"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

7 − 4 =

4 × two =

Este dezastru în agricultură din cauza secetei. Sute de mii de hectare de cereale au fost distruse de arşiţă. Galaţi este primul judeţ care cere să fie declarat zonă calamitată. Agricultorii se tem că acest an îi va scoate complet din afaceri. Efectele le vom resimţi cu toţii la toamnă, spun fermiierii. Pâinea şi carnea se vor scumpi cu peste 10 la sută.

loading...

Sub dogoarea nemilioasă a soarelui, pământul a crăpat şi culturile s-au veştejit. Seceta a pârjolit peste 90 la sută din câmpurile din Galaţi. Suntem în comuna Schela, unde floarea soarelui ar fi trebuti să ne ia ochii. În schimb, totul e ars, iar din pământ ies nori de praf.

Oamenii spun că nu au mai văzut o asemenea secetă de 30 de ani. Cantităţile de precipitaţii care au căzut în ultimele semestru sunt cu 75 la sută mai mici decât ar fi trebuit să fie. Pământul este tare ca piatra, iar tot ce vedeţi în jurul meu, toate plantele, sunt uscate, scrie observatornews.ro.

Bogdan Mândrescu este agricultor de zece ani. Dacă era un an bun, spre finalul lunii august, ar fi recoltat 4.000 de kilograme de floarea soarelui pe hectar. Seceta i-a distrus planurile: speră să colecteze măcar 200 de kilograme pe hectar.

Situaţia e la fel de gravă în tot judeţul. 60 de mii de hectare din culturile de toamnă şi peste 180 de mii de hectare din culturile de primăvară nu mai pot fi recoltate.

Anul trecut, producţia totală de cereale a Românie se apropia de 30 de milioane de tone. Anul acesta, va fi în jur de 25 de milioane de tone. Un minus de 14,5 la sută din cauza secetei. intră carton De departe cele mai afectate culturi sunt cele de grâu şi secară, care au scăzut cu peste 30% faţă de anul trecut. Şi producţia de orz a scăzut cu 27 la sută.

Nu doar culturile sunt afectate de secetă. În satul Udreşti din judeţul Prahova, oamenii nu mai au apă nici măcar de băut. Au secat fântânile.

Seceta face ravagii în mai multe ţări din Europa de Est. În anumite zone din România şi în Polonia este cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani, potrivit Bloomberg.

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.