Doi frați vedeau un bătrân stând zilnic pe un scaun lângă mare. Într-o zi, au fost deranjați când au găsit scaunul gol și au decis să afle de ce.
Adam, 8 ani, și Petru, 10 ani, veneau zilnic la mare cu mama lor, Alina. Mersul pe malul mării, simțind briza mării, devenise o rutină plăcută.
În fiecare zi, treceau pe lângă un bătrân care stătea nemișcat pe un scaun, privind valurile. „Mamă, e în regulă acest om?” întreabă Adam într-o zi.
„Da, dragul meu. Îi place să fie singur. Oamenii au încercat să vorbească cu el, dar el mereu încearcă să-i evite. Să nu-l deranjăm,” răspunde Alina.
Fraților le era greu să nu fie atrași de bătrân. Erau curioși de ce stătea mereu pe același scaun, zi de zi.
Într-o zi, au avut o idee să se apropie de el. În timp ce se jucau cu frisbee-ul, l-au aruncat în direcția lui pentru a se apropia. Când au ajuns la el și s-au scuzat, bătrânul le-a spus: „Ați aruncat intenționat. Știu că ați făcut-o…
Tu,” zice el, arătând spre Adam, „ești foarte bun la aruncat. Iar tu,” zâmbește bătrânul, arătând spre Petru, „ești foarte bun la prins. Așa că știu că nu a fost un accident.”
Ochii fraților s-au mărit de uimire. Nu știau că bătrânul îi observase și el.
Dintr-un motiv oarecare, deși Alina știa că bătrânul nu vorbea cu alți oameni, el s-a lăsat convins să stea la o conversație lungă cu cei doi băieți. După ce s-au prezentat, Petru l-a întrebat pe bătrân: „Domnule, de ce stați aici în fiecare zi și priviți marea?”
„Ei bine, sunt aici așteptându-l pe fratele meu. Aștept aici de 10 ani,” răspunde el. Adam și Petru s-au uitat unul la altul, confuzi.
„Am fost în armată împreună și am fost despărțiți, trimiși în țări diferite. Asta s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Când ne-am văzut ultima dată, am promis că ne vom întâlni în același loc, chiar aici, unde obișnuiam să mergem mereu cu mama noastră,” explică bătrânul.
„Așteptați fratele în fiecare zi?” întreabă Adam. „Cum știți că el mai vine?” întreabă el. Bătrânul zâmbește de inocența lui Adam.
„Asta e problema. Nu știu dacă vine. Foloseam să vin acum mulți ani, dar munca m-a transferat într-un alt oraș. Acum, în ultimii 10 ani, vin zilnic aici. Mi-au dat fâșia de armata a fratelui meu, dar nu l-au găsit niciodată. El este încă dispărut,” zice el, scoțând din buzunar medalia de armata a fratelui său.
Adam și Petru stăteau unul lângă altul în acel moment. Bătrânul le-a mângâiat capetele și le-a spus: „De asta trebuie să aveți grijă unul de celălalt, băieți. Dragostea frățească este cea mai mare putere din lume.”
După ce și-a împărtășit povestea, bătrânul s-a prezentat ca Marius. Frații s-au bucurat de compania lui și, de atunci, își făceau un obicei să petreacă timp cu el, aducându-i sandviciuri și băuturi. Împreună petreceau după-amiezile vorbind și ascultând poveștile unii altora.
Într-o zi, Marius și frații au fost surprinși să se vadă mergând în aceeași direcție pe drum spre casă. „Locuim aproape unul de altul!” exclamă Petru. Marius nu s-a putut abține să nu zâmbească.
„Cred că da, băiete drag,” spuse Marius, salutându-i înainte să intre în casa lui.
Cei doi frați deja simțeau o legătură strânsă cu Marius, după zile de vorbit cu el. Povestea lui Marius i-a impresionat atât de mult încât au decis să folosească rețelele sociale pentru a o împărtăși, sperând să-și găsească fratele.
Într-o zi, au mers la plajă pentru a-i spune ce au făcut, dar când au ajuns acolo, nu era pe locul său obișnuit. „Vine aici în fiecare zi! În fiecare zi! De ce nu este aici?” întreabă Adam, supărat, pe mama lui.
„Nu se poate. Ceva trebuie să i se fi întâmplat. Trebuie să mergem la casa lui,” spune Petru. Atunci, Alina le-a permis să verifice casa lui Marius, însoțindu-i acolo.
Când au ajuns acolo, au bătut la ușă. După câteva secunde, Marius a deschis ușa. Frații au răsuflat ușurați. „Marius! De ce nu ai venit azi la plajă? Ai renunțat?” întreabă Adam. Marius zâmbea. În spatele lui stătea un bărbat care semăna perfect cu el.
Cei doi frați au fost uimiți când bărbatul a strigat deodată: „EI SUNT! CEI DOUĂ BĂIEȚI CARE AU POSTAT PE INTERNET! I-AM RECUNOSCUT IMEDIAT!”
Fratele lui Marius, Adi, l-a găsit datorită postării pe care Adam și Petru o făcuseră. Marius zâmbea și i-a îmbrățișat pe cei doi frați. „Mulțumesc că mi-ai găsit fratele după patruzeci și patru de ani lungi,” le-a spus, îmbrățișându-i pe amândoi.
Se pare că Adi fusese rănit într-o bătălie și a ajuns să-și piardă memoria. A fost trimis înapoi în Statele Unite, unde a fost diagnosticat cu amnezie disociativă cauzată de stresul copleșitor provocat de război.
„Mi s-a spus că este posibil să-mi recapăt memoria treptat sau dintr-o dată. În ultimele decenii, am început să-mi amintesc lucruri, ca numele meu, că locuiam în Constanșa, dar nimic destul de concludent ca să îmi aducă viața înapoi,” explică Adi.
„Apoi, într-o zi, căutând pe internet, am văzut o postare a acestor doi băieți drăguți. Era o fotografie cu tine,Marius, și am știut instantaneu că eram frați. Am știut că suntem frați. Am mers imediat la adresa pe care o postaseră,” adaugă el.
Atunci, Marius și Adi au scos din buzunare fâșiile lor de armata și le-au dat câte una lui Adam și Petru. „Nu mai avem nevoie de asta. Datorită vouă, ne-am regăsit unul pe celălalt. Acestea sunt ale voastre acum. Să fie un memento pentru a avea grijă unul de celălalt,” a spus Marius.
Cum locuiau aproape unul de altul, Adam și Petru îl vizitau mereu pe Marius și Adi, care a ajuns să se mute la fratele său.
Ce putem învăța din această poveste?
Păstrarea speranței poate fi răsplătită. În fiecare zi, Marius spera că fratele său va veni. Într-o zi, după ce a ales să își împărtășească povestea cu Adam și Petru, fratele său a venit într-un final.
Cele mai neașteptate relații pot fi cele care contează cel mai mult. Adam și Petru nu s-au gândit vreodată că se vor apropia de Mariusr, dar atunci când s-au apropiat, au adus amintiri care le-au schimbat viețile tuturor.
Împărtășește această poveste cu cei dragi. Poate îi va inspira și le va face ziua mai frumoasă.