"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Cea mai puternică rugăciune de seară. Are efect imediat dacă o rostești înainte de culcare

Iar rugăciunea de seară aduce alinare și liniște oricărui creștin credincios dacă este spusă cu convingere și cu gândul numai la izbăvirea de cel rău, sub orice formă a sa.

Iată mai jos cea mai puternică rugăciune de seară, cu efect imediat dacă o rostești înainte de culcare, care să te apropie de Dumnezeu și de o liniște sufletească necesară unui somn odihnitor pentru înfruntările de a doua zi.

Se numește „Rugăciunea de seară în 4 trepte”.

1. „Doamne, îţi mulţumesc şi te binecuvântez pentru că astăzi…” şi spui ce motive ai să-i mulţumești şi să-l binecuvântezi pe Dumnezeu pentru ziua respectivă, încheind cu „Amin!”.
2. „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…” şi îi spui pe cei pe care îi ai a-i ierta pentru ziua respectivă, care ți-au greşit ție și familiei tale în ziua respectivă, încheind cu „Amin!”.
3. „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” și spui ce crezi că ai greșit cu fapta sau cu gândul și de-abia după aceea zici așa: „Și pentru astea iartă-mă, Doamne, pe mine așa cum și eu iert greșiților mei pentru că aşa ne înveți Tu, Doamne Dumnezeul nostru, în rugăciunea de căpătâi «Tatăl nostru». Amin!”.
4. „Doamne ajută-mă, că mâine vreau să…”, şi aici, la ultima treaptă spre iertarea lui Dumnezeu, spui ce dorinţe noi ai pentru ziua ce urmează.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.