"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat măsurile care vor fi pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași, în plin val 4 al pandemiei de COVID-19. Racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva va fi scoasă vineri din Catedrala Mitropolitană din Iaşi în cadrul unei procesiuni şi va fi depusă în curtea lăcaşului de cult, unde va râmâne timp de o sâptămână.

Mitropolia a anunțat miercuri regulile pentru cei care vor lua parte la pelerinaj:

– pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, încă de vineri, 8 octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Alături de racla cu sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei va fi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel a cărui canonizare a fost proclamată în 2018. Fiecare închinător va primi câte o iconiță purtând chipurile celor doi sfinți și publicația „Ghidul pelerinului”, realizată în colaborare cu Primăria Municipiului Iași.

– va exista un culoar unic de acces către sfintele moaște, pe unde va putea intra câte o persoană, la distanță una de cealaltă. După ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaște, printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Credincioșii vor purta mască protectoare, iar cei care nu au una vor primi de la voluntari.

– de-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.

– cei care doresc să se închine în Catedrala Mitropolitană o pot face tot pe un culoar unic de intrare, cu ieșire separată, pe care poate intra câte o persoană, astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice. Este un flux continuu doar pe acest culoar; credincioșii nu se pot opri să stea în Catedrală.

– slujbele obișnuite din aceste zile se desfășoară nu în Catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.

– în curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua, de asemenea, măsuri pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.

– în data de 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.