"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

two × two =

5 − two =

Rareș Năstase de la „România, te iubesc” nu s-a abătut de la regulile impuse de autorități pe timp de pandemie, chiar dacă a mers în tot acest timp la muncă.

loading...

Nu doar că a respectat normele, ci chiar a avut momente când a exagerat, chiar el mărturisind că se teme de infectarea cu noul coronavirus și de o posibilă spitalizare. Petrece cât mai mult timp acasă, cu familia în izolare și își ia toate măsurile pentru a se proteja de virus, scrie viva.ro.

Trăim vremuri grele, cu toții avem multe semne de întrebare și trebuie să facem față unor schimbări drastice în viața noastră. Cum ai reușit tu să te adaptezi noilor reguli de trai’?

Sunt o persoană foarte activă. Așa că încerc și în această perioadă să îmi ocup timpul, în permanență, cu câte ceva. Citesc, mă joc cu copiii mei și pe consola de gaming, mă uit la filme, seriale și documentare, urmăresc presa internațională. Ce ne-am fi făcut acum 20 de ani, fără tehnologie…

Din păcate, nu ai privilegiul de a lucra de acasă. Cum a fost ultima perioadă la muncă pentru tine? Cât de mult s-a schimbat totul?

Am luat foarte în serios impunerile și măsurile cerute de autorități. M-am izolat împreună cu familia, locuiesc la bloc și am ieșit doar de vreo 4 sau 5 ori, într-o lună de zile, și atunci la cumpărături scurte, pe lângă casă. Am văzut un avantaj în mersul la serviciu, cu turele alternative de câte 2 săptămâni, cu 2 de izolare. La știri, unde este toată echipa România, te iubesc! acum, ești conectat la pulsul societății, plus că am relaționat cu jumătate dintre colegi. De ziua mea, pe 23 aprilie, am lucrat. Și m-a bucurat tare mult. Am fost și acasă, cu familia, dar și cu colegii, familia de la Știrile PROTV. Evident că dacă nu aș fi lucrat deloc și eram doar acasă, mi-ar fi fost mai greu să trec prin perioada de izolare.

Rareș Năstase: „În spital ești mai expus”

Ce măsuri îți iei pentru a te proteja de virus?

Masca în spații interioare, distanța păstrată față de ceilalți când ies în comunitate. Iar când merg la serviciu tind să cred că exagerez în folosirea dezinfectantului pentru mâini, pe care îl avem pe toate mesele, în toate încăperile în care muncim. Mă cam îngijorează ideea unei infectări, urmată de spitalizare. În spital ești mai expus și cred că cel mai important este să fim conștienți și să respectăm toate măsurile pentru a nu ne infecta.

Alături de cine îți petreci timpul în care stai acasă și pe cine ți-ai mai dori în preajmă?

Acasă sunt cu soția și cei doi copii. Și m-a surprins plăcut să văd că la colegiul unde sunt fiul și fiica mea, școala online chiar funcționează, deși eram sceptic la început. Au lecții și teme, iar profesorii chiar țin orele în spațiul virtual. Cu părinți, fini și prieteni vorbim la telefon și prin videocall, dar vreau și abia aștept să îi văd în carne și oase, să-i strâng în brațe, să râdem împreună.

Ai fost nevoit să-ți anulezi vreo vacanță din pricina coronavirusului? Sau să pui vreun proiect pe pauză… în plan profesional sau personal?
Înainte de ziua mea ar fi trebuit să fim în Italia, la Bari, cu soția și copiii. Încă din decembrie anul trecut, înainte de criza pandemică, aveam rezervat și plătit parțial un sejur în familie, patru zile, cu programul deja stabilit în trei destinații pe care urma să le vedem. Am reprogramat pentru când s-o putea, scrie viva.ro.
Rareș Năstase: „Cred că toți învățăm să prețuim mai mult ce ne lipsește”

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.