Monica i-a spus mamei sale, Vivien, că se va căsători cu un bărbat pe care îl cheamă Radu. Femeia mai în vârstă nu a putut să creadă acest lucru, mai ales pentru că Radu nu era un bărbat bogat, așa că a decis să se îmbrace ca o femeie săracă și să cerceteze mai mult. Nu putea fi mai șocată de scena pe care a descoperit-o în casa lui Radu.
Fiica lui Vivien, Monica, tocmai plecase din casă după o ceartă uriașă cu mama ei. Monica anunțase că urma să se căsătorească cu un bărbat pe nume Radu, iar Vivien nu putea să creadă acest lucru, pentru că nu știa că fiica ei se despărțise de prietenul ei, Alin.
Familia lui Alin nu era la fel de bogată ca familia Monicăi, dar era respectată în societatea de elită din București. Vivien visa ca fiica ei să se căsătorească cu un bărbat bogat și să nu aibă niciodată grija banilor. Totuși, se părea că noul iubit al Monicăi nu venea dintr-o familie înstărită deloc. El trăia într-un orășel mic, iar el era pescar, iar părinții săi aveau locuri de muncă la care munceau din greu toată viața.
„Asta nu poate să fie! Nu se poate căsători cu el!” a gândit Vivien, încercând să-și liniștească inima bătându-i rapid după ce se certase cu Monica.
„Nu pot să mă căsătoresc cu Alin, mama! M-a înșelat cu cel puțin trei femei în doar două luni! Vrei să fiu nefericită?” i-a spus Monica plângând.
„Asta nu poate fi adevărat!” a țipat Vivien înapoi, iar atunci Monica a decis să iasă din casă.
Vivien s-a așezat în livingul ei și a început să se gândească la ce avea de făcut. Trebuia să rezolve cumva situația. Dacă Alin chiar era un înșelător, atunci avea sens ca Monica să fi fost atrasă de cineva din afaceri mai puțin înstărite. Dar ce se întâmpla dacă acest Radu era cu ea doar pentru banii familiei sale? Bărbații pot fi și ei „vânători de aur”.
Trebuia să-l verifice pe Radu fără ca fiica ei să știe. Trebuia să fie o situație în care Radu să fie forțat să fie el însuși și nu versiunea pe care o voia Monica să o vadă. Așa că a pus la cale un plan.
A doua zi, Vivien a luat un o mațina și a ajuns în Măcin, îmbrăcată în cele mai urâte haine pe care le-a găsit în cutiile ei vechi. Purta o fustă pătată pe care o rupse intenționat pe o latură și un pulover care mirosa a molii. Era perfect. Vroia să-l vadă pe Radu și să observe cum se comportă cu oamenii obișnuiți.
Din fericire,Măcin era un oraș atât de mic încât toată lumea știa unde locuia Radu. Vivien a întrebat o doamnă la magazinul local, iar aceasta i-a indicat direcția.
A ajuns la casa lui Radu, care era mult mai rău decât își imaginase Vivien. Arăta părăginită și avea o grădină neîngrijită. A văzut sticle de bere și resturi de țigări împrăștiate pe drum pe măsură ce se apropia de ușa din față. „Monica nu a văzut niciodată această casă”, s-a gândit Vivien, convinsă de acest lucru. Nu există nicio șansă ca fiica ei să fi căzut în plasa unui bărbat care trăiește așa.
Voia să fugă, dar trebuia să termine ce își propusese, așa că și-a ridicat degetul și a sunat la ușă. Un bărbat cu un tricou gri, pătat de sudoare, a deschis ușa. Părea să aibă în jur de 20 de ani. Acesta trebuia să fie Radu. Ținea în mână o sticlă de bere și avea fața nerasă.
„Da?” a spus bărbatul.
„Oh, bună ziua,” a început Vivien cu timiditate. Acum că era acolo, nu știa ce să-i spună pentru a descoperi ce fel de om era.
„Doamnă, ce vreți?” a continuat el iritat.
„Îmi cer scuze. Mă întrebam dacă m-ați putea ajuta. Sunt un pic pierdută,” a spus ea, iar apoi a întrebat: „Ești Radu?”
„Da, sunt eu. Ce vrei?” a întrebat Radu, aruncând o râgâială. Vivien nu a putut să nu se simtă dezgustată, iar el a râs.
Deodată, o femeie a început să țipe din casă. „Radu! Unde mi-ai pus bricheta? Întotdeauna pierzi lucruri! IDIOTULE!”
Radu s-a întors către Vivien și a început să țipe la femeie. „Eu sunt idiot? EU SUNT IDIOT? Tu ești aia care pierde totul imediat ce ajunge! Nu știu unde ai pus-o! Nu-mi da mie vina!”
„Nu pot să cred că mai stau cu unul ca tine! Mă voi despărți de tine diseară!” țipa femeia, iar Vivien a auzit sunetul distinctiv al unei sticle sparte.
„ZIUA ÎN CARE TE VEI DUCE VA FI CEA MAI BUNĂ DIN VIAȚA MEA, FURIOASĂ!” a strigat Radu tare și s-a întors către Vivienne. „Uite, doamnă, spune-mi ce vrei, sunt ocupat.”
„Este iubita ta?” a întrebat Vivien, înghițind greu. Era singurul lucru care i-a venit în minte după acel spectacol groaznic. Acești oameni erau îngrozitori.
„Nu e treaba ta, bătrână. Acum, pleacă!” a urlat el și a trântit ușa în fața ei. Vivien s-a speriat și nu putea să creadă că fiica ei se întâlnea cu acest bărbat.
„Acest lucru e groaznic. Monica nu doar că se va alege cu o inimă frântă, dar acest bărbat este evident abuziv și periculos pentru femei,” a spus Vivien, hotărâtă să oprească relația. Totuși, mai întâi trebuia să ajungă înapoi la București, ceea ce însemna să găsească un taxi în acest orășel mic.
A început să meargă pe străzi și a observat casele din jurul blocului. Erau vechi și mici, la fel ca ale lui Radu, dar alte case erau întreținute. Cel puțin nu toți oamenii din acest cartier erau răi. Erau acoperite de zăpadă în perioada aceasta a anului. Deodată, o femeie a ieșit dintr-una dintre case, a văzut-o pe Vivien și i-a făcut semn.
Vivien a zâmbit și a făcut cu mâna, neștiind ce altceva să facă. Femeia a început să meargă spre ea. Părea să aibă vârsta ei și avea cel mai frumos zâmbet din lume.
„Hei, ai nevoie de ajutor? Te-ai rătăcit?” a întrebat femeia.
„Oh, nu. Nu-ți face griji. Trebuie doar să găsesc un taxi ca să mă întorc acasă,” a răspuns Vivien și a încercat să plece. Dar femeia nu a lăsat-o.
„Așteaptă. Sunt Georgia. E destul de frig afară și uneori e greu să găsești un taxi pe drumul principal. Hai înăuntru și îți chem unul pentru tine,” a sugerat ea.
„Sunt Vivien. Mă bucur să te cunosc. E o ofertă foarte amabilă, dar nu știu…”
„Insist,” a continuat femeia și a îndemnat-o pe Vivien să intre.
Au discutat o vreme, iar Georgia a sunat la compania locală de taxiuri. Se părea că toți șoferii erau ocupați și niciunul nu voia să o ducă până în Bucureși.
„Oh, dragă. Ce să fac? Trebuie să ajung înapoi cât mai repede,” a spus Vivien.
„Ai putea să rămâi la mine până mâine dacă nu e prea mult,” a sugerat Georgia. „Ai fi în siguranță.”
Vivien a zâmbit ușor. „Cred că asta ar fi minunat. Mulțumesc foarte mult.”
Georgia a zâmbit larg și a făcut un semn către Vivien să o urmeze în casă. „Vino, intră. Nu este mare lucru, dar este cald și confortabil. Te voi face să te simți ca acasă,” a spus ea, deschizând ușa larg.
Vivien a pășit cu oarecare ezitare, privind-o pe Georgia care o ghida spre camera de zi. A fost surprinsă de cât de primitoare era atmosfera din casă. Mobilierul vechi, dar bine îngrijit, și mirosul de lemn de esență tare erau în contrast total cu locuința lui Radu. A fost un moment de respiro pentru Vivien, iar inima i s-a liniștit un pic.
„Mulțumesc din nou pentru ospitalitate,” a spus Vivien, așezându-se pe canapea. „Nu mi-am imaginat că voi ajunge să mă opresc în casa cuiva aici. Îți sunt recunoscătoare pentru ajutor.”
Georgia a zâmbit din nou, lăsându-i un pahar cu apă pe măsuța de cafea. „Niciodată nu știi pe cine vei întâlni, nu-i așa? Dar acum că ești aici, să îți spun ceva despre Radu. Nu mă înțelege greșit, dar nu-i ușor să fii în preajma lui. E tot timpul haotic, și îți poate crea impresia că viața e o permanentă ceartă.”
Vivien s-a uitat atentă la Georgia, curioasă. „Ce vrei să spui? Adică, ce știi despre el?”
Georgia a stat câteva clipe pe gânduri, apoi a vorbit încet: „Radu e un tip bun la suflet, dar… poate că nu e cel mai potrivit pentru Monica. Nu spun că nu merită o șansă, dar are foarte multe probleme. Îți va rupe inima dacă îl vei lăsa prea aproape.”
Vivien a oftat adânc. „Exact asta mă tem. Nu înțeleg cum Monica poate să-l vadă altfel decât un bărbat care nu poate să-i ofere ce merită. Și, sincer, dacă acest tip e într-adevăr cel care îl pretinde, eu…” A lăsat cuvintele în aer, cu un zâmbet obosit pe față.
Georgia a înțeles fără cuvinte. „Cred că toți vrem să protejăm pe cei pe care îi iubim, nu? Dar uneori e bine să le dai șansa de a învăța singuri din greșeli.”
Vivien a dat din cap, simțindu-se într-un fel mai ușurată. „Da, ai dreptate. Monica trebuie să-și facă propriile alegeri. Dar tot îmi frâng inima să o văd pe drum greșit.”
„Poate că nu e chiar așa. Poate că Radu are laturi pe care nu le-ai văzut. Oamenii pot schimba, mai ales dacă sunt iubiti sau dacă simt că cineva îi susține,” a spus Georgia cu un ton calm.
Vivien a privit-o pe Georgia cu o privire gânditoare. „Poate că ai dreptate. Poate că am fost prea concentrată pe ce nu-mi place la el, și nu am lăsat loc pentru ce ar putea fi mai bun.”
„Nu e niciodată prea târziu să fii deschisă la posibilități,” a spus Georgia cu un zâmbet înțelept. „Poate că merită să-l cunoști mai bine.”
Vivien a rămas tăcută, frământându-se în gânduri. Chiar dacă nu putea să scape de îngrijorările legate de Radu, totuși simțea că trebuie să înțeleagă mai mult despre el înainte de a lua o decizie definitivă. Poate că nu era totul așa cum părea la prima vedere.
După câteva ore, Vivien și Georgia au discutat mai multe despre viața din Măcin și despre experiențele lor. Georgia i-a povestit despre cum a crescut în acest mic orășel și cum viața era diferită față de ceea ce știa Vivien din București. Păreau să aibă multe în comun, mai ales în ceea ce privea dorința de a proteja pe cei dragi.
Într-un final, Vivien și-a dat seama că trebuie să-i acorde Monicăi mai multă încredere, chiar dacă îi era greu să o vadă luând decizii care nu o făceau fericită. Poate că Radu nu era ideal, dar asta nu însemna că nu putea deveni un partener bun pentru fiica ei, mai ales dacă se adresa corect și cu sinceritate.
„Mulțumesc, Georgia,” a spus Vivien înainte de a se ridica de pe canapea. „Pentru tot ce mi-ai spus și pentru timpul acordat. Chiar am învățat multe astăzi.”
„Oricând, Vivien. Mă bucur că ai venit,” a răspuns Georgia cu un zâmbet cald. „Acum, să-ți chem un taxi, că ar trebui să te întorci acasă.”
Vivien a plecat din casa Georgiei cu un sentiment mai ușor, pregătită să-i acorde Monicăi șansa de a face propriile alegeri. Deși avea multe îngrijorări în legătură cu Radu, știa că nu o putea proteja pe Monica de toate riscurile, și că dragostea și sprijinul erau singurele lucruri care o puteau ajuta să ia deciziile corecte.
Călătoria de întoarcere către București a fost lungă, dar Vivien s-a simțit mai liniștită. Deși îngrijorările pentru viitorul Monicăi nu dispăreau complet, acum simțea că aveau loc și alte perspective. Chiar dacă nu înțelegea în totalitate deciziile fiicei sale, Vivien știa că, în cele din urmă, doar Monica putea să-și aleagă calea și să învețe din propriile experiențe.
Ajunsă acasă, Vivien s-a schimbat rapid din hainele vechi în ceva mai confortabil și s-a așezat pe canapea, cu o cană de ceai în mână. A privit în jurul casei sale elegante și a realizat cât de mult își dorea ca Monica să aibă parte de o viață liniștită și prosperă, fără greutăți. Dar viața nu era întotdeauna așa cum își imaginase ea pentru fiica sa.
Telefonul a sunat și Vivien a sărit ușor, sperând că era Monica. Răspunse imediat, iar vocea fiicei sale o liniști pe loc.
„Salut, mamă! Uite, am venit acasă cu Radu. Ne-am gândit că ar fi bine să venim la tine pentru cină. Sper că nu te deranjează.”
Vivien a simțit o adâncă ușurare. Monica nu se simțea jignită de vizita ei anterioară la Măcin și părea că dorea să-și facă părinții să înțeleagă mai bine relația lor. „Nu, deloc, draga mea. Abia aștept să văd ce mai faceți. Voi pregăti ceva special pentru cină.”
Când Monica și Raduau ajuns la ușa ei, Vivien a simțit un nod în stomac. Acesta era momentul în care trebuia să își pună toate temerile și prejudecățile deoparte. Radu, omul pe care îl întâlnise cu o zi înainte, era acum aici, la ușa ei, ca și partenerul fiicei sale. Ceea ce văzuse ieri la casa lui, comportamentul nepoliticos și imatur, nu mai conta. Părea că Radu era un om diferit astăzi, chiar dacă acea primă impresie o zguduiese destul de mult.
Când au intrat, Vivien i-a întâmpinat cu un zâmbet cald. Radu părea mai îngrijit, îmbrăcat cu un pulover simplu și o pereche de pantaloni curățați. Monica părea să fie cu adevărat fericită, iar acest lucru o făcea pe Vivien să respire ușurată. Poate că nu era omul ideal, dar Radu o făcea pe Monica să se simtă iubită și apreciată.
„Bună seara, doamnă,” a spus Radu, oferindu-i un zâmbet timid. „Mulțumesc pentru invitație.”
Vivien a zâmbit și i-a făcut semn să se așeze. „Bună seara, Radu. Nu-ți face griji. Îmi face plăcere să vă am în casă. Îți mulțumesc pentru că ai avut grijă de fiica mea.”
Monica s-a așezat lângă el și i-a zâmbit. „Mă bucur că vă întâlniți. Radu a fost de acord să vină chiar și fără să știe ce fel de mâncare îi vei pregăti, mamă.”
Vivien a râs ușor. „Sper că nu vei fi dezamăgit. Îmi place să gătesc, dar, având în vedere că sunt învățată cu o viață mai… sofisticată, poate nu o să apreciezi stilul meu de gătit simplu.”
„Sunt sigur că va fi delicios,” a spus Radu cu un zâmbet amabil, dar mai ales sincer.
Cina a fost simplă, dar plăcută. Vivien a gătit o tocăniță cu carne de vită și legume, alături de o salată proaspătă. A râs împreună cu Monica și Radu, povestind despre diversele întâmplări din viața lor. La început, atmosfera a fost puțin stânjenită, dar, pe măsură ce timpul trecea, a devenit mult mai relaxată. Radu povestit despre pescuit , iar Vivien a început să aprecieze un pic mai mult ceea ce făcea el.
La final, după ce au terminat masa, Vivien s-a așezat lângă Monica și i-a luat mâna. „Monica, draga mea, cred că te-am judecat prea mult. Nu știu dacă Radu este bărbatul perfect pentru tine, dar văd că te face fericită, și asta este ceea ce contează cel mai mult.”
Monica a zâmbit larg, simțind o ușurare. „Mulțumesc, mamă. Știu că nu ai fost de acord la început, dar îți mulțumesc că încerci să-l cunoști pe Radu. Îți promit că îl iubesc și că va fi mereu sincer cu mine.”
Radua zâmbit și el, o privire de apreciere în ochi. „Mulțumesc că mi-ai dat o șansă. Îmi pasă foarte mult de Monica și aș face orice pentru ea.”
Monica și Radu s-au privit și au zâmbit unul altuia, iar Vivien a simțit o adâncă liniște în suflet. Poate că dragostea nu ținea de bani sau statut social, ci de sinceritate și grijă reciprocă. Și dacă acest lucru însemna că fiica ei își dorea să fie cu un om care o respecta, atunci Vivien putea să accepte acest lucru.
„Mulțumesc, mamă,” a spus Monica cu o voce caldă, privind-o cu recunoștință. „Ești tot ce am nevoie.”
Vivien a zâmbit și, pentru prima dată în mult timp, simțea că totul va fi bine.