După decesul soțului ei, Maria caută consolare și companie mutându-se în casa fiului său. Cu toate acestea, nora sa o obligă să aleagă între întunecatul și neprimitorul subsol al casei sau un azil de bătrâni. Ce se va întâmpla când Maria decide să aleagă o altă opțiune?
A pierde un partener după patruzeci de ani de căsnicie este traumatizant. Singurătatea se simte imediat, dar devine și mai intensă pe măsură ce timpul trece.
Când Mihai, soțul meu, a murit în urma unui atac de cord, am simțit acea singurătate mai puternic decât orice altceva. Durerea m-a cuprins, iar singurul lucru pe care mi-l doream era să fiu înconjurată de familie.
Am doi fii, Alex și Andrei. Andrei s-a mutat la Cluj cu serviciul pentru 2 ani, însă fata lui Ana a rămas în oraș cu noi. Mă sună în fiecare seară să discutăm despre zilele noastre.
Alex, pe de altă parte, locuiește foarte aproape de mine. Este căsătorit cu Laura și are un fiu care poartă numele soțului meu.
Așadar, acum că sunt singură în această casă mare pe care Mihai a făcut-o când ne-am întemeiat familia, încerc să decid dacă să vând casa și să locuiesc cu Alex, așa cum mi-a propus, sau să mă mut singură.
Am decis să încerc să locuiesc cu Alex. Ar fi fost cel mai comod. Dar nu puteam să-mi imaginez că Laura avea alte planuri pentru mine.
I-am cerut nepoatei mele să mă ajute să-mi fac bagajele în timp ce mă pregăteam să mă instalez în noua mea casă, alături de Alex și familia sa.
Eram la ușa lor, cu bagajele la picioarele mele, gata să-mi asum rolul de mamă și bunică rezidentă, ocupându-mă de bucătărie ori de câte ori Laura avea nevoie de ajutor.
Laura mi-a deschis ușa cu o ceașcă de cafea în mână și mi-a spus că prea au spațiu și singura cameră disponibilă era cea a lui Mihai Jr.
Dar nu voia să deranjeze camera fiului ei, nici să o schimbe sau să o ocupe în vreun fel. Era pentru Mihai Jr. când se va întoarce de la universitate.
Am înțeles. Era spațiul său și nu voiam să fiu o povară. Dar am presupus că Alex mi-ar fi aranjat ceva: el a fost cel care mi-a spus să mă mut la ei.
„Maria, avem o mică problemă cu spațiul, după cum poți vedea”, a repetat Laura.
„Așa că ai două opțiuni”, a continuat. „Este subsolul sau un azil. Tu alegi, soacră.”
Acum chiar mă simțeam între ciocan și nicovală.
Să îți vorbesc despre subsolul lor. Nu este subsolul pe care îl poți găsi în unele case.
Subsolul lui Alex seamănă mai degrabă cu o temniță rece și umedă, cu un pat care scârțâia la fiecare mișcare și o saltea cu arcuri ascuțite.
Nu era confortul de care aveam nevoie.
„Laura”, am spus, schimbându-mi greutatea de pe un picior pe altul. „Îți mulțumesc pentru opțiuni, draga mea. Dar renunț la combinația de subsol și azil.”
Fiul meu a încercat să fie împăciuitor.
A apărut din spatele lui Laura, punându-și mâinile pe umerii soției sale.
„Mamă, îmi pare rău. Nu m-am gândit când te-am invitat să stai la noi. Laura are dreptate. Avem puțin spațiu. Promit că o să iau niște mobilă pentru subsol, ca să fie mai confortabil.”
Viața în subsol nu era pentru mine. Un azil nu era pentru mine, cel puțin deocamdată. Așa că am decis să rezolv singură problema.
L-am rugat pe Alex sa-mi cheme un taxi și am plecat acasă la nepoata mea. Am rămas acolo o săptămână, timp în care am căutat un loc pe care să-l închiriez.
Casa mare era deja la vânzare și, odată vândută, știam că voi avea suficienți bani să-mi cumpăr un apartament.
Când totul a fost aranjat, nepoata mea m-a ajutat să mă mut. Poate că nu aveam nevoie de familie atât de mult pe cât credeam.
Andrei era îngrijorat că voi rămâne singură, dar l-am asigurat că voi fi bine.
La scurt timp după aceea, m-am mutat în noul apartament: un loc confortabil, cu un dormitor, perfect pentru mine și pisica pe care plănuiam să o adopt. Avantajul era că apartamentul era complet mobilat, așa că nu trebuia să mă îngrijorez de nimic.
Câteva săptămâni mai târziu, Alex m-a sunat și m-a invitat la cină cu el și Laura. În drum spre ei, mă întrebam ce mai vor de la mine. Ne-am așezat la cină și le-am spus că mi-am cumpărat un apartament și locuiesc singură.
„Credeam că vei rămâne cu Ana”, a spus Alex, referindu-se la nepoata mea.
„Nu poți vorbi serios!”, a exclamat Laura în același timp.
„Am stat la Ana până când am vândut casa și mi-am cumpărat un apartament. Nu am luat niciodată în calcul să rămân cu ea permanent.”
„Ai spus că vrei să fii aproape de familie, de aceea ți-am oferit să rămâi aici”, a spus Alex, înroșindu-se.
„Desigur că preferam să fiu cu familia, dar dacă asta însemna să aleg între un azil sau să stau în subsolul tău întunecat și neprimitor, cred că îmi este mai bine singură.”
Apoi, am plecat.
Câteva săptămâni mai târziu, am adoptat pisica și am decis să-i las totul lui Andrei, care continuă să depună bani în contul meu în fiecare lună, în ciuda faptului că i-am spus că nu am nevoie de ei.
„Un fiu trebuie să-și ajute mama”, mi-a spus el.
De asemenea, m-a întrebat dacă aș vrea să mă mut cu el la Cluj, dar cum aș putea face asta? Aveam nevoie să fiu aproape de locul unde se odihnește Mihai, cel puțin pentru moment.
Așadar, de la dilema subsolului la un refugiu confortabil propriu, viața îți oferă multe răsturnări de situație.
Voi ce ați fi făcut?