Astăzi, 30 ianuarie, toate rugăciunile sunt îndreptate către Sfinţii Trei Ierarhi, dar una dintre ele este foarte puternică și îi ajută pe credincioși să le meargă bine întregul an. Tradiția spune că aceasta este una dintre rugăciunile care îndeplinește cele mai arzătoare dorințe.
Rugăciune puternică către Sfinții Trei Ierarhi menită să aducă bunăstare
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt pomeniți împreună de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 30 ianuarie. Sărbătoarea de astăzi este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox pentru că acești sfinți sunt considerați cei mai mari învățători și pastori din istoria creștinătății, precum și modele de viață duhovnicească.
Rugăciunile pe care credincioșii le rostesc astăzi se îndreaptă către Sfinții Trei Ierarhi, dar una dintre ele este foarte puternică și este menită să aducă bunăstare și viață liniștită întregul an. Citește în rândurile de mai jos despre ce rugăciune este vorba și rostește-o cu însuflețire.
Cea mai puternică rugăciune adresată Sfinților Trei Ierarhi
„Sfinților Ierarhi ai lui Hristos, lauda Bisericii: Vasile înțelepte – stâlp al credinței, Grigorie prea laminate – minte cerească, Ioane Gură de Aur – propovăduitorul înflăcărat al pocăinței, voi cei ce aţi fost dăruiţi Bisericii în vremuri de cumpănă pentru a descoperi credința cea adevărată, primiți această smerită rugăciune pe care o înălțăm către voi, sfinților.
Dăruiți-ne nouă, păcătoșilor, adevărata cunoaștere. Și învăţați-ne cum se cuvine să trăim noi, cei ce purtăm cu nevrednicie numele de creștin. Sârguiţi-vă, sfinților, să-i scoateți pe credincioși din smintelile acestei lumi ticăloase, aşa cum odinioară aţi făcut cu cei pe care i-aţi păstorit.
Fiţi deci călăuzele noastre către cer! Mijlociți cu rugăciunile voastre pe lângă Dumnezeu, să ne dăruiască iertare, smerenie şi înțelepciune! Voi, cei care trăiţi în cer, rugați-vă, sfinților, ca şi noi, cei ce trăim pe pământ, să le gândim şi să le facem pe cele de sus.
Fiţi alături de noi, Sfinților Trei Ierarhi, în viaţa aceasta şi după moarte… Ca şi noi să ne împărtășim de fericirea cea veșnică. Amin!”.
Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi:
în ziua de 30 ianuarie nu se lucrează pentru că astfel oamenii vor suferi de friguri și pagubă
tot în această zi se dă o lumănare de pomană pentru ca întreaga viața să fie luminată
gospodinele pregătesc colivă cu care merg la Biserică și apoi o împart
grâul care a rămas neîncolțit în toamnă va începe să încolțească în această zi
vremea începe să se schimbe și începe să se facă tot mai cald anunțând primăvara
persoanele care lucrează au parte de lucruri rele și strâmbarea minților
se prăznuiesc sufletele morților care au murit neîmpărtășiți
nu se înstrăinează lucruri din casă
sărbătoarea aduce spor femeilor care vor toarce lâna peste an cu mai multă ușurință.