Să rostim astăzi, 13 octombrie, Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Carp şi Papil şi către cei împreună cu dânşii
Troparul Sfinţilor Mucenici Carp şi Papil, glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1
Glasul al 6-lea
Irmosul
Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cer de la tine Hristoase să se lumineze sufletul meu cel întunecat cu Lumina Dumnezeirii Tale celei fără de început; şi să mi se dea cuvânt ca să laud după vrednicie pe aceşti înţelepţi mucenici.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădându-vă, purtătorilor de chinuri, de toată îndulcirea cea de pe pământ, v-aţi într-armat gândul către Calea cea cerească, întâi prin sihăstrie şi acum prin sânge.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lesne aţi putut, înţelepţilor, a răbda toată supărarea prin Puterea cea Dumnezeiască, prin care, surpând toată puterea vrăjmaşului, aţi căpătat laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind eu învechit mai de demult din sfatul vicleanului şarpe, nesuferind Dumnezeu să mă vadă pierdut, sălăşluindu-Se întru tine, Preacurată, m-a înnoit.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este sfânt precum Tu…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unii ce aţi păzit în adevăr ceea ce este după chipul Ziditorului, nu aţi plecat genunchii la închinăciunile cele împotriva lui Dumnezeu ale neamurilor, ci cu rugăciune nebiruită le-aţi surpat.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Din porunca cea necredincioasă a judecătorului, despuindu-se trupeşte vitejii, s-au îmbrăcat cu Hristos, pentru care, ca pe nişte berbeci de jertfa, legându-se cu lanţuri, îi ducea.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând Stăpânul tuturor nestrămutarea nădejdii voastre în El, aievea, prin îngeri noaptea, vă îndemna, măriţilor, să fiţi îndrăzneţi în chinuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiindu-mi sufletul tare bolnav, Stăpână, pentru mulţimea multelor mele greşeli, tămăduieşte-l cu rugăciunea ta cea fierbinte către Dumnezeu şi-mi vindecă patimile trupului.
Irmosul
Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă, grăind: din cuget curat întru Domnul prăznuind.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aleasă jertfă aţi adus lui Dumnezeu cu credinţa, măriţilor purtători de chinuri, pe lăudatul Agathodor, lepădându-vă de înşelăciunea vrăjmaşului, pentru dragostea lui Hristos.
Stih: Sfinte Mucenice Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu otrava şarpelui înnebunindu-se tiranul şi poruncind să te lege pe tine, Sfinte Mucenice Carp, să-ţi jupoaie coastele şi iarăşi să te ardă cu foc, n-a slăbit tăria ta.
Stih: Sfinte Mucenice Papil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind a vedea Cămara cea de mire a Stăpânului, Sfinte Papil, spânzurat fiind, nu te-ai înspăimântat de a fi jupuit, nici de focul cel ce te îngrozea, nu te-ai sfiit, Dumnezeiescule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Văzând Adam că vine Dumnezeu din pântecele tău, Stăpână, ca din întunericul patimii striga ţie: răpeşte-mă pe mine cu mijlocirea ta din nevoile morţii.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor.
Stih: Sfinte Mucenice Papil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte săgeţi prunceşti ai socotit împroşcările cu pietre ale celor fărădelege, fiind legat, de trei ori, Fericite Papil; că erai îmbrăcat cu podoaba credinţei cea cu adevărat nebiruită.
Stih: Sfinte Mucenice Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-s-a vrăjmaşul ca mort din răbdarea ta, fericite şi din vitejia ta cea tare; că ai fost îmbrăcat cu tărie, de la Dumnezeu arătat, prin care ai biruit îndoit război, Sfinte Carp.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Gurile fiarelor le-aţi încuiat, ca şi Daniel cu arme cele Dumnezeieşti, Sfinţilor Mucenici Carp şi Papil. Şi le-aţi făcut a propovădui cu credinţă, că voi sunteţi mucenici pătimitori.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glăsuit-a mai înainte Isaia, că numai tu, Preacurată, vei naşte pe Fiul lui Dumnezeu, pe Emmanuel, Cel Ce a voit să Se asemene cu noi pentru milostivire şi să ne izbăvească din stricăciune.
Cântarea a 6-a
Irmos: Marea vieţii văzând-o…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-vă cu Duhul şi luminând de la Dânsul răcorire, nebiruiţilor, aruncându-vă în var nestins, nicicum nu v-aţi ars; ci, l-aţi făcut ca nişte pietre.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu apele învăţăturilor ai adăpat sufletele binecredincioşilor, pururea pomenite; şi pentru aceea, te-a arătat pe tine Hristos în lume izvor îndestulat de minuni, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu osârdie strigau ca dintr-ogură purtătorii de lupte: Doamne, nici foamea, nici scârbele, nici goana, nu va putea să ne despartă pe noi, Stăpâne, de dragostea Ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Adam cel dintâi zidit, sfatul femeiesc l-a omorât odinioară; iar acum, încăpând Dumnezeu în pântecele tău, Stăpână, l-a înviat şi iarăşi l-a făcut fiu al Luminii.
Irmosul
Marea vieţii văzând-o, înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…
Ca o vistierie de mult preţ şi izvor ce izvorăşte ape de tămăduiri, a dat Stăpânul moaştele voastre celor de pe pământ; care şterg neputinţele patimilor cele de multe feluri şi dau neîncetat har sufletelor. Pentru aceasta, Sfinţilor Carp şi Papi, cu un glas şi cu dragoste săvârşim Sfântă pomenirea voastră.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Îngerul a făcut cuptorul dătător de rouă cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe tiranul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pironirea picioarelor aţi răbdat, preacinstiţilor mucenici şi aşa, mergând pe cale şi cântând lui Dumnezeu, aţi sfărâmat ca praful boldurile necredinţei şi aţi întărit dreapta credinţă.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luptându-vă, aţi strălucit mai mult decât soarele, mucenicilor vrednici de minune şi aţi alungat toată negura rătăcirii idolilor, dăruind pururea credincioşilor luminarea cunoştinţei de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aprinzându-se mare văpaie, ca să vă aruncaţi într-însa, Preafericita Agathonica, văzând, striga lui Hristos: nu mă lipsi de ceata mucenicilor Tăi, Dumnezeul părinţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Izvor Nedeşertat te avem, Stăpână, Ajutor şi Tare Întărire Curată, Zid şi Acoperământ Bun. Să nu ne lipsim niciodată de sprijinul tău noi, robii tăi.
Cântarea a 8-a
Irmos: Din văpaie cuvioşilor…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând Muceniţa Agathonica că Sfinţii Papil şi Carp au fost daţi focului, a venit către ei dănţuind cu dor înfierbântat; pe care şi Treimea închipuind, ei erau închişi.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luând graiul Stăpânului, înţelepţilor, vă rugaţi pentru cei ce vă ucideau. Pentru aceea şi vouă tăindu-vi-se capetele dimpreună, v-aţi dat duhul în mâinile Domnului.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Pâraiele sângiurilor voastre, prealăudaţilor, ni s-au făcut nouă stropire şi vindecare; că au pierdut rătăcirea idolească şi au propovăduit curat pe Dumnezeul tuturor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Iertătoare, care ai născut pe Mântuitorul Cel Lesne Iertător, vezi necazul şi suspinul poporului tău şi grăbeşte a te ruga Lui, să Se milostivească spre noi.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Din văpaie, rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Apropiindu-vă acum de Lumina Cea Dumnezeiască, luminaţi Biserica cu raze de rugăciuni, gonind din ea cumplita părere cea întunecoasă a necunoştinţei luptătorilor împotriva icoanelor şi întărind-o cu dreapta credinţă cea către Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cetele vrăjmaşilor demoni alungaţi-le şi de supărări feriţi-ne pe noi, fericiţilor; şi mântuiţi cu voia lui Dumnezeu de toată slăbiciunea şi boala pe cei ce aleargă la Biserica voastră, Sfinţilor Mucenici Carp şi Papil.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Curgerea lacrimilor mele nu o lepădaţi, o, însoţire de sfinţi pătimitori! Şi ca unii ce aveţi acum îndrăzneală către Stăpânul Hristos, rugaţi-vă Lui să mă scoată de la întuneric şi să mă învrednicească de Lumina Cea Neînserată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cântare aduc ţie cu dragoste, Stăpână, din spurcatele mele buze eu, ticălosul şi mă rog: izbăveşte-mă din noroiul faptelor mele şi pe toţi cei ce cu credinţă te laudă pe tine, învredniceşte-i de starea cea de-a dreapta Fiului tău.
Irmosul
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor, Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Dumnezeieştii credinţe…
Fiind într-armaţi cu armele credinţei, aţi stricat rânduielile celor fără de Dumnezeu, purtătorilor de chinuri, prealăudaţi; şi aţi luat cununa nestricăciunii, săvârşind calea muceniciei, Sfinţilor Carp şi Papil. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Dumnezeieştii credinţe…
Făcutu-te-ai Cort Dumnezeiesc al Cuvântului, Una Preacurată Maică Fecioară, întrecând pe îngeri cu curăţia. Deci şi pe mine, cel ce m-am făcut mai întinat decât toţi cu greşelile trupului, curăţeşte-mă prin rugăciunile tale, cu Apele cele Dumnezeieşti, Preacinstită, dându-mi mila ta cea mare.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Dumnezeieştii credinţe…
Mieluşeaua Cuvântului cea Neîntinată, Fecioara Maica cea Nestricată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrăslit dintr-Însa fără dureri, tânguindu-se, ca o Maică striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om de patimile cele necinstite!