"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Învierea Domnului este însă un eveniment unic și cu însemnătate universală, fiind „începătură”, adică început, pentru învierea tuturor celor adormiți (I Corinteni 15, 20). Prin El moartea își arată neputința și limitările: nu este nici veșnică și nici de neînvins. Fiindcă Dumnezeu, Viața însăși și Dătătorul de viață, este deasupra morții.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. (Ioan 1, 18-28)

Continuarea textului Evangheliei de la Sfânta Liturghie a Învierii se citește în cea de-a doua zi a Sfintelor Paști. La fel ca și în cazul aceleia, cu totul ieșit din comun este faptul că nu se vorbește nicidecum de Înviere, ci de cunoașterea lui Dumnezeu exclusiv prin intermediul Fiului întrupat, despre mărturia lui Ioan referitoare la sine însuși, iar apoi despre mărturia aceluiași cu referire la Cel ce vine după el, anume Hristosul sau Mesia Cel așteptat de iudei.

PUBLICITATE

În cazul primei zile de Paști, mesajul Învierii este vizibil la slujba introductivă a Sfintei Liturghii, numită Canonul Învierii. Această ceremonie începe în afara bisericii, după ce preotul a împărțit lumină credincioșilor, dar înainte de a se cânta pentru prima oară „Hristos a înviat!”. Atunci se citește despre Învierea Domnului, potrivit mărturiei Evanghelistului Matei (28, 1-15). În cazul celei de-a doua zile a Paștilor, mesajul Învierii se citește la slujba numită tradițional „A doua Înviere” și săvârșită duminica la prânz. Dar în realitate această slujbă e vecernia zilei de luni, când se citește tradițional, în mai multe limbi, despre Înviere potrivit lui Ioan (20, 19-25), mai precis despre venirea Domnului Iisus înviat la ucenicii Săi, prin ușile încuiate. Astfel nu se pierde din vedere citirea biblică asociată cu sărbătoarea. Dar, așa cum icoana Învierii în tradiția ortodoxă nu Îl prezintă pe Iisus ieșind triumfător din mormânt, ci pe Domnul înconjurat de o aură de lumină, spărgând porțile iadului și scoțând pe Adam, Eva și drepții din vechime din întunericul cel veșnic, tot la fel Evanghelia nu se referă la Înviere în mod direct, ci la efectul acesteia: „Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui” este Cel care ni-l face cunoscut pe Dumnezeu, pe Care „nimeni nu L-a văzut vreodată”.

În Vechiul Testament, la un moment dat Moise Îi cere lui Dumnezeu să Îl vadă. Dar Domnul îl ascunde într-o scobitură de stâncă, așa încât profetul Îi vede numai spatele (Ieșire 33, 13-23). Evreii aveau credința că oricine vede fața lui Dumnezeu, sau atinge vreun lucru sacru, în care locuiește slava lui Dumnezeu, va muri. Dar Domnul Hristos le-a spus în dese rânduri ucenicilor că prin El li Se face cunoscut Tatăl. Ne putem aminti de cererea lui Filip către Iisus de a i-l arăta pe Tatăl, la care Mântuitorul răspunde: „de atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14,9). De aici și din multe alte locuri ale celei de-a patra Evanghelii se dezvăluie calitatea Fiului de Mijlocitor către Tatăl cel ceresc. Astfel, primul verset al Evangheliei din Lunea Paștilor întregește prologul ioaneic citit în noaptea pascală, când ni se vestește că „La început a fost Cuvântul”, care S-a întrupat în istorie pentru noi, în persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu și Om, iar „Cuvântul era la Dumnezeu”.

Celelalte versete ale acestei Evanghelii din a doua zi a Paștilor relatează despre începutul activității misionare a lui Ioan Botezătorul, la rândul său un mijlocitor, anume între noi și Mesia cel ce va să vină. El se autodefinește, la întrebarea trimișilor de la templu, prin negații: nu e nici Ilie, nici proorocul, nici Mesia, ci pregătitorul căii lui Mesia, îndeplinind o profeție a lui Isaia (40,3). În continuare, Înaintemergătorul Domnului își explică activitatea sa, întrebat fiind cu ce putere se erijează el ca propovăduitor al pocăinței, deși nu este membru al tagmei preoților. Și, deși ar fi putut să spună că este fiul lui Zaharia preotul, iar de aceea este de drept omenesc preot și poate învăța poporul, el nu face așa ceva. El se dezvăluie ca mergătorul-înainte al lui Hristos, dar printr-o profundă smerenie, într-o modalitate cu totul neașteptată. El botează numai cu apă. Dar vestește pe Mesia Cel deja venit, dar deocamdată rămas anonim, venit „întru ale Sale”, dar necunoscut de lume și de ai Săi, după cum s-a citit în Evanghelia din ziua întâia a Paștilor (Ioan 1, 10-11). Ioan spune despre Mesia că va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, așa cum consemnează Evangheliștii Matei (3,11) și Luca (3, 16). Aceasta ne arată că noi suntem azi, ca și creștini, numai vizibil botezați cu apă, dar în realitate primim ceva mult mai mare și mai puternic decât botezul ioaneic: anume mântuirea și nu doar pocăința. În continuare, în același duh de smerenie, marele Ioan mai spune despre sine însuși că nu e vrednic nici să Îi dezlege cureaua încălțămintei Celui ce va să vină. Astfel arată indirect că Hristos nu este doar un om mai mare decât alții și un prooroc mai mare decât toți proorocii, ba chiar ceva mai mult, deși încă evită să spună despre El că este Fiul lui Dumnezeu.

PUBLICITATE

Evangheliile din primele două zile de Paști sunt, am putea spune, revelații de cu totul alt nivel despre Domnul Iisus Hristos. Învierea Sa capătă o adevărată valoare tocmai prin descoperirea din prologul Evangheliei după Ioan, anume aceea că Iisus Cel înviat este Unul și același cu Fiul lui Dumnezeu, sau Cuvântul prin care Dumnezeu a făcut lumea. Învierea Sa este astfel nu o înviere ca oricare alta. Fiul femeii din Sarepta Sidonului (3 Regi 17,22), fiul șunamitencei (4 Regi 4,35), fiica lui Iair (Marcu 5,41), fiul văduvei din cetatea Nain (Luca 7) precum și Lazăr (Ioan 11,43) au fost înviați dar mai apoi au murit totuși. Învierea Domnului este însă un eveniment unic și cu însemnătate universală, fiind „începătură”, adică început, pentru învierea tuturor celor adormiți (1 Cor. 15, 20). Prin El moartea își arată neputința și limitările: nu este nici veșnică și nici de neînvins. Fiindcă Dumnezeu, Viața însăși și Dătătorul de viață, este deasupra morții.

Sursa: doxologia

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]