Centru comercial strălucea ca un peisaj dintr-o poveste. Mii de lumini sclipeau pe fiecare colț, iar aerul era plin de mirosul de brad și scorțișoară.
Am aruncat o privire la fiul meu de patru ani, Andrei, și nu m-am putut abține să nu zâmbesc. Iubea Crăciunul. Ochii lui străluceau de mirare și credință în toate momentele magice ce făceau această perioadă atât de specială.
Creșterea lui Andrei singură a fost atât o provocare, cât și un dar. Aveam unul pe altul și încercam să-i fac copilăria cât mai caldă și luminoasă, chiar și când viața devenea grea.
El era acea parte a inimii mele care mă ținea ancorată, amintindu-mi că bucuria poate fi găsită chiar și în cele mai mici lucruri. Eram o echipă, întotdeauna sprijinindu-ne unul pe altul. În timp ce ne plimbam prin mulțime, Andrei s-a oprit brusc.
A arătat cu degetul spre figura mare, îmbrăcată în costum roșu, așezată pe un scaun de aur, înconjurată de o linie de copii.
S-a uitat la mine, cu fața plină de speranță. „Putem să vorbim cu el? Te rog?”
„Desigur, dragul meu,” am răspuns, zâmbind la el în timp ce ne puneam la coadă. Andrei tremura de emoție, uitându-se la mine cu un zâmbet larg pe față.
„Am ceva foarte important să-i spun, mamă,” a șoptit, strângându-mi mâna tare.
A dat din cap, fața lui era serioasă. Indiferent ce voia să-i spună, însemna mult pentru el. În cele din urmă, Andrei s-a apropiat de Moș Crăciun, uitându-se înapoi la mine înainte să se aplece și să-i șoptească.
Nu am auzit cuvintele, dar am văzut cum ochii lui Moș Crăciun s-au înmuiat, expresia lui schimbându-se într-un zâmbet blând și amabil în timp ce asculta. După acel moment, m-am aplecat la Andrei, curiozitatea crescând în mine.
„Deci,” am întrebat, mângâindu-i un șuviță de păr de pe față. „Ce i-ai spus lui Moș Crăciun?”
„Nu pot să-ți spun, mamă,” a șoptit Andrei, zâmbind. „Dacă îți spun, nu se va împlini!”
Am râs, dând din cap. „Bine, bine. Dar dacă păstrezi secrete, cum ar fi să mergem să mâncăm un burger împreună? Mă moare foamea.”
A sărit în sus de bucurie. „Da! Pot să iau și cartofi prăjiți?”
„Cartofi prăjiți? Desigur,” am răspuns, ținându-i mâna în timp ce ne îndreptam spre food court.
Când ne-am așezat și am început să mâncăm, am zărit o pată de roșu în colțul ochilor. M-am întors și l-am văzut pe Moș Crăciun stând lângă masa noastră cu un cornet de înghețată.
„V-ar deranja dacă m-aș alătura vouă pentru o vreme?” a întrebat, uitându-se pe rând la noi.
Andrei s-a uitat la mine. „Poate să vină, mamă? Poate să vină?”
„Desigur,” am spus, zâmbind la Moș Crăciun. „Te rog, vino.”
Moș Crăciun a tras o scaun și s-a așezat în fața lui Andrei, care îl privea cu ochii mari.
„Deci, Andrei,” a început Moș Crăciun, aplecându-se ca și cum ar fi vrut să-i împărtășească un secret, „care este desertul tău preferat de Crăciun?”
„Oh, asta e ușor! Fursecuri cu ciocolată! Mai ales cele mari pe care le face mama.”
Moș Crăciun a râs, lingându-și înghețata. „Se pare că mama ta știe ce face. Trebuie să fiu de acord – fursecurile cu ciocolată sunt greu de bătut.”
Andrei a dat din cap. „Și tu, Moș Crăciun? Care e preferatul tău?”
„Oh, asta e o întrebare grea,” a răspuns Moș Crăciun, mângâindu-și bărbia în mod gânditor. „Cred că… ciocolată caldă, cu o munte de înghețată deasupra.”
Am simțit un zâmbet cald pe față, văzând cât de ușor s-a conectat cu Andrei. Am petrecut ceva timp așa, râzând și vorbind.
După ce am terminat de mâncat, Moș Crăciun s-a întors spre mine cu un zâmbet blând. „Ce-ar fi să mai avem puțină distracție de sărbători?”
Ochii lui Andrei s-au lărgit. „Ca la patinoar?”
Moș Crăciun a zâmbit. „Exact! Ce zici de o tură de patinaj?”
Andrei s-a întors spre mine, aproape zvâcnind de entuziasm. „Mamă, te rog! Putem?”
Nu am rezistat entuziasmului lui. „Bine, hai să mergem!”
La patinoar, Andrei se ținea strâns de mâinile noastre, gângurind pe gheață în timp ce făceam câteva ture.
Râsul voios al lui Moș Crăciun răsuna puternic și vesel, de fiecare dată când Andrei striga triumfător după ce reușea să rămână în picioare.
„Mergi excelent, Andrei!” i-a spus Moș Crăciun, dându-i un zâmbet încurajator.
Andrei strălucea de fericire. „Mă simt ca și cum aș zbura!”
Pe măsură ce seara continua, am umblat pe cărări luminate cu lumini strălucitoare, privind cerbi, fulgi de zăpadă și bastoane de bomboane care sclipeau pe cerul nopții.
Andrei a sărit înainte, iar eu nu m-am putut abține să observ că Moș Crăciun își păstra costumul tot timpul, rămânând complet în rol.
„Mulțumim pentru seara aceasta,” i-am spus ușor lui Moș Crăciun când Andrei se uita la o proiecție cu stele strălucitoare. „Înseamnă mult pentru el… și pentru mine.”
„Cu plăcere. Seara aceasta a fost un dar și pentru mine.”
În cele din urmă, a venit momentul să mergem acasă. Moș Crăciun ne-a însoțit până la ușa noastră, ținându-l pe Andrei ocupat cu mici povești despre viața de la Polul Nord. Când am ajuns în fața ușii, Moș Crăciun s-a aplecat, uitându-se adânc în ochii lui Andrei.
„Voi face tot posibilul să-ți împlinesc dorința,” a spus, dându-i un semn discret cu ochiul.
„Mulțumesc, Moș Crăciun! Ești cel mai bun.”
Înainte ca eu să apuc să spun ceva, mi-a luat mâna și, cu un gest blând și sincer, a ridicat-o la buze, sărutându-mă pe degete. Când a plecat, haina roșie amestecându-se cu lumina stradală moale, am simțit un fior de fericire și căldură.
Zilele au trecut și, deși m-am ținut ocupată, nu puteam scăpa de gândul acelei seri cu Moș Crăciun. Nu înțelegeam de ce, dar simțeam că ceva se întâmplase, că o schimbare era pe cale să vină.
Și nu m-am înșelat.
Crăciunul a venit cu un miracol.
În ajunul Crăciunului, Andrei se trezi devreme, mai entuziasmat ca niciodată. Era o zi deosebită, una în care totul părea că vibrează de magie. Mă privea cu ochii mari și plini de speranță, ca și cum ar fi așteptat să i se îndeplinească cea mai mare dorință.
„Mamă, crezi că Moș Crăciun va aduce tot ce mi-am dorit?” mă întrebă cu o voce tremurând de nerăbdare.
Zâmbeam și îl mângâiam pe cap, „Știi, drăguțul meu, Moș Crăciun știe mereu ce e mai bun pentru noi. Dar cred că adevăratul miracol al Crăciunului este că putem să fim împreună și să ne iubim.”
Andrei mormăi ceva despre cum își dorea să fie o iarnă perfectă, cu multă zăpadă și un brad plin de cadouri. Îi răspundeam cu vorbe blânde, dar în adâncul meu, simțeam cum o neliniște subtile mă cuprindea. Era ceva ce încă nu înțelegeam despre acea seară cu Moș Crăciun și promisiunile făcute, dar intuiam că aveam să descopăr ceva mai important decât orice cadou material.
Pe măsură ce ziua trecea, am pregătit cu drag și entuziasm mâncarea pentru seara de Crăciun. Mi-am dat seama cât de mult însemnau aceste momente de familie pentru noi. Chiar dacă nu aveam multe, ceea ce aveam era suficient pentru a umple casa de iubire și bucurie.
La masa de Crăciun, Andrei stătea cu un zâmbet larg, savurând fiecare bucată de mâncare și povestind despre „dorința lui specială” pe care o împărtășise cu Moș Crăciun. Așa cum își promisese, nu îmi spusese niciodată ce ceruse. De fiecare dată când îl întrebam, el îmi răspundea doar cu un „nu pot să-ți spun, mamă, nu vrei să distrugi magia!”
Și totuși, îmi dădeam seama că acea „magie” era mult mai mult decât dorințele sau cadourile materiale. Era ceva mult mai profund. Era despre iubire, despre legătura dintre noi, despre momentele pe care le împărtășim împreună și care, chiar și în cele mai grele zile, ne țin uniți.
În noaptea aceea, când ne-am așezat lângă brad, Andrei se simțea ca într-un vis. Brusc, am auzit un zgomot ușor la ușă. Am privit spre Andrei, care își ținea respirația, așteptând cu o nerăbdare copleșitoare. M-am ridicat cu grijă și am deschis ușa.
În pragul ușii, cu o sacosa mare de cadouri, stătea Moș Crăciun. Zâmbea cu același zâmbet cald și blând pe care îl purtase atunci când ne-am întâlnit în centrul comercial.
„Bună seara, Andrei!” spuse el cu o voce jovială, așezându-se pe un scaun aproape de brad. „Am venit să-ți dau un mic dar, chiar aici și acum.”
Andrei a sărit în sus, uimit. „Moș Crăciun! Ce faci aici?”
„Am venit să-ți împlinesc dorința, Andrei,” răspunse Moș Crăciun, începând să scoată un mic pachet din sacul său. „Când cineva este curat la suflet și are dorințe sincere, magia Crăciunului se întâmplă. Și pentru tine, Andrei, am adus ceva special.”
Cu mâinile tremurând de emoție, Andrei a deschis pachetul. În interior se afla o mică cutie, iar înăuntru era un pandantiv din argint în formă de inimă, cu un mic cristal albastru în mijloc. Andrei a privit cadoul cu ochii mari, apoi m-a privit pe mine.
„Mama, asta este ceea ce am vrut! Un simbol al iubirii! Că tu și eu să fim mereu împreună, chiar și atunci când vom fi departe.”
Mi-am înfășurat brațele în jurul lui, iar lacrimile mi-au umplut ochii. Andrei îmi dăduse mai mult decât un dar fizic. Mi-a oferit un simbol al iubirii noastre, o legătură invizibilă, dar puternică, care nu avea să se rupă niciodată, indiferent de distanța sau provocările care vor veni.
Moș Crăciun, privind în liniște scena, își ștergea o lacrimă discretă. „Crăciunul aduce daruri speciale pentru inimi curate, Andrei. Iar legătura voastră este cea mai frumoasă dintre toate.”
Pe măsură ce Moș Crăciun pleca, lăsând în urmă doar amintirea unei seri magice, Andrei și cu mine ne-am așezat lângă brad, privind cum luminițele licăreau într-o dans și mai frumos.
„Mulțumesc, Moș Crăciun,” am spus eu, dar știam că adevărata magie nu provenea din cadouri, ci din iubirea pe care o împărtășim. Și în acea noapte, simțeam că am primit cel mai prețios dar dintre toate.