Un fiu descoperă testamentul mamei sale și ceea ce citește în el îl face să îi ceară să își facă bagajele imediat și să părăsească casa lui.
Mihai Popescu stătea uimit în fața textului de pe ecran, apoi ridică telefonul. „Ana,” spuse el sec asistentei sale. „Sună-mă avocatul, apoi pe Maria Ionescu, și în final pe mama — în ordinea asta!”
Ana fusese asistenta personală a lui Mihai de zece ani și știa că nu era un om foarte răbdător, așa că începu imediat să-l sune pe avocat. În biroul lui, Mihai privea la ecran și își dădea din cap în semn de neîncredere. Ah, o să o plătească pentru asta!
În cele din urmă, Ana reuși să ia legătura cu avocatul și să-l pună pe linie. „Vasile, bătrâne, voiam doar să-ți spun că ai făcut o greșeală! Mi-ai trimis testamentul mamei pentru aprobare în loc să-l trimiți ei.”
De cealaltă parte a firului, avocatul își cerea scuze și se simțea jenat, dar Mihai spusese ce voia să spună și îl întrerupse rapid, închizând telefonul. Rămase privind orașul din birou, prin fereastra imensă, până când telefonul sună din nou.
De data aceasta, era Maria Ionescu. Mihai își expuse cerințele succinct și îi spuse: „Vreau totul astăzi, doamnă Ionescu.” Ascultă obiectiile de cealaltă parte a firului, apoi interveni: „Dacă nu poți rezolva, mă voi duce la altcineva care poate.” Răspunsul de pe celălalt capăt îl făcu să zâmbească amar. „Atunci după-amiază, la ora 17:00,” spuse el și închise.
Ridică telefonul intern. „Ana, acum poți să o pui pe mama mea pe linie,” spuse el.
În câteva secunde, Ana eficientă îl conectă cu doamna Elena Popescu. „Mamă!” spuse Mihai. „Am două lucruri să-ți spun. În primul rând, Vasile Mihaescu mi-a trimis testamentul tău din greșeală… și vreau să îți faci bagajele imediat.”
Stând în salonul casei superbe a lui Mihai, unde locuia cu el, Elena rămase fără cuvinte. „Mihai… Ești supărat din cauza testamentului? Lasă-mă să-ți explic…”
„Nu am nevoie de explicațiile tale, mamă, am nevoie să-ți faci bagajele și să fii gata să pleci până la ora 16:00,” spuse Mihai și închise telefonul. Elena stătea acolo, cu inima bătând puternic. Credea că Mihai ar înțelege!
Era cel mai tânăr dintre cei trei copii ai ei și întotdeauna o sprijinise, o ajutase să treacă peste dificultățile vieții, iar anul trecut, când artrita amenința să o paralizeze, chiar dacă avea doar 62 de ani, o luase să trăiască cu el.
Elena urcă la etaj în camera ei și își făcu bagajele. Da, lăsase toți banii ei celor doi copii mai mari, dar credea sincer că Mihai ar înțelege. Elena privea la valiza ei cu lacrimi în ochi.
Își rănise cel mai iubit și cel mai bun copil! Trebuia să explice! Elena sună menajera lui Mihai să o ajute cu valiza și coborî să-l aștepte pe Mihai.
La 16:00, Mihai apăru, punctual ca întotdeauna. Intră, o sărută scurt pe obraz, iar Elena plânse, „Te rog, Mihai. Lasă-mă să-ți explic!”
„Nu am timp de explicații, mamă. Hai,” spuse el. „Totul este aranjat.” Luă valiza Elenei și o duse până la mașină, punând-o în portbagaj. Elena se urcă în mașină fără să spună un cuvânt.
Mihai conduse fără să rostească nici un cuvânt. „Unde mergem, Mihai?” întrebă Elena, dar Mihai alegi exact acel moment pentru a porni radioul și nu-i răspunse. Elena se uită împrejur. Nu mai fusese niciodată în acea parte a orașului…
„Ascultă, Mihai, despre testament…” spuse Elena curajoasă.
„Ah, testamentul!” spuse Mihai, privind-o pe mama lui și frunzărind din sprâncene. „Testamentul în care îți lași casa și economiile de 120.000 de dolari împărțite între Irina și Radu, iar eu primesc cabana veche de lângă lac și pozele bunicului din război și ceasul tatălui?”
„Da…” șopti Elena. „Vezi…”
Dar chiar în acel moment, Mihai opri mașina. Ajunseseră într-un aeroport privat mic, iar un avion privat elegant îi aștepta.
Mihai se întoarse spre Elena și avea lacrimi în ochi. „Oh, mamă, înțeleg despre casă și bani. Irina și Radu se confruntă cu greutăți și eu am mai mulți bani decât aș putea cheltui vreodată.
Dar ceea ce mi-ai lăsat, mamă, îmi arată cât de bine mă înțelegi. Știi exact ce este important pentru mine și ce am eu la inimă. Am toți banii de care am nevoie, dar amintirile pe care mi le dai sunt neprețuite!”
„Dar Mihai…” oftează Elena. „Credeam că mă alungi!”
Mihai zâmbi. „Nu chiar! Te duc în Sicilia pentru două săptămâni. Cred că ar face minuni pentru artrita ta, și aș putea să petrec timp de calitate cu mama mea!”
Elena își îmbrățișă fiul cel mic – și secret, pe cel mai iubit dintre copii, cu lacrimi în ochi. Înțelesese! Elena știa că amintirile tatălui și ale soțului ei vor fi prețuite și transmise cu dragoste de Mihai.
Cei doi petreceră o vreme minunată în Sicilia, iar Mihai obținuse un bronz frumos și chiar întâlnise o fată frumoasă care era și ea în vacanță, venind din Cluj, iar Elena avea senzația că poate nu va mai trebui să aștepte prea mult pentru acei nepoți după toate!
Ce putem învăța din această poveste?
Nu judeca intențiile oamenilor pe baza propriilor temeri. Elena se temea că fiul ei s-ar supăra din cauza testamentului, așa că a crezut că o va alunga. Adevărata valoare este ceea ce atribuie inima, nu ceea ce costă ceva. Pentru Mihai, pozele, ceasul și cabana veche erau mai prețioase decât milioanele de dolari. Distribuie această poveste prietenilor tăi. Poate le va lumina ziua și îi va inspira.