Mamaliga este adesea servita alaturi de sarmale ori cu branza si smantana. Insa aceasta poate fi folosita si in preparate mai deosebite, cu care iti poti surprinde familia.
V-am vorbit despre calitatile nutritionale, precum si despre beneficiile pentru sanatate pe care mamaliga le are, insa de aceasta data vin cu cateva retete inedite pe baza de mamaliga.
Reteta de ciuperci trase la tigaie, cu ou posat, pe pat de mamaliga
Ingrediente pentru 2 portii:
• 2 cani de ciuperci, taiate felii
• 1 ceapa verde, tocata marunt
• ulei de masline
• 1 lingurita de cimbru uscat
• 2-3 cani de frunze de spanac, tocate si ele
• ¾ cana de malai pentru mamaliga (cel care se prepara in 3 minute)
• 2 cani de apa
• 2 oua
• apa
• sare si piper
• coaja de lamaie si patrunjel pentru decor
Mod de preparare:
Preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius.
Incinge ulei de masline intr-o tigaie antiaderenta, cu maner metalic, apoi caleste ceapa verde timp de 2 minute. Adauga si ciupercile, amesteca bine si incorporeaza si cimbrul uscat. Dupa 10 minute, poti opri focul si poti asezona cu sare si piper, dupa gust. Introdu apoi tigaia la cuptor si lasa ciupercile sa se rumeneasca.
Intre timp, pune doua recipiente cu apa la fiert, unul pentru mamaliga, iar celalalt pentru ouale posate. In recipientul pentru mamaliga pune un praf de sare, iar cand apa fierbe, adauga frunzele de spanac maruntite, dar si malaiul, amestecand viguros. Lasa apoi focul la minimum si amesteca in mod regulat. Completeaza cu apa daca este necesar. Mamaliga este gata cand se dezlipeste de mariginile recipientului in care este gatita. La final, poti adauga putin ulei de masline sau chiar unt pentru a o face mai cremoasa.
Pentru ouale posate, lasa focul la minimum cand apa clocoteste. Sparge apoi coaja oualor si lasa-le sa cada usor in apa. In 3 minute, poate 3 minute si jumatate, ouale ar trebui sa fie gatite, verifica-le si scoate-le apoi cu o lingura din lemn.
La final, asaza mamaliga in doua boluri, scoate ciupercile de la cuptor si imparte-le in doua, apoi asaza-le pe patul de mamaliga si completeaza cu cate un ou posat in fiecare bol.
Reteta de pulpe de pui servite cu mamaliga cu parmezan
Ingrediente pentru 4 portii:
• 4 pulpe de pui
• 2 linguri de ulei de masline extravirgin
• 1 ceapa maruntita
• 2 catei de usturoi maruntiti
• 1 cana de malai (care se prepara instant)
• ½ cana de parmezan ras
• 1 lamaie taiata in felii groase
• sare si piper dupa gust
• 1 bulb de fenicul, maruntit
• 4 cani de supa de pui
• 120 g de rucola
• 4 linguri de unt nesarat
Mod de preparare:
Preincalzeste cuptorul la 200 de grade Celsius. Asezoneaza pulpele de pui cu sare si piper, apoi incinge uleiul de masline intr-o tigaie si asaza pulpele de pui (de preferat ar fi cu partea cu piele in jos). Gatestele pe ambele parti timp de 4 minute, apoi muta-le intr-o tava si baga-le la cuptor. Dupa 30-35 minute, pulpele ar trebui sa fie gata. Scoate-le pe un tocator din lemn si acopera-le cu folie din aluminiu.
Pentru a prepara mamaliga, caleste ceapa si feniculul intr-o craticioara, 5 minute. Adauga usturoiul, mai gateste 1 minut, apoi completeaza cu supa de pui si lasa la fiert. Dupa ce supa de pui fierbe, pune malaiul amestecand constant si mai lasa sa fiarba pana cand mamaliga este gata.
Opreste focul la mamaliga si incorporeaza rucola, parmezanul si untul. Asezoneaza cu sare si piper.
La final, asaza pulpele peste mamaliga si decoreaza cu feliile de lamaie.
Reteta de mamaliga cu legume
Ingrediente pentru 6 portii:
• 3 linguri de ulei de masline extravirgin
• 225 g de ciuperci taiate felii
• 1 ½ cana de ceapa maruntita
• 1 ¾ lingurita de sare
• 1 lingurita de boia de ardei
• 1 lingurita de chimion
• ½ lingurita de piper rosu pisat
• 1/8 lingurita de scortisoara
• un praf de piper negru
• 4 catei de usturoi maruntiti
• 1 lingura de otet balsamic
• 1 ¾ cana de naut fiert
• 4 dovlecei tocati marunt
• 1 vanata tocata marunt
• ½ cana de rosii deshidratate maruntite
• ¼ cana de busuioc maruntit
• 3 cani de apa
• 2 cani de lapte de cocos
• 1 lingurita de turmeric
• 1 ¼ cana de malai
Mod de preparare:
Incinge 2 linguri de ulei de masline intr-o tigaie. Adauga ciupercile, ceapa si ½ lingurita de sare. Caramelizeaza ceapa, apoi incorporeaza boiaua, chimionul, piperul rosu, coriandrul, scortisoara, piperul negru si usturoiul si gateste in jur de 2 minute.
Adauga peste legume otetul balsamic, dar si nautul si ¾ cana de apa, alaturi de rosiile deshidratate, dovlecel, vanata si amesteca bine. Lasa focul mic, acopera tigaia cu un capac si fierbe in jur de 20-30 minute. Asezoneaza cu sare si piper dupa gust. La final, pune busuiocul proaspat deasupra.
Intr-o cratita, prepara mamaliga punand 3 cani de apa, laptele de cocos, 1 lingura de ulei de masline, turmericul si 1 ¼ lingurita de sare. Dupa ce incepe sa fiarba, lasa focul mic si pune malaiul amestecand incontinuu. Dupa 15-18 minute, mamaliga va fi gata – asta daca nu folosesti malai instant.
Asaza mamaliga in farfurie, iar deasupra pune legumele trase la tigaie. Poti decora farfuria cu busuioc proaspat.
Pofta buna!
Sursa: doc