"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Către tine Doamnă, pururea Fecioară, voi striga şi mă vei auzi, în glasul laudelor tale mă voi veseli.
Miluieşte-mă în ziua strâmtorării mele şi cu lumina adevărului tău luminează-mă.
Însuşi Domnul te-a dat nouă spre mângâierea noastră şi tu eşti tăria noastră şi lauda noastră întru Domnul.
Voi scoate dar, şi voi bea apa darului tău din izvorul milostivirii şi nu voi mai înseta în veac.

O, Stăpână Preabinecuvântată, apărătoare a neamului omenesc, scăparea şi mântuirea celor ce aleargă la tine, cu adevărat, ştiu că am greşit mult şi L-am mâniat, preamilostivă Doamnă, pe Cel ce S-a născut după trup prin tine, pe Fiul lui Dumnezeu! Dar având multe chipuri ale celor care mai înainte de mine au mâniat pe Dumnezeu, bunăvoinţa Lui, vameşii şi desfrânaţii şi alţi păcătoşi, cărora li s-a dat iertare păcatelor pentru pocăinţa şi mărturisirea lor, acele chipuri de păcătoşi miluiţi, punându-le în faţa ochilor mei sufleteşti şi păcătos fiind, privind la a ta milostivire dumnezeiască, cu care i-ai primit pe ei, am îndrăznit şi eu păcătosul, să alerg cu pocăinţă la mijlocirea ta cea binevoitoare, puternică şi neîncetată rugătoare pentru noi.

O, Preamilostivă Stăpână, dă-mi mână de ajutor, cere de la Fiul tău şi Dumnezeul nostru, cu rugăciunile tale cele sfinte de Mamă, iertarea păcatelor mele celor grele. Cred şi mărturisesc că Acela pe Care L-ai născut este Fiul tău, este cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, Judecătorul viilor şi al morţilor, Care dă fiecăruia după faptele sale; cred iarăşi şi mărturisesc că tu eşti cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu, izvorul milostivirii, mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduţi, puternică şi neîncetată mijlocitoare la Fiul tău şi chezăşia pocăinţei mele. Cu adevărat, oamenii nu au alt ajutor şi acoperământ afară de tine.

PUBLICITATE

O, Doamnă, Fecioară Preamilostivă, nimeni din cei ce au nădăjduit spre tine nu s-a ruşinat cândva şi rugându-se Fiului tău, prin tine, nimeni n-a fost părăsit. De aceea, rog bunătatea ta cea nemăsurată, deschide uşile milostivirii tale mie, celui ce m-am rătăcit şi am căzut în adâncul necazului. Nu te scârbi de mine, spurcatul, nu trece cu vederea ruga mea cea păcătoasă, nu mă părăsi pe mine, păcătosul, pe care vrăjmaşul cel rău m-a dus la pieire. Ci înduplecă, o, milostivă, pe Cel ce S-a născut din tine, pe Milostivul Dumnezeu, ca să-mi ierte multele mele păcate şi să mă izbăvească din pierzare, ca şi eu dimpreună cu toţi cei ce au primit iertare, să cânt şi să slăvesc nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu şi apărarea ta, care mă face să nu mă ruşinez nici în viaţa aceasta şi nici în veacul cel nesfârşit. Amin!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]