O fetiță tânără a văzut un băiat sărman rătăcind pe stradă și l-a luat acasă. Însă el era flămând și confuz și a început să mănânce mâncarea câinelui. Ea l-a oprit și au avut o masă adevărată. Nu știa însă ce avea să se întâmple ani mai târziu.
„Vino cu mine”, i-a spus Samantha băiatului pe care îl văzuse rătăcind pe stradă. Obrajii lui erau roșii, iar nasul îi curgea. Părea să fie cam de vârsta ei, cinci sau șase ani. Fetița a considerat că cel mai bun lucru era să-l ducă acasă, unde mama ei știa ce să facă.
Băiatul sărman a urmat-o prin uşa din spate, privind timid în jurul casei. „Mamă!” a strigat Samantha, neștiind unde era mama ei. „Trebuie să fie la duș. Care-ți este numele?”
„Luke”, a răspuns băiatul, pe un ton moale. Samantha a început să se îngrijoreze și mai mult. Unde era mama lui? Sau tatăl lui? Era bolnav? Flămând? Oare mama ei se va supăra?, se întreba fetița, în timp ce aștepta să vină mama.
Nu știa că Luke avea să devină o parte esențială din viața lor.
Samantha era pe cale să o caute pe mama ei când a observat băiatul lângă câinele ei. La început, a crezut că îl mângâia, dar apoi a auzit sunete de „crunțit”. Spre surprinderea ei, băiatul luase niște crochete pentru câine și le mesteca.
„Oprește-te! Nu mânca mâncarea câinelui meu!” a exclamat ea, grăbindu-se să-i ia mâncarea din mână.
„Dar mi-e atât de foame”, a spus băiatul, jenat.
Samantha nu știa ce să creadă. Era prea mică pentru a înțelege pe deplin luptele băiatului, dar se putea pune în locul lui. „Mama va face ceva pentru noi în curând”, l-a asigurat ea.
În acel moment, Lane, mama Samanthei, a apărut și a fost șocată să-l vadă pe băiat în bucătăria ei. Samantha i-a explicat totul și a adăugat că băiatul era flămând.
Lane le-a făcut mâncare și a pregătit suplimentar, văzând cât de repede Luke a devorat masa.
După aceea, le-a pus un film, în timp ce ea făcea câteva apeluri telefonice. Nimeni din cartierul lor din Virginia nu știa de unde venea băiatul, așa că a sunat la serviciile de urgență, care i-au spus că Luke fugise din casa de plasament de la câteva străzi distanță.
Își pierduse părinții într-un incendiu și fusese mai întâi plasat într-un adăpost, apoi într-o familie de plasament. De atunci, fugise tot timpul și rătăcea prin cartier. Din fericire, oamenii îl găseau întotdeauna și sunau la poliție, așa că el era dus înapoi în siguranță de fiecare dată, dar tot continua să fugă.
Cineva avea să vină să-l ia pe Luke. Între timp, copiii au terminat filmul, iar Samantha a început să-și facă temele. Lane a auzit-o pe Samantha spunându-i lui Luke că își dorea să devină doctor și că trebuie să învețe mult. Femeia mai în vârstă a zâmbit, deoarece fiica ei avea o inimă mare și a văzut cum băiatul absorbea fiecare cuvânt spus de Samantha. Era o priveliște frumoasă.
Nu știa că Luke avea să devină o parte esențială din viețile lor.
Când părinții lui de plasament au venit să-l ia, Luke a promis că nu va mai fugi niciodată, dacă va putea să meargă la aceeași școală cu Samantha. Părinții de plasament au fost de acord imediat. Nu îl înregistraseră încă pentru că trecuse prin momente grele după pierderea părinților și voiau să se acomodeze cu noul mediu.
Curând, l-au înscris pe Luke la grădinița locală și a devenit cel mai bun prieten al Samanthei. Era mereu la casa ei, învăța mult, respecta părinții de plasament și toți adulții din jurul său, și nu mai fugea niciodată. A fost adoptat oficial de acea familie de plasament doi ani mai târziu.
Douăsprezece ani mai târziu, Luke și Samantha aveau 18 ani și se pregăteau să termine liceul. Amândoi fuseseră acceptați la Harvard, iar Luke a adunat în sfârșit curajul să o invite pe Samantha la balul de final de liceu. Lucrase cu jumătate de normă tot anul, economisind bani, și a venit la casa Samanthei într-o limuzină albă elegantă.
La bal, i-a propus să se căsătorească în timp ce dansau.
„Știam că o să mă căsătoresc cu tine în noaptea în care am plecat din casa ta, după ce m-ai oprit să mănânc mâncarea câinelui”, a spus Luke.
„Serios? Avem doar 18 ani!” a râs Samantha, dându-i o mică lovitură la umăr.
„Nu trebuie să ne căsătorim în următorii ani. Vreau doar să știi că nu există nimeni altcineva pentru mine. Te iubesc de când aveam cinci ani, așa că… vrei să te căsătorești cu mine?” a întrebat el, vorbind încet, ca să nu-i audă colegii.
Samantha a zâmbit timid și a dat din cap. S-au sărutat ușor pentru prima dată. Dar nu a fost ultima oară. Au rămas împreună prin premed, facultatea de medicină, rezidențiat și stagii. Au deschis propria practică și, în cele din urmă, s-au căsătorit.
Mai târziu, au avut doi băieți și au adoptat trei fete. Au ajutat cât mai mulți copii orfani posibil, donând bani pentru cauze caritabile, făcând voluntariat și oferindu-și serviciile medicale gratuit. Parca iubirea lor era scrisă în stele… sau poate într-o carte de medicină.
Ce putem învăța din această poveste?
Învață-ți copiii să ajute pe cei nevoiași. Samantha a ales să ajute un băiat sărman de vârsta ei atunci când l-a văzut pe stradă, fără să știe că era destinul ei. Răsplătește bunătatea celor care te-au ajutat. Luke a fost protejat și adoptat după ce a pierdut totul. Ca adult, a dat înapoi tot ce a putut, alături de soția lui. Împărtășește această poveste cu prietenii tăi. Poate le va înveseli ziua și îi va inspira.