Broccoli este o ‘’super-legumă’’, grație conținutului său bogat în substanțe anticancerigene, cu rol preventiv și curativ pentru bolile cardio-vasculare și cataractă. Broccoli conține importante cantități de săruri minerale, fier, fosfor, calciu și potasiu, ca și vitaminele A și C, cu efect antioxidant.
Conține, de asemenea, o cantitate de calciu egală cu aceea dintr-o ceașcă de lapte, având însă un număr redus de calorii (45 calorii la 150 ml). Broccoli este o bună sursă de fibre celulozice care asigură tranzitul bolului alimentar.
Chifteluțe cu broccoli Ingrediente ½ ceașcă cu migdale crude 1 căpățână de broccoli ½ ceașcă parmezan ras 2 căței de usturoi 1 ou sare și piper, după gust ulei de măsline Modul de preparare Se preȋncălzeşte cuptorul. Se adaugă migdalele în robotul de bucătărie și se mărunțesc groscior. Este important ca migdalele să nu fie măcinate prea fin. Se transferă într-un bol. Se umple o tigaie mare cu apă, se adaugă un vârf de cuțit de sare și se aduce la punctul de fierbere, la foc mare. Între timp, se taie buchețelele de broccoli.
Când apa fierbe, se adaugă broccoli, care se lasă să fiarbă aproximativ 5 minute. După fierbere, broccoli se scufundă imediat în apă rece ca gheață (opțional). Astfel el își păstrează structura și culoarea. Broccoli nu se fierbe mai mult de 5-7 minute! Se adaugă bucățile de broccoli în robotul de bucătărie și se mărunțesc.
Peste migdalele pisate se adaugă broccoli, parmezanul și usturoiul pisat fin. Se condimentează cu sare și piper, după gust, iar la final se adaugă în compoziție oul bine bătut. Se amestecă bine toate ingredientele, iar din compoziția rezultată se formează biluțe (aproximativ 12 biluțe) care se pun într-o formă specială (se poate folosi și cea de brioșe) sau într-o tavă, unse în prealabil cu ulei de măsline. Se introduc în cuptorul încins și se lasă să se coacă pentru aproximativ 20 de minute, până când chifteluțele devin ușor aurii.
Chifteluțele cu broccoli și parmezan sunt sățioase și gustoase și scot din anonimat orice meniu. Pot fi servite ca atare, ca gustare rece, cu salate, în sandviș, burger, cu diverse sosuri.
Sursa: topremediinaturiste