De când lumea, oamenii speră să găsească cele mai ușoare căi de îmbogățire. Unii se roagă și așteaptă să le cadă pur și simplu bani din cer, alții caută scurtături, de multe ori ilegale și mai sunt și cei care speră să aibă cât mai mulți bani muncind din zori și până în seară.
E adevărat că odată cu avântul tehnologiei au apărut și alte metode de a te îmbogăți și ne referim aici la criptomonede. Dar, să recunoaștem, nici aceasta nu este o cale atât de ușoară pe cât am putea spera.
Cercetătorii scoțieni au făcut însă o descoperire remarcabilă: arderea lumânărilor ne-ar putea îmbogăți. Ca și în cazul criptomonedelor însă este nevoie de multă răbdare. Poate prea multă!
Potrivit unui studiu publicat în revista „Chemical Communications”, cheia e în particulele produse de lumânări. Cercetătorii de la Universitatea St. Andrews afirmă că în fiecare secundă în care o lumânare arde, aceasta produce aproximativ 1,5 milioane de nano-diamante.
Cercetarea a fost coordonată de profesorul Wuzong Zhou,. Acesta reuşit să colecteze particule din flacăra unei lumânări şi a identificat în acestea diamante.
„Din nefericire, particulele de diamante sunt distruse în procesul de ardere şi transformate în dioxid de carbon. Cercetarea mea arată că este posibil să vedem diamante în flăcările lumânărilor, dar ne determină şi să ne gândim dacă nu cumva există o metodă ca diamantele să fie fabricate”, a spus cercetătorul.
Sursa: antena3