"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

twelve − 5 =

four × two =

Vă puteți imagina o viață fără aceste două elemente, mai ales în aceste vremuri extrem de încărcate și solicitante?

loading...

Frigiderul și mașina de spălat sunt punctele centrale ale oricărei gospodării, fără de care nu am putea păstra alimentele proaspete, nu ne-am putea hrăni și nu ne-am putea desfășura activitățile specifice curățeniei, devenind, datorită „ajutorului” de necontestat, indispensabile oricărei persoane. Însă, doar pentru că umpleți mașina de spălat cu detergent nu înseamnă că aceasta se va curăța de la sine în mod miraculos.

Sună paradoxal, dar, în timp ce mașina de spălat ne curăță hainele de orice urmă de murdărie, acest lucru nu implică și înlăturarea acumulării de reziduuri din cuva acesteia. Un frigider curat este o garanție a sănătății familiei dvs., fiind unul dintre electrocasnicele care duc greul în orice locuință.

Tocmai de aceea ar trebui să îi acordați mai multă atenție și să-l curățați cel puțin o dată pe lună. Unele dintre motivele evidente pentru care curățarea frigiderului și a mașinii de spălat ar trebui să devină un obicei (chiar și atunci când arată curate) ar fi evitarea pericolului de toxiinfecție alimentară, prevenirea apariției mucegaiului și a bacteriilor, a mirosului neplăcut și economisirea unor sume importante de bani pentru reparații.
În pofida înaltei tehnologii, frigiderele și mașinile de spălat reprezintă, încă, niște „spații de muncă murdare” și tocmai de aceea, dar și pentru a le prelungi durata de „viață”, ar trebui să le acordăm o atenție deosebită.

Cu toate neajunsurile lor, și aici ne referim la gradul mare de consum pe care îl au, frigiderul și mașina de spălat sunt, fără doar și poate, unele dintre cele mai utilizate aparate dintr-o locuință.

Mai mult de-atât, spre deosebire de celelalte electrocasnice, frigiderul este aparatul care nu se „odihnește” niciodată. De aici i se trage și consumul foarte ridicat! Este esențial să curățați aceste aparate în mod regulat, dar, cu toate acestea, nu este la fel de rapid și de ușor ca și curățarea cuptorului cu microunde, de exemplu. Desigur că nu va fi distractiv, vă va lua ceva timp, și veți fi de-a dreptul uimiți de ce o să găsiți pe parcursul acțiunii de îndepărtare a murdăriei, dar este o oportunitate ideală de a vă ocupa de aceste sarcini pe care le-ați tot amânat, scrie jurnalul.ro.

Metode eficiente de curățare a frigiderului

Pregătirea efectivă pentru curățare – În primul rând, pentru că ușa frigiderului va sta deschisă cel puțin 30-40 de minute, opriți alimentarea și goliți frigiderul, etape care vor face curățarea mult mai ușoară. Înainte de a vă apuca efectiv de îndepărtarea mizeriei, verificați cu atenție instrucțiunile producătorului. Curățarea frigiderului este, fără îndoială, o sarcină meticuloasă, neplăcută, adesea dezgustătoare, dar care, contrar aparențelor, nu necesită o pregătire specială. Trebuie doar să adunați câteva produse care să vă ajute la eficientizarea procesului și, sperăm noi, la reducerea factorilor de risc. Iată câteva dintre lucrurile care v-ar putea fi necesare: saci de gunoi, mănuși de cauciuc sau de unică folosință, soluții de curățare, bureți, cârpe sau prosoape de hârtie și cârpe din microfibră.

Începeți prin a scoate totul afară – Da, da, totul! Veți fi tentați să mai lăsați câteva lucruri înăuntru în virtutea economisirii timpului, gândindu-vă că puteți curăța în jurul lor. Rezistați acestei ispite! Îndepărtarea tuturor alimentelor dintr-odată vă va consuma mult mai puțin timp decât încercarea de a curăța pe lângă alimentele lăsate în urmă. În plus, cu totul așezat pe masă sau pe blatul din bucătărie, vă va fi mult mai ușor să faceți o inventariere a produselor care rămân sau a celor care iau calea coșului de gunoi. Această operațiune include, de asemenea, scoaterea oricăror alimente de pe rafturi, sertare sau inserții ale ușilor detașabile. Sertarele și rafturile fabricate din metal sau din plastic pot fi spălate cu apă caldă și săpun de vase imediat ce le-ați scos, însă cele de sticlă și ceramică trebuie să se încălzească treptat până la temperatura camerei, înainte de a fi spălate cu apă fierbinte, pentru a preveni ruperea sau spargerea. Există „posibilitatea” ca la reașezarea lor să nu mai știți care raft sau sertar de unde e, așa că bine ar fi ca în prealabil să rețineți cu exactitate ce scoateți și de unde.

Treceți la inventarierea produselor alimentare – Transferați produsele extrem de perisabile, cum ar fi laptele, carnea de pui sau carnea de porc, într-un răcitor, o ladă frigorifică sau în congelator, pe durata eforturilor de curățare a frigiderului (verificați produsele pentru a vedea dacă nu cumva au expirat între timp și aruncați tot ce nu mai este valabil). Treceți apoi la sticle, borcane, cutii sau alte produse asemănătoare, analizând, de asemenea, termenul de valabilitate, și deschizându-le pentru a verifica starea în care se află. Orice urmă cât de mică de mucegai sau de miros înțepător este egală cu aruncarea lor imediată. În cele din urmă, faceți inventarul resturilor.Aceasta va fi, probabil, cea mai neplăcută etapă!

Curățarea propriu-zisă – Începeți cu rafturile, sertarele și inserțiile de pe ușă pe care le-ați scos din frigider. Primul gând va fi să le spălați ca și cum ați spăla vasele, folosind detergent și un burete. Întrucât sunt elemente cu forme ceva mai complicate și adesea supradimensionate, este posibil să vă fie mai ușor să le spălați în cadă, într-un lighean mai mare sau chiar în aer liber, cu un furtun.Purtarea unor haine adecvate sau măcar a unui șorț pentru această operațiune ar fi o idee bună, deoarece probabil veți sfârși prin a vă stropi, păta sau a vă împroșca cu bucăți de alimente vechi. Odată ce piesele detașabile au fost spălate, uscați-le și așezați-le deoparte.Acum, umpleți chiuveta aproximativ pe jumătate cu apă și o cantitate mică de detergent, și plasați toate recipientele de depozitare goale pentru a le înmuia, în timp ce vă îndreptați atenția asupra interiorului frigiderului.Înmuierea va accelera procesul de spălare a recipientelor, care va dura mult mai puțin.

Există multe opțiuni atunci când vine vorba de soluțiile de curățare a frigiderului, dar ar trebui să țineți cont de ceea ce vă face să vă simțiți confortabil. Unii oameni doresc un dezinfectant puternic, cum ar fi clorul sau oțetul, în timp ce alții tresară la ideea folosirii unor produse ecologice. O simplă vizită într-un supermarket vă va scoate din această dilemă, dar dacă nu aveți timp de așa ceva, o soluție de apă și detergent de vase pusă într-un pulverizator vă va fi întotdeauna la îndemână. În timp ce alegerea soluției de curățare este una flexibilă, vă recomandăm cu tărie să utilizați un burete sau tampon ”Dobie”, ca instrument de curățare, sau un scruber de plastic non-abraziv. Acest tip de bureți este excelent pentru îndepărtarea hranei uscate și a petelor de pe suprafețe fără a zgâria plasticul sau sticla.Desigur că puteți folosi și bureți obișnuiți, cârpe din țesături sau prosoape mai vechi, sau chiar periuțe de dinți pe care le aruncați (foarte utile în cazul în care frigiderul are multe colțuri și crăpături).

Cârpele subțiri sunt minunate pentru curățarea garniturii de cauciuc din jurul ușii, unde se ascund fragmente de mâncare. Lucrați de sus în jos pentru a preveni picurarea pe suprafețe care sunt deja curate. Pe măsură ce curățați, clătiți cu atenție cârpele pe care le folosiți sau utilizați cârpe multiple pentru a vă asigura o curățenie deplină. Acordați o atenție deosebită spațiilor înguste inferioare și părții din spate a frigiderului, unde scurgerile au tendința de a „migra”. În cele din urmă, ștergeți ușile pe interior. Folosind o cârpă uscată sau un prosop curat, ștergeți interiorul frigiderului pentru a vă asigura că este complet uscat.

Detergenții din comerț pot lăsa în urmă un miros pe care alimentele probabil îl vor absorbi. Preferați, în schimb, utilizarea unei soluții din părți egale de oțet alb și apă caldă sau un amestec din două linguri de bicarbonat de sodiu și un litru de apă caldă.

Unele modele de frigidere au o tavă detașabilă care colectează condensul din frigider. Scoateți grătarul din partea din față a frigiderului și utilizați o lanternă pentru a localiza tava de scurgere a frigiderului.Trageți-o cu grijă și curățați-o cu apă caldă și detergent lichid sau cu o soluție din oțet și apă.Lăsați-o să se usuce complet înainte de reinstalare.

Pentru exteriorul frigiderului, vă recomandăm să folosiți o cârpă din microfibră, deoarece este excelentă pentru eliminarea dungilor și a amprentelor care marchează adesea suprafața aparatelor din oțel inoxidabil. Dacă aveți un frigider din oțel inoxidabil, va trebui să folosiți o cârpă moale și oțet diluat în apă călduță, fără a-l zgâria, pentru a menține suprafața strălucitoare. Pentru a spori strălucirea, puteți pune câteva picături de ulei de măsline pe o bucată de pânză curată și să-l frecați pe exterior.

Exteriorul frigiderelor din plastic poate fi curățat în același mod ca și la interior. Nu uitați să curățați și partea de sus, unde se acumulează probabil o cantitate destul de însemnată de murdărie. Pornind de sus, ștergeți și curățați exteriorul frigiderului folosind apă caldă / apă caldă și detergent delicat.

Pete de neclintit și murdărie persistentă – Iată un truc extrem de util care va face lucrarea de îndepărtare a unei scurgeri de sos sau lichid mai ușoară decât credeți: umeziți un burete sau o cârpă cu apă foarte fierbinte – aveți grijă să nu vă ardeți mâinile – și țineți-o pe porțiunea lipicioasă ca și cum ați folosi o compresă.Căldura și umezeala vor înmuia orice pată congelată, făcând-o mai flexibilă și mai ușor de șters.

Dacă interiorul frigiderului a devenit pătat și îngălbenit, încercați un burete Magic Eraser pentru a elimina urmele inestetice sau petele lăsate în urmă de condimente puternice. Este un burete de ultimă inovație, costă aproximativ 40-45 de lei, și este excelent pentru treburile casnice. Poate îndepărta petele dificile de pe orice suprafață, la fel de ușor precum guma de șters poate îndepărta urmele de creion de pe o foaie. Puteți folosi Power Magic Eraser pentru toate activitățile de curățenie zilnică pe care le întreprindeți. Fiind non-abraziv, poate fi utilizat pe toate tipurile de suprafețe, incluzând lemnul, vopseaua, cromul și vinilinul. Doar clătiți-l, uscați-l și folosiți-l din nou. Este un produs eficient, nefiind necesari detergenți suplimentari și astfel salvați bani, timp și evitați rănile neplăcute cauzate de frecarea petelor. Pentru îndepărtarea petelor încăpățânate, luați în considerare utilizarea unei paste de dinți albe sau utilizați un scruber din plastic neabraziv. Pentru a îndepărta murdăria de pe suprafețele înguste și de pe etanșările de cauciuc, puteți utiliza o periuță de dinți veche înmuiată în soluția de curățare.

Acum, puneți totul înapoi – Începeți prin a monta rafturile și sertarele la locul lor.Apoi, reanalizați alimentele pe care nu le-ați aruncat la prima trecere în revistă.Deschideți capacele pentru a verifica mucegaiul și cantitatea de produs rămasă.Utilizați un burete sau o cârpă umezită cu apă fierbinte pentru a șterge exteriorul sticlelor și al borcanelor – în special pe fund – și strângeți capacele care nu au fost înșurubate corespunzător, pentru a preveni viitoarele pete. În mod similar, ștergeți sticlele de ketchup, borcanele de gem, etc. înainte de a le pune în frigider, astfel încât să nu lase urme pe rafturi.În plus, produsele alimentare care sunt susceptibile de a se scurge trebuie depozitate în pungi sau în cutii alimentare.A sosit momentul să puneți totul la loc, inclusiv produsele perisabile puse la congelator ceva mai devreme.

Curățați congelatorul – Utilizați aceleași metode enumerate mai sus pentru a curăța și congelatorul. Lucrul minunat la congelatoare este că acestea rareori se confruntă cu picături de lichide și trebuie curățate mult mai rar. Și aici este posibil să trebuiască să verificați și să eliminați alimentele expirate. În cazul în care congelatorul necesită o curățare mai amănunțită, puteți utiliza aceleași metode utilizate pentru interiorul frigiderului.

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.