"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

În această zi, este prăznuit Sfântul Mucenic Ierotei, primul episcop al Atenei. Rosteşte, azi, o scurtă rugăciune făcătoare de minuni, către acest Sfânt, pentru bunăstare şi pentru bună înţelegere în familie.

Sfântul Mucenic Ierotei a primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel, care l-a botezat și l-a așezat episcop în Atena. A fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul. Sfântul Ierotei a fost primul episcop al Atenei. A participat la înmormântarea Maicii Domnului, unde a făcut început cântărilor, şi la prohodirea Maicii Domnului. A trecut la cele veșnice pe 4 octombrie.

Rugaciune:

PUBLICITATE

Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, că un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Amin.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]