Evanghelia nu este dată sector căsătoriţi, sector necăsătoriţi, sector monahi! Este identică, este una pentru toţi. Iar prima fericire spune: Fericiţi cei săraci cu duhul! Adică acei ce se golesc de duhul lor şi se umplu de Duhul lui Dumnezeu.
Asta înseamnă viaţa duhovnicească, până la urmă: să te deşerţi de tine, ca să te umpli de Dumnezeu. Când te deşerţi de tine şi te umpli de Dumnezeu nici nu mai contează cum eşti: căsătorit, necăsătorit, călugăr… Pentru că Îl ai pe Dumnezeu, şi când Îl ai pe Dumnezeu ai tot ce înseamnă lumea întreaga!
Uitaţi ce drame trăim! Ne punem noaptea la culcare: Oare nu era mai bine dacă eram cu…? Şi zice: Părinte, am insomnii! Nu are insomnii, are gânduri. Gândurile îl duc la deznădejde, şi deznădejdea e păcat împotriva Duhului Sfânt. De ce? Pentru că te îndepărtează de sensurile vieţii tale reale.
Provocările străzii de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ed. Agnos, Sibiu, 2006