Da, de multe ori simțim că iertarea pe care i-o acordăm aproapelui nostru presupune să acceptăm o nedreptate… presupune să ne călcăm pe propriile principii și să fim îngăduitor cu celălalt. Observați că în titlu am trecut cuvântul „nedreptate” între ghilimele și asta pentru că veți vedea că în realitate a ierta înseamnă a mărturisi Adevărul, adică a-L mărturisi pe Însuși Dumnezeu.
La supărare mintea noastre se întunecă, iar sufletul se învrăjbește împotriva aproapelui, fără a mai putea fi rațional. Când mă cert aduc multe argumente pentru a-mi îndreptăți poziția în fața celuilalt, argumente care în acele momente par foarte pertinente, dar mai târziu, după ceva timp realizez că am mai spus și prostii, sau că îngăduința pe care-o clamez celuilalt, ar fi putut la fel de bine să mi se ceară și mie.
Iată de ce este mereu recomandat să amânăm discuțiile într-un moment când suntem liniștiți, pentru că atunci putem mai bine percepe poziția celuilalt.
O să vă povestesc ceva. Soția mea a participat odată la un team-building la munte împreună cu colegii. Aici reprezentații firmei care se ocupau cu pregătirea angajaților prin diferite cursuri și activități, le-au propus un joc. Jocul presupunea un scenariu de negociere / conflict între două părți, client și furnizor. După ce li s-a expus scenariu, au fost împărțiți în două tabere, dar nu li s-a spus dacă vor susține cauza clientului sau a furnizorului, ci au fost rugați să se pregătească pentru a participa în ambele poziții, iar ulterior, după câteva minute vor fi anunțați ce cauză vor trebui să susțină. Așa se face că fiecare echipă a fost nevoită să pregătească argumente pro și contra pentru ambele poziții… Ce a fost foarte interesant la acest joc era că argumentele pro pe care le pregăteai din postura de client trebuia să le contracarezi tot tu cu argumente contra din partea furnizorului. Atunci îți dădeai seama cu adevărat care erau motivațiile argumentațiilor celailalte părți. Atunci îți înțelegeai de fapt partenerul de conflict, și bineînțeles erai mai îngăduitor și mai atent la argumentele și nevoile lui, scrie ortodoxiatinerilor.ro.
Gândiți-vă puțin! Ce-ar fi dacă la ultima ceartă pe care ați avut-o, ați schimba puțin taberele. Tu ai fi celălalt și ar trebui să susții cauza lui. Imaginează-ți contextul social în care el trăiește, educația lui, firea lui, dorințele lui, și apoi încearcă să te gândești, tu ce-ai fi răspuns dacă erai în locui lui în acea ceartă. Stai și te gândește 15 minute la lucrul acesta, și i-ați rolul în serios și vei vedea cum cel puțin o parte din argumentele lui pe care tu le contracarai înainte, acum ți se par pertinente, ba mai mult, vei vedea cum începi să-ți vezi propria ipocrizie din argumentele tale și egoismul care te-au impulsionat spre acest conflict.
Acest exercițiu este minunat pentru că îți dai seama cât de resentimental ai fost față de aproapele tău, cât de mult l-ai judecat, fără să stai o clipă să-i înțelegi poziția… aruncând direct cu noroi și pietre asupra lui.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să țip la fetele mele și să le cert, după ce făceau câte ceva, și după câteva secunde să-mi dau seama că n-au greșit deloc și că defapt datorită grijilor și stresului meu zilnic, cerințele lor mi se păreau inacceptabile… dar de fapt erau lucruri firești. Le certam degeaba, răutatea din minte țipa.
Ce vreau să spun este că de multe ori așa zisa nedreptate pe care o considerăm că ne-o face aproapele nu este chiar nedreptate, ci doar o percepem noi ca pe o încălcare a propriilor noastre principii… egoiste adesea.
Totuși noi creștinii știm că dreptatea lui Dumnezeu este alta decât dreptatea oamenilor, și că la baza Adevărului stă iubirea.
Un sfânt părinte spunea așa, că toate dogmele Bisericii Ortodoxe sunt idoli dacă le susținem fără să punem la bază iubirea.
Prin urmarea susținerea oarbă a unor principii morale în detrimentul iubirii față de aproapele, nu este îngăduită. Hristos ne-a arătat de atâtea ori că e mai bine să suportăm nedreptatea, și să arătăm iubire, decât să susținem dreptatea acuzându-i pe toți. Asta nu înseamnă să nu susții Adevărul, și nici nu înseamnă să accepți ereziile și minciuna, ci înseamnă să nu-l rănești sufletește pe aproapele tău. Adevărul iese la iveală din iubire și iubirea mărturisește Adevărul.
Mai degrabă vor simți oamenii Adevărul dacă le arătam iubire și îngăduință, decât dacă-i certăm pentru nedreptatea lor. Iată ce frumos spune Sfântul Apostol Pavel:
„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi” (Coloseni 3 12-13).
Unde este dreptatea iertării, dacă aproapele tău ți-a greșit?
Păi iat-o: Tu îi ierți lui așa cum și Hristos îți iartă ție. Tu ceri îngăduință lui Dumnezeu pentru păcatele și neputințele tale, iar Dumnezeu cel Milostiv ți-o acordă. Din acest motiv și tu ești obligat moral să faci același lucru față de aproapele tău.
Prin urmre nedreptatea pe care o simți când ierți e un sentiment izvorât din egoism și dintr-o inimă acaparată prea mult de lucrarea celui rău.
Vedeți ce frumos pregătește Sfântul Apostol Pavel terenul sufletesc pentru a acorda iertarea. Nu poate ierta oricine ci doar cei apropiați de Dumnezeu, care se îmbracă cu milă și îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe și îndelungă-răbdare. Abia atunci prinzi putere să ierți din suflet și să treci peste „greșeala” aproapelui. Abia atunci sesizezi dreptatea actului iertării… pentru că abia atunci apropirea de Dumnezeu îți descoperă Adevărul în Persoană, nu în principii. Iar Adevărul este izvorul iubirii, pentru Hristos n-a venit să judece lume ci s-o mântuiască.
„Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Matei 9, 13)
Oricât de nedreptățiți am fi ar trebui mai degrabă să suportăm prin îngăduință, decât să corectăm prin acuze. Iubirea corectează mai lesne decât orice argument al „dreptății”.
(Claudiu Balan)