"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Sfântul Nicolae Velimirovici: Ştii de unde îţi vin necazurile şi suferinţa în viaţă? O, Doamne al meu, Singurul care exişti, izbăveşte-mă de aceasta!

Din ce se nasc păcatele și suferința?

Cu adevărat, amăgirea de sine a minţii este cel dintâi păcat. Acesta se uneşte cu mândria, iar din această unire se nasc toate păcatele şi toate relele ce produc durere şi suferinţă. Cum de mândria este cea care apare imediat după amăgirea de sine, Doamne al meu?

PUBLICITATE

Descoperitorii a ceea ce este nou şi mai înainte necunoscut sunt întotdeauna plini de mândrie. Mintea autoamăgită continuă să descopere pentru sine ceva nou şi mai înainte necunoscut.

Vai, dacă mintea ar şti măcar că ea îşi descoperă propriul ei mormânt! Amăgirea de sine a minţii descoperă lumea nonexistentă, de parcă aceasta ar fi lumea existentă. Vai, cum devine această „descoperire” o acoperire atât de primejdioasă! Descoperindu-i minţii lumea nonexistentă de parcă aceasta ar fi cea existentă, amăgirea de sine ascunde lumea adevărată şi i-o înfăţişează minţii, de parcă aceasta ar fi nonexistentă.

O, Doamne al meu, Singurul care exişti, izbăveşte-mi mintea de aceste două păcate infernale! Adevărul meu, care exişti, izbăveşte-mă de vătămătoarea amăgire de sine a minţii mele. O, Stăpâne şi Dătătorule a tot ceea ce sunt şi am, izbăveşte-mă de mândrie, distrugătoarea celor lipsiţi de minte şi a tot ceea ce e prostesc.
(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)
***
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare

PUBLICITATE

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

PUBLICITATE

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine!

Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]