1. Icoana cu trei mâini a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț; 2. Icoana Maicii Domnului de la Ghighiu; 3. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Pasărea; 4. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Mănăiești
Se spune că orice icoană este purtătoare de har. Ea are puterea de a transforma în bine gândul și mintea omului care se roagă. Și dacă prin rugăciune omul se înfățișează înaintea lui Dumnezeu sincer și cu sufletul curat, se creează o punte între divinitate și sufletul omului care se roagă.
PATRU ICOANE din România care fac minuni
Icoana cu trei mâini a Maicii Domnului se găsește la Mănăstirea Neamț. Se mai numește Trihirussa și este o copie a unei icoane aflată la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. Icoana originală a aparținut Sfântului Ioan Damaschinul ce a trăit în sec. IX.
Ioan Damaschinul a fost acuzat de trădare împotriva califatului și pedepsit cu tăierea mâinii drepte. Acesta și-a luat mâna tăiată și s-a așezat în genunchi înaintea icoanei ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, rugându-se toată noaptea. Când s-a trezit, mâna era la loc, nevătămată. Atunci, a luat hotărârea de a adăuga icoanei o a treia mână.
Icoana Maicii Domnului de la Ghighiu, denumită Siriaca este o adevărată comoară spirituală a României. Imaginea Maicii Domnului este tulburătoare, tristă, cu ochii plânși și te urmărește în orice partea a icoanei te-ai afla. Suferința de pe chipul Ei este copleștitoare. De aceea femeile vin să se roage înaintea Ei, având certitudinea că rugămințile le sunt ascultate iar povara sufletului, îndepărtată.
Icoana de la Ghighiu a fost adusă din Siria dintr-una din puținele biserici ortodoxe. A săvârșit de-a lungul timpului minuni despre care nu se mai îndoiește nimeni. În fața ei, credincioșii merg în genunchi, iar măicuțele de la Ghighiu spun că icoana este vie. În timp ce te rogi, dacă ai sufletul curat, simți cum palme uriașe și calde te învăluie și-ți liniștesc sufletul.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Pasărea fost găsită de un cioban lângă un pom. Acesta a dat-o la birtul satului, iar de-acolo a fost luată de un preot după ce i s-a arătat în vis locul unde se află și unde trebuie să ajungă. Mănăstirea Pasărea se află la 29 km de București și este o copie a Mănăstirii Cernica.
De-a lungul anilor Biserica din incinta Mănăstirii a fost greu încercată, fiind prădată, arsă, dărămată la cutremur, tâlhărită. Se spune că Icoana Maicii Domnului ajută femeile cărora soarta nu le-a adus un soț și o familie. Un fapt ieșit din comun în această mănăstire îl constituie o cameră aflată la subsol unde se află craniile măicuțelor care au viețuit aici. Dar cea mai de preț comoară a mănăstirii este racla cu părți din Sfintele Moaște ale lui Pantelimon, Mina și Mercurie.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Mănăiești jud. Argeș este una dintre cele mai cunoscute și vizitate de credincioșii din întreaga țară. Se spune despre această icoană că ar fi una dintre cele 12 mărturii ale creștinătății pictate de Sfântul Apostol Luca. A ajuns pe teritoriul țării noastre datorită Sfântului Apostol Andrei care a propovăduit în Dobrogea.
Acesta, prin drumurile sale, a intrat într-o peșteră unde credea că găsește păgâni pentru a-i creștina. După ce a ieșit din peșteră a spus: Nemo est (nu este nimeni), de aici se leagă numele localității Nămăiești. Icoana, deteriorata de vreme, este una dintre cele mai vechi din țară fiind plină de har și grabnic ajutătoare femeilor care-și doresc copii și liniște în casă.