În lume necazuri veți avea, le spune Hristos ucenicilor Săi. Însă aici se referă la necazurile îndurate din partea oamenilor necredincioși, adică a prigonirilor.
Mai există un fel de necazuri care vin din propria noastră vină. Părintele Arsenie Boca spunea că necazurile ne vin întotdeauna din pricina păcatelor noastre.
Necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu
Necazurile sunt consecințele călcării de poruncă și de aceea nu putem spune că Dumnezeu este Cel Care ne pedepsește. Faptele noastre produc repercursiuni care vin asupra noastră ca niște necazuri.
Proorocul Naum ne spune: „Dumnezeu este îndelung răbdător și mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă” (Naum 1, 3).
Mila și bunătatea lui Dumnezeu se văd din aceea că așteaptă îndelung întoarcerea noastră.
„El așteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăința de bunăvoie sau nu; învățăm din necazurile altora sau așteptăm să ne spargem și noi capul de ele, ca și ei?”
Necazurile ne vin de la greșeli, nu de la Dumnezeu, spune Părintele Arsenie. Dumnezeu îngăduie să vină încercări în viața noastră cu un scop.
Părintele Arsenie spune că prin necazurile pe care le permite să vină peste noi „spală nevinovățiile noastre”.
Oamenii nu trebuie să mai dea vina pe Dumnezeu pentru greutățile pe care le au în viață. Necazurile sunt ca un îndreptar, sunt un medicament amar pe care trebuie să-l luăm ca să ne re-venim în fire.
„Îndreptarea prin necazuri dovedește nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui”.
Faptul că Domnul îngăduie biciuirea noastră atunci când greșim arată dragostea Lui părintească. Căci zice Apostolul Pavel: „Pe cine iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește” (Evrei 12, 6).
Fie că vrem, fie că nu, fie că pricepem sensul necazurilor sau nu, Dumnezeu le folosește pentru a ne spăla, pentru a ne curăți, pentru a ne mântui. Și face aceasta din marea Sa milostivire și iubire de oameni.
„Ba chiar, prin aceea știm că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri”.
Sunt însă unii care nu primesc certarea Domnului și nici nu vor să se supună voii Lui, îndurând cu smerenie cele rânduite lor spre îndreptare. Aceștia nici nu sunt încercați, nici nu sunt trecuți prin focul necazurilor.
Pe aceștia Dumnezeu îi lasă de izbeliște și-și ia mâna de pe ei, spune Părintele Arsenie:
„Așa se face că sunt oameni păcătoși care n-au necazuri. Pe aceștia i-a lepădat Dumnezeu. Căci știindu-le firea, precum că nu au leac și nu pricep nimic din ocârmirea Sa, îi lasă în păcatele lor”.
Despre această sentință înfricoșătoare asupra celor neascultători și răzvrătiți găsim scris în Cartea Psalmilor:
„Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu și Israel n-a căutat la Mine. Și i-am lăsat să umble după dorințele inimilor lor și au mers după cugetele lor” (Ps. 80, 10-11).