Când un copil crescut de mama cu atâta jertfă, cu atâta dragoste şi cu atâta milă, nu ascultă de ea, este păcat strigător la cer. Să ferească Dumnezeu!
Cât veţi trăi voi, s-o iubiţi pe mama! S-o ajutaţi la bătrâneţe, la boală, la chin, că mare binecuvântare primiţi de la Dumnezeu!
Aţi văzut că din cele zece porunci, numai una este cu făgăduinţă; porunca a cincea: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ.”
Când o vezi pe mama ta bătrână şi bolnavă, şi zice: „Dragul mamei, nu mă lăsa!”… cum poţi s-o treci cu vederea, când ştii că ai fost în pântecele ei şi când ştii cât s-a jertfit ea pentru tine atâţia ani de zile şi acum îţi cere ajutorul tău?
Poţi să treci peste cuvântul mamei?
Şi tata are mare drept, dar el e mai departe de copil. El este cu treburile dinafară. Cu alte griji.
Dar mama, nu vezi? Îl ţine în braţe, îi dă ţâţă, îl înfaşă, îl păzeşte… Păi ea este leagănul omenirii.
Aşa a făcut-o Dumnezeu pe mamă, ca să poată creşte generaţiile lumii întregi.
(Extras din “Ne vorbeşte Părintele Cleopa” – vol 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 58)