Pe prispa insorita a unei casute, pierduta sub potopul de flori de glicina, sedea o tanara mama, la masuta de lucru. Impletea de zor un sal pentru fetita care se juca alaturi de ea cu papusile.
BĂNCILE NU VREA SĂ ȘTIEȚI ACESTA!
De la o vreme, fetita se uita din ce in ce mai atenta la mainile mamei sale. Ochisorii albastri, care cuprindeau cu dragoste intreaga faptura a frumoasei mame, s-au umplut de nedumerire si, nemaiputand rabda, fetita a izbucnit:
-Mama draga, ce urate sunt mainile tale!
Lasand lucrul deoparte, si privind inlacrimata chipul dragalas al fetitei, mama cuprinde capsorul balai cu amandoua mainile si, sarutandu-si copila, ii spune:
-Da, copila mea, intr-adevar, sunt foarte urate mainile mele.
Ceva mai la o parte — martor tacut la aceasta intamplare, tatal isi citea ziarul. A lasat sa treaca vreo cateva clipe, in timp ce fetita isi reluase jocul, apoi chemand-o au plecat impreuna in gradina.S-au oprit pe marginea unei brazde, la umbra imbietoare a pomilor infloriti, scrie altarulcredintei.md.
-Tie iti plac povestile, Marioara?, a intrebat-o el.
-Atat de mult ca nu m-as mai satura ascultand, a raspuns fetita.
-Atunci, asculta, ca-ti voi spune chiar acum una:
O mamica tanara si frumoasa, cu maini albe de domnita, avea un singur copil, o fetita, pe care o iubea ca pe ochii din cap. Parintii copilei nu erau bogati si de aceea nu puteau tine nici macar o servitoare.