"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

nine − 3 =

eighteen + 8 =

Chiar dacă ne dorim de cele mai multe ori să nu ne lăsăm controlați de emoțiile pe care le avem, trebuie să înțelegem că ele fac parte din personalitatea noastră și ne definesc.

loading...

Dacă și tu ești o persoană sensibilă, plină de compasiune, atunci cu siguranță te-ai simțit până acum copleșită de sentimentele tale.

E important să conștientizăm că scopul emoțiilor e acela de a ne face mai puternice și de a reuși să trecem peste orice obstacol pe care îl întâmpinăm. Există persoane extrem de deschise, care mereu își vor exprima emoțiile în public și nu se tem să își arate și latura vulnerabilă. Pe de altă parte, mai sunt și persoane care preferă să își țină sentimentele doar pentru ele din teama de a nu fi rănite sau dezamăgite.

Astfel, află în continuare care sunt cele 5 zodii care se lasă controlate de sentimentele pe care le au:

1. Berbec

Femeile Berbec se dedică în totalitate relațiilor pe care le au, fie că vorbim de cele sentimentale sau profesionale. Însă, ar trebui să înțeleagă că uneori este bine să ne detașăm de unele situații, deoarece ne pot copleși. Ceea ce ar trebui să facă este să se relaxeze din când în când și să înțeleagă că pot depăși orice dacă au răbdarea necesară.

2. Pești

Femeia Pești își dorește să nu îi facă pe cei din jur să sufere, iar din acest motiv se poate implica mai mult decât ar trebui. În plus, are tendința de a-i pune pe primul loc pe ceilalți, iar astfel, ajunge să nu își mai acorde atât de multă atenție. Ar trebui să conștientizeze că ea e cea mai importantă persoană din viața ei și că merită tot ceea ce este mai bun.

3. Balanță

Femeii Balanță nu îi place ideea de a greși, iar din acest motiv încearcă să îi mulțumească pe toți, deși știm și noi că acest lucru nu este posibil. Astfel, ar trebui să se detașeze și să înțeleagă faptul că nimeni dintre noi nu este perfect.

4. Scorpion

Probabil dacă întrebi o femeie Scorpion dacă se lasă controlată de sentimente, ea îți va răspunde că nu. Trăiește viața cu o intensitate cu care te poate surprinde. Însă, adevărul este că uneori se poate simți copleșită, deoarece se implică și în relații cu persoane toxice.

5. Săgetător

Femeile Săgetător sunt destul de imprevizile și va fi destul de greu să îți dai seama de ceea ce simt. Uneori pot avea sub control sentimentele pe care le au, însă alteori le va fi dificil să le gestioneze. În momentele în care sunt vulnerabile, au nevoie de sprijinul prietenilor, și cu toate că preferă să se descurce singure, în cele din urmă vor primi ajutorul lor.

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.