"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Calendar ortodox 29 octombrie. Sfânta Muceniță Anastasia a trăit în perioada domniei împăraților păgâni Deciu, mai exact între anii 249-253, dar și a lui Valerian, între anii 253-260. Din nefericire, aceasta a rămas fără părinți la o vârstă foarte fragedă, mai exact la trei ani. Prin urmare, Sfânta Muceniță Anastasia a fost crescută de către stareța unei mănăstiri, pe nume Sofia. care era situată lângă Roma.

Aceasta a devenit cunoscută printre creștini și păgâni, datorită frumuseții sale duhovnicești și trupești.

Odată ce frumusețea sa, s-a făcut remarcată și în ochii guvernatorul păgân, pe nume Probus, acesta a trimis soldați la mănăstirea unde se afla aceasta, pentru a o aduce la el.

PUBLICITATE

Odată ce acest lucru s-a întâmplat, Sfânta Muceniță Anastasia și-a declarat credința în Hristos, vreme în care guvernatorul dorea să o ia de soție, însă odată ce a auzit toate acestea, a recurs la amenințări. În ciuda amenințărilor primite, Sfânta Muceniță Anastasia i-a spus: „Gata sunt să mor pentru Dumnezeul meu nu doar o dată, ci și de sute de ori, de este cu putință.”

Ca urmare a acestor vorbe, Sfânta Muceniță Anastasia a fost supusă la nenumărate chinuri, pentru ca ulterior să fie omorâtă prin decapitare. În prezent, gambele, talpa stângă și mâna dreaptă a moaștelor Sfintei Mucenițe Anastasia, se află la Mănăstirea Grigoriu.

Rugăciune către Sfânta Muceniță Anastasia Romana – 29 octombrie

Mare Muceniţă a lui Hristos Anastasia, care ai suferit pentru credinţa dreptslăvitoare, învaţă-ne pe noi, cei ce suntem întunecaţi şi fără cunoştinţă, a mărturisi pe Dumnezeu şi a sta neclintit în credinţă.

PUBLICITATE

Tu, care ai suferit dezbrăcarea trupului asemenea lui Hristos, îmbracă-ne în haina pocăinţei celei adevărate.

Focul cel iute şi arzător în care ai fost pusă să stingă văpaia patimilor noastre celor necurate de care suntem cuprinşi.

Roata cea îngrozitoare pe care ai fost legată şi zdrobită la oase să vindece sufletele noastre cele ruinate de păcate.

PUBLICITATE

Sânii tăi care au fost tăiaţi fără milă de păgâni, cu briciul otrăvit, să întinerească sufletele noastre îmbătrânite şi gârbovite de mulţimea fărădelegilor.

Capul tău cel preacinstit care cu sabia a fost tăiat să înalţe capetele noastre către Dumnezeu, căci spre patimi rele sunt aplecate.

Mijloceşte pentru a ajunge şi noi în Împărăţia luminii celei neapropiate a Sfintei Treimi acum şi în veci. Amin.

PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]