"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

fourteen + five =

seventeen − ten =

„Când m am convertit şi m am întors acasă la biserică, eram plină de înţelepciunea lumii acesteia. Isteaţă m a făcut Dumnezeu, deci aveam bagaj şi l învârteam bine, aşa, şi nici nu uitam aşa multe. Dar eram nefericită. Nu ştiam care e sensul. Mi se părea o tragedie îngrozitoare să fii atât de deştept şi să nu ştii care e sensul. Şi am ajuns la biserică, am ajuns la părintele şi părintele mi a dat canon să zic: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte mă pe mine, păcătoasa. Eu aveam o mulţime de întrebări, ca orice om care gândeşte, ca orice intelectual. Şi părintele zice: „Uite, rugăciunea te va învăţa. Nu primi învăţătură din altă parte! Rugăciunea te va învăţa. Citeşte şi Filocaliile, citeşte şi Sfânta Scriptură des, dar să ştii că rugăciunea te învaţă.” Iau eu rugăciunea asta, o întorc pe toate părţile: ce să înveţi dintr o rugăciune atât de scurtă? Înţeleg, un acatist din ăla stufos, cu tot felul de citate, mai merge, nu? Dar din asta ce să înveţi? Şi cum aveam o întrebare sau o nedumerire, ziceam: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte mă pe mine, păcătoasa. Eram la fel de nedumerită şi atunci am renunţat cumva să mai primesc răspunsuri pe loc. Făceam ce puteam şi ce ştiam, dar mă rugam. Şi a venit o vreme în care mi am dat seama că eu primesc învăţătura prin rugăciune. Pentru că citeam în Filocalie, sau citeam nu ştiu ce, şi ştiam, cunoşteam, recunoşteam, pentru că asta făcea parte din experienţa mea în duh, la care mintea mea n avea acces, că ea trebuia să ştie precis, să pună punctul 1, punctul 2, punctul 3, cu două puncte înainte, şi mă încurca…

loading...

Deci rugăciunea te învaţă, pentru că rugăciunea scurtă pune stavilă inundaţiei de gânduri care te împiedică să cunoşti tăcerea minţii, care este acolo şi care ţi dă toată lumina de care ai nevoie ca să ţi întregeşti experienţa. Deci atunci când tac, mă desprind de gândurile care mă macină acum şi care s mânate de grijile de acum, fricile de acum şi de fanteziile făcute de mine acum. Dacă mie mi e frică că nu mai vine iubitul meu, că a plecat cu alta, că, uite, trebuia să vină de două ore şi n a venit, toată gândirea mea este în fantezie. A plecat cu alta! L a călcat tramvaiul! – iar el era de fapt la o bere cu prietenii, nu? Nu era asta realitatea! Când rugăciunea pune stavilă acestor gânduri şi mintea tace, eu intru într o zonă a minţii mele, într o zonă a vibraţiilor şi a depozitelor, în care eu pot să acced la multitudinea de cunoştinţe, de valori şi să îi dau minţii voie să le prelucreze. Mai mult, eu, prin tăcerea minţii şi prin rugăciune, Îi fac loc lui Dumnezeu, Care mi luminează mintea, şi mintea de abia atunci vede lucrurile aşa cum sunt, în lumina aceea, şi nu în lumina zilei şi nici în lumina propriei inteligenţe.”

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.