"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Ioan Valahul este unul dintre sfinții importanți pomeniți de creștinii ortodocși. Acesta este cinstit în fiecare an în data de 12 mai, oameni închinând o rugăciune importantă în cinstea celui care a luptat pentru credința în Mântuitorul.

Născut în Țara Românească, în vremea domnitorului Matei Basarab, Sfântul Mucenic a fost prins de către turci și dus în Istanbul, pe când avea 15 ani. Fiind cumpărat de un păgân, acela pusese gând rău asupra lui, ispitindu-l spre desfrânare, dar cum Sfântul Ioan a refuzat, a vrut să îl silească. Atunci sfântul, rugându-se, a prins prilej și l-a ucis pe păgân. Pentru aceasta a fost prins și purtat în lanțuri pe drumul Țarigradului, ca să-l înfățișeze vizirului spre judecată.

Văzându-i frumusețea, văduva păgânului tocmai ucis a cerut să îi fie dat ei, pentru a-i ține locul bărbatului său. Vreme de doi ani și jumătate l-a ispitit pe Sfântul Ioan să desfrâneze cu ea, dar acesta se ținea curat și credincios în fața Domnului. Plină de furie, femeia l-a dat pe sfânt în mâinile eparhului și, după multe torturi, Sfântul Ioan Valahul a fost spânzurat, potrivit doxologia.ro

PUBLICITATE

Rugăciune către Sfântul Ioan Valahul Noul Mucenic, pentru a-ți găsi calea în viață

”Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelepciune şi minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta, şi să nu lase neamul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără capăt al neştiinţei de cele înalte şi al păcatului.

Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bine-plăcuţi Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.

Însuţi, dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui.

Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire. Ca pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toate zilele vieţii noastre binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!”

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]