"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

1 + 10 =

fourteen − 10 =

Ești genul de persoană care găsește tot felul de scuze atunci când vine vorba de mișcare? Dacă da, înseamnă că nu ai folosit metodele potrivite de stimulare. Iată ce trebuie să faci:

loading...

Găsește-ți tipul de exerciții preferate

Cine spune că trebuie să urmezi un tipar anume când vine vorba de mișcare? Dacă ești genul de persoană care nu agrează exercițiile în sală și pe care mișcările repetitive o plictisesc, încearcă să identifici un tip de sport la care să mergi de drag! Ia-le pe toate la rând, iar la final trage o linie și vezi care îți place cel mai mult.

Nu încerca să faci exerciții peste nivelul tău de pregătire

Începătorii sunt cei care se dau cel mai ușor bătuți atunci când vine vorba de mișcare, iar principala cauză o constituie nerespectarea nivelului la care se află. De cele mai multe ori, aceștia fie se accidentează, fie se aleg cu o febră musculară de toată frumusețea și astfel decid să renunțe. Așadar, ia lucrurile pas cu pas și vei vedea că în cele din urmă vei putea să practici cu ușurință exercițiile de nivel avansat.

Stimulează-te probând acele haine care nu te mai încap

Sau cumpără-ți rochia preferată pe care din nefericire ai găsit-o puțin cam strâmtă. Vei vedea cât de mult te va motiva să slăbești! Ca să nu mai vorbim de senzația de satisfacție pe care o vei avea atunci când îți va veni perfect!

Găsește-ți partener de exerciții

Convinge-ți o prietenă să te însoțească și motivați-vă una pe cealaltă atunci când simțiți că nu aveți prea mare tragere de inimă să faceți mișcare. Veți vedea că și această metodă este extrem de eficientă!

Nu uita de weekend

Dacă nu ai suficient timp de mișcare în timpul săptămânii, nu uita de zilele de weekend. Corpul tău nu face diferența între zile, așa că poți recupera fără probleme la finalul săptămânii.
Nu te înfometa

Lipsa de energie este un alt factor ce duce la pierderea voinței de mișcare, așa că nu te înfometa. Trebuie să ai suficientă forță pentru a putea executa toate exercițiile dorite!

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.