"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Câteva gânduri legate de Dumnezeu, credință și vindecare de la unii din cei mai de seamă medici pe care îi are tara noastră.

“O somitate în neurochirurgia românească, apreciat în lumea medicală internaţională, acad. prof. dr. Leon Dănăilă este chemat în sala de operaţie. Răspunde prompt ca un soldat la apelul goarnei de pe câmpul de luptă. Până ajunge în sala de dezinfectare nu scoate o vorbă. În birou îmi spunea că se roagă înaintea fiecărei operaţii. Poate acesta este timpul rezervat momentului în care stă la sfat cu Dumnezeu. L-am întrebat dacă are superstiţii şi mi-a replicat simplu: “Superstiţii nu am, credinţă numai”.

Profesorul Ciurea chiar crede în minuni şi în mâna lui Dumnezeu:

PUBLICITATE

“Nu se poate ca în această meserie, și mai ales în neurochirurgie, să nu crezi în Dumnezeu. Nu se poate! Trebuie să te ajute cineva. Sunt atâtea și atâtea semne din partea Divinității, mai ales pentru ortodoxie și pentru noi românii și nu realizăm și nu căutăm să fim mai buni, să fim mai apropiați unii de ceilalți, să ne iubim unii de alții, să credem în Dumnezeu. Doar atunci putem efectua și aceste lucruri dificile care se numesc operațiile de neurochirurgie(…)” (Profesorul Ciurea, şeful Clinicii de neurochirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni”).

“Ca medic, îți dai seama foarte repede că Dumnezeu îngăduie să tratezi și să faci anumite lucruri de folos pentru un pacient. Medicul tratează, Dumnezeu vindecă! Este un principiu despre care mereu le atrag atenția rezidenților, cei aflați în formare ca medici, să nu pice într-o mândrie nesănătoasă și să nu se vadă mai capabili decât sunt(…) Omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. (…) mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercusiunile”. (prof. dr Ştefan Mindea, unul dintre neurochirurgii de top ai Universității Stanford, s-a întors în ţara să aducă experiența acumulată în SUA în calitate de director al secției de Neurochirurgie Minim Invazivă-cerebral şi coloană).

“Eu văd medicina altfel. Obligaţia mea e să prelungesc viaţa tuturor celor care vin spre mine, cât pot. Sigur există deasupra Dumnezeu. Scopul medicinei este să încerce să prelungească măcar cu o zi viaţa aproapelui, dacă se poate cu mai mult e şi mai bine…Inteligenţa trebuie să fie dublată de caracter şi de morală. Dacă nu este aşa, se fac lucruri ce nu sînt onorabile pentru un medic.“ (prof. univ. dr. Teofil Lung, Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj, unul dintre cei mai buni specialişti în chirurgie maxilo-facială din România).

PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]