Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare înaintea lui Dumnezeu! Este prăznuit pe 22 iulie
Mărturia părintelui Ioan de la Rarău:
– Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…
– Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam pe unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile.
Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.
Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, și fără mirosuri.
Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească în jur mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească repede din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele.
Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, și era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas tare impresionat când am văzut că a deschis ochii mari.
Am plecat din nou capul şi am făcut o altă rugăciune, şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita întocmai cum se uită oamenii, dar fără să învârtă capul – doar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând o altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.
Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc prea bine activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu doar că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu prea vor să-l canonizeze conducătorii.
Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.
– Dumneavoastră îi mişcaţi mâinile sau nu?
– Eu i le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui.
– A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră?
– Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, ci erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort ca toți morții, ci e un mort viu.
– Nu mai erau rigide?
– Nu, absolut deloc. Erau moi și flexibile.
– Nu se vedeau semne de putrefacţie…
– Absolut nimic, ca și viu, şi cu mustaţă şi cu tot, absolut tot.
– Cu părintele Ilie aţi văzut sau auzit şi alte minuni?
– Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie viu și întreg, şi să nu putrezească? Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine să mă îngropaţi jos, dar după nu ştiu câţi ani, apoi o să puneţi preoteasa în locul meu, şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact așa cum s-a întâmplat acum.
Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost toți sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, eu nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.
– Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?
– Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot.
(Pr. Ioan de la Rarău – Interviu realizat de Danion Vasile, publicat în Revista Atitudini nr. 3/2008, pag. 28-29)