Decât să pierdem timpul cu fel de fel de „potlogării”, cu „bisericuțe” la colț de stradă, prin fața blocurilor, pe lângă porțile și gardurile caselor; nu mai spun prin televiziuni, cu invitați „de marcă”, ori stând pironiți în fața televizorului, calculatorului, telefonului…, de la mic la mare, ce ziceți de un program „reconfortant” de rugăciune și de întoarcere spre sine?
Nu de alta, dar din moment ce ne afișăm toată ziua ca niște creștini „adevărați”, dar care imediat ce aud de războiul duhovnicesc, de asceză, de paza minții, de curățirea inimii, de rugăciunea de toată vremea, de renunțarea la sine și la plăcerile care ne fac rău, dau bir cu fugiții prin malluri ori se fac că nu aud, atunci despre ce să vorbim?
Despre lucrurile facile, care nu implică efort și care ne trezesc sentimente imediate, dar care se destramă la fel de repede precum au venit?
În contextul acestei pandemii, este clar că ortodocșii „comozi” vor încuraja relaționarea on-line cu Dumnezeu și cu părintele duhovnicesc.
Dacă vă aduceți aminte, cu ceva vreme în urmă, adică cu mult timp înainte de pandemie, se vorbea despre o așa-zisă spovedanie la distanță!
Și mai știm că, pentru a dobândi Duhul Sfânt e nevoie de căutare, de un dor aprins, de o „neliniște” interioară, care implică voința întreagă, purcederea pe cale prin efort personal, nu ipostaza creștinului așezat comod în fața laptopului, prin care primește „gratuit” soluții salutare.
Internetul poate fi o modalitate de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu în întreaga lume, așa cum spunea și Părintele Efrem Vatopedinul, dar, în mod sigur, mântuirea sufletului implică punerea în lucrare a învățăturii lui Hristos, pe viu, nu digital ori în mod fictiv.
De ce nu se schimbă omul în interior? Iată o întrebare!
Pentru că omul reduce creștinismul la câteva porunci, pe care se străduiește să le păzească ca pe niște „legi” impuse din exterior, indiferent de inimă, de motivație, de calitatea trăirii cu care le asumă, măcar ca o minimă jertfă sinceră adusă înaintea lui Dumnezeu, și mai ales ca o relație personală între el și Dumnezeu.
Ortodoxia nu este doar ceea ce percepem noi la suprafață, ceea ce citim, vedem ori auzim, e un adânc de taină, o împărtășire vie de Dumnezeu, în care pulsează Duhul Sfânt și mărturia de trăire întru Hristos Dumnezeu a atâtor Sfinți și Părinți duhovnicești.
E o relație personală, de la Părinte duhovnicesc la fiu duhovnicesc, o tradiție care se transmite ca moștenire, prin binecuvântare, pe care nu o dobândești „punându-te cu burta pe carte” sau stând ore în șir în fața calculatorului și a televizorului.
Pentru că Ortodoxia nu e o învățătură abstractă, pe care ai comandat-o și pe care o iei apoi „la pachet”, cu care te duci acasă și devii automat înduhovnicit și sfânt.
Înainte de toate, Ortodoxia e un „filon” nesfârșit de trăire întru Duhul Sfânt, și abia apoi urmează cuvintele noastre neputincioase, prin care încercăm să exprimăm, mai mult mental, această trăire vie, din cele auzite ori citite, foarte puțin însă „pipăite” cu propria inimă.
Vă spun sincer, e atât de frumos să cauți răspunsuri într-un mod tihnit, așezat la taifas cu tine însuți și cu un prieten de suflet… Abia atunci comunicăm și descoperim bucuria comuniunii, care începe de la inimă, adică suflet către suflet…
Frumusețea Ortodoxiei e Taina, nu informațiile care dau de-a valma peste noi! Am și eu o întrebare: câți se mai roagă ori mai citesc un cuvânt ziditor de suflet, în această avalanșă informațională de pe net…, și nu numai?
Vreau să spun, câți mai caută personal învățăturile de folos, să le descopere singuri, să se bucure de acel cuvânt mântuitor, revelat de Dumnezeu doar pentru el?
Pentru că, până și ce e bun, dacă e prea mult, inclusiv on-line, s-ar putea să erodeze în timp dorul de trăire, de bucurie…, sentimentul că ești viu…
Ce înseamnă să fii viu, dincolo de toate teoriile vehiculate și de obiceiurile noastre lumești?
Înseamnă să vezi și să trăiești că cele șapte laude ale Bisericii, împreună cu rugăciunile personale, sunt legate direct de Viața lui Hristos Dumnezeu printr-un „cordon duhovnicesc”, prin care sufletele noastre sunt hrănite direct și neîncetat de harul Sf. Duh.
Cum?
Dimineața, imediat ce te-ai trezit, să stai înaintea lui Dumnezeu, care ne vede! Să-ți aduci aminte de patimile Domnului nostru Iisus Hristos îndurate de la miezul nopţii până la ziuă. În acest moment, Mântuitorul Iisus a primit de la Pilat hotărârea de osândă.
Să te aduni înlăuntru, încă înainte de a te da jos din pat, să cobori mintea în inimă şi să rosteşti rugăciunea inimii, încălzind sufletul cu o simţire faţă de Dumnezeu.
Apoi, după ce ți-ai spălat fața, să dai slavă bunului Dumnezeu întors spre răsărit, pentru că Domnul te-a luminat, a alungat noaptea şi a adus o nouă zi în viața ta și a familiei tale.
Să dai mulţumire pentru trecerea în pace a nopţii, și să te rogi pentru trăirea cu folos şi cu cuviinţă a zilei care începe.
Să te străduiești să simți prezenţa lui Dumnezeu şi să-ți aduci aminte de păcatele tale…, și așa să petreci toată ziua, având pe Dumnezeu neîncetat înaintea ochilor tăi.
Și să nu uiți că la ceasul al III-lea (ora 9), Hristos a fost judecat de guvernatorul Pilat; că la ceasul al VI-lea (ora 12), Mântuitorul Iisus a fost răstignit, iar la ceasul al IX-lea (ora 15), Domnul Iisus și-a dat duhul pentru noi și toate s-au cutremurat.
Iar la vremea vecerniei (ora 18), adu-ţi aminte de răstignirea şi de punerea în mormânt a Domnului şi de pogorârea Lui la iad.
Adu-ţi aminte de moarte („noaptea vieţii”) închipuită de întunericul nopţii, motiv pentru care ne rugăm lui Hristos să o întâmpinăm pregătiţi şi fără teamă, mergând spre înviere.
Roagă-te, mulţumind pentru că ni s-a dat noaptea spre odihnă de ostenelile zilei şi pentru că am ajuns cu bine la apusul soarelui, adăugând încă o zi la vârsta noastră.
Roagă-te, pentru trecerea în pace a nopţii, pentru odihnă netulburată, ocrotirea somnului de primejdii, năluciri, de ispitele păcatelor, de visele necuviincioase…
Și când te-ai pus în pat (cu siguranță vei avea răgazul să o faci!), cercetează starea inimii, dacă ai împlinit voia lui Dumnezeu.
Să-ți vezi păcatele, simţirile, dorinţele şi mişcările pătimaşe de peste zi, și să adormi din rugăciune sau din cugetare sfântă.
Iar cel care are râvna iubirii, de bună seamă că se va trezi în miez de noapte, ca să-L slăvească pe Dumnezeu pentru judecățile Lui drepte.
Ca să dea slavă lui Dumnezeu împreună cu îngerii din ceruri.
Ca o aducere aminte de începutul patimilor Domnului (prinderea în grădina Ghetsimani, aducerea la judecată), dar şi de Înviere şi de Judecata de Apoi.
Ca o așteptare plină de nădejde a Domnului Iisus Hristos, care va veni a doua oară în timpul nopţii (Parusia), și care ne va afla ori priveghind, purtând gândul morţii şi cugetul pocăinţei cu lacrimi, ori „dormind pe căpătâi”, fără nici o grijă…
Preot Sorin Lungu