua zi dimineața, am mers la secția de poliție cu mătușa lângă mine. Am simțit un val de frică și hotărâre în timp ce le-am povestit tot ce fuseseră făcuse părinții mei.
Ofițerul m-a ascultat cu atenție, luând notițe. „Este o chestiune serioasă, doamnă Popescu. Va trebui să investigăm mai departe, dar pare că aveți un caz solid.”
Câteva zile mai târziu, părinții mei au fost arestați și acuzați de fraudă. Erau furioși pe mine, iar furia lor se simțea în timpul scurtei discuții telefonice pe care am avut-o cu ei.
„Cum ai putut să ne faci asta, Maria?” a strigat mama. „Suntem părinții tăi! Am făcut-o pentru familie!”
„Pentru familie?” am replicat. „Mi-ai distrus viitorul pentru nunta Loredanei și a lui Ionuț! Asta e pentru familie?”
Și Loredana și Ionuț făceau și ei un spectacol mare din toată situația. Au venit la mătușa acasă, cerând să vorbească.
„Maria, asta e ridicol!” a strigat Loredana. „Destrami familia!”
„Tu ai făcut asta când ai ales să te căsătorești cu Ionuț,” am răspuns eu. „Știați amândoi ce făceați.”
Ionuț a zâmbit disprețuitor. „Exagerezi, Maria. Sunt doar bani.”
„Doar bani?” am repetat eu, incredulă. „Nu mă provoca!”
Mătușa a intervenit, cu ochii aprinși. „Destul! Amândoi, ieșiți. Maria nu are nevoie de stresul ăsta acum.”
Au plecat mormăind, dar daunele fuseseră făcute. Părinții mei, Loredana și Ionuț – niciunul dintre ei nu avea cele mai bune intenții pentru mine. Singurii care m-au susținut cu adevărat au fost mătușa Flori și Andrei.
Andrei a fost stânca mea în tot acest timp. Venea în fiecare zi, oferindu-mi confort cu prezența lui iubitoare. „Vom trece prin asta, Maria,” mă asigura el în mod repetat. „Promit.”
Într-o seară, în timp ce stăteam pe veranda mătușei, Andrei mi-a luat mâna. „Ai făcut lucrul corect, știi. Ți-ai apărat drepturile.”
M-am uitat la el, lacrimile umplându-mi ochii. „Sper că da. Doar că simt că totul se destramă.”
„Poate,” a spus el, încet. „Dar uneori trebuie ca lucrurile să se destrame pentru a se așeza la loc. E mult de gestionat, dar mă ai pe mine și pe mătușa Flori care te susțin la fiecare pas.”
Mătușa a dat din cap. „Andrei are dreptate. Suntem aici pentru tine, Maria. Și ești mai puternică decât crezi. Nu uita niciodată asta.”
Procesul legal a fost lung și stresant, dar în cele din urmă, dreptatea a fost făcută. Părinții mei au fost trași la răspundere pentru faptele lor, iar banca le-a confiscat bunurile, multe dintre ele de care nu știam.
Mi-e milă de ei? Uneori. Până la urmă, erau părinții mei. Dar nu am putut să trec cu vederea ce au făcut. Trebuia să mă opun, chiar dacă asta însemna să distrug familia.
Între timp, am început încet să îmi reconstruiesc viața. Mi-am găsit un loc de muncă și, în cele din urmă, m-am mutat într-un apartament frumos, cu ajutorul mătușei. Am reușit chiar să economisesc și să o răsplătesc în rate.
Privind în urmă, mă întreb adesea, am făcut ce trebuia? Am fost prea dură cu părinții mei? Dar apoi îmi amintesc trădarea, minciunile și durerea pe care mi le-au cauzat.
Ce ai fi făcut tu diferit? Uneori, trebuie să te aperi, chiar dacă asta înseamnă să stai singur.